loader
Foto

Opera „Pescuitorii de perle”, de Georges Bizet, la TVR Cultural

RECOMANDARI

O producție a Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa, în regia lui Ștefan Munteanu, cu o coregrafie realizată de Horațiu Cherecheș și costume create de Daniela Vlădescu.

 

”Pescuitorii de perle” („Les pêcheurs de perles”) este o operă compusă de Georges Bizet, pe un libret de M. Carre și E. Carmon, care a avut premiera mondială în 30 septembrie 1863, la „Teatre Liric” din Paris.

Acțiunea operei are loc în perioada antică, pe insula exotică Ceylon (Sri Lanka), și arată cum jurământul etern de prietenie dintre doi bărbați, Zurga și Nadir, este amenințat de dragostea pe care cei doi i-o poartă aceleiași femei, Leila. Aceasta, la rândul ei, este sfâșiată de conflictul între iubirea trupească și datoria ei sacră de preoteasă. Duetul „Au fond du temple saint”, cunoscut ca „Duetul pescuitorilor de perle”, este unul dintre cele mai cunoscute din opera occidentală.

Din distribuție fac parte: Doru Iftene - Nadir, Laura Eftimie - Leila, Marius Eftimie - Zurga și Daniel Pascariu - Nurabad, sub bagheta dirijorului Tiberiu Dragoș Oprea, iar soliștii de balet sunt: Luna Muramatsu, Bogdan Bârsănescu şi Carlos Alvarado.

Cred că viziunea mea s-a concretizat în momentul în care m-am gândit: «În loc de perle, ce ar fi să fie o singură perlă foarte mare? ». Cumva, de acolo, toate ideile au devenit consecințe și au construit în favoarea acestei viziuni și acestei montări”, a explicat Ștefan Munteanu, regizorul și scenograful spectacolului „Pescuitorii de perle”, pentru „Jurnal de festival”, o producție realizată de Opera Națională București, cu ocazia Bucharest Opera Festival 2023.

Suntem încântați că anul acesta ne putem prezenta cu un spectacol foarte frumos, un spectacol pe gustul celor care au sensibilitate, suflet, al celor care știu ce sunt iubirea și sacrificiul și știu ce înseamnă muzica frumoasă. (...) Am dorit să fie un spectacol fericit, să se termine frumos, am dorit ca binele să învingă și să nu fie jertfit pe altarul iubirii sau al onoarei, așa cum suntem obișnuiți în alte minunate opere și atunci acest spectacol este pe cât de frumos, pe atât de relaxant”, a explicat și Daniela Vlădescu, manager al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”.

Premiera operei „Pescuitorii de perle” la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” a avut loc în 10 decembrie 2022. TVR a preluat opera în cadrul Bucharest Opera Festival 2023. Spectacolul s-a difuzat la TVR Cultural în 12 martie 2024.

Spectacolul a fost marți, 8 octombrie, de la ora 22:00, la TVR Cultural.

Producător TVR: Claudia Robu

Foto: Shutterstock: Kitreel / Wide shot of an Empty Elegant Classic Theatre

 

 
Premiile César și Oscar 2025. Previziuni, preferințe, picanterii

De ce galele de decernare a Premiilor César și Oscar din acest an înseamnă mai mult decât sărbătoarea filmului? De ce producția franceză „Emilia ...

Omagiu dirijorului Marin Constantin, la 100 de ani de la naşterea sa: Concert extraordinar al Corului Madrigal, în direct la TVR Cultural

În deschiderea concertului, de la ora 18.25, telespectatorii vor putea urmări interviuri realizate de Valentina Băințan, producătoarea ...

Gândirea excesivă și raportarea la eșec în sport

Gândirea excesivă și raportarea la eșec în sport

publicat: Miercuri, 26 Februarie 2025

În lumea sportului, eșecul este inevitabil, dar modul în care îl interpretăm ne poate influența dramatic performanțele și starea mentală.