loader
Foto

Oameni de bine și incredibilele lor povești de viață. „Gala Omul anului 2024 – primii 20 de eroi”, la TVR 1 | VIDEO

Joi, 4 iulie, de la ora 21.00, TVR a sărbătorit primul sezon al campaniei „Omul anului” 2024 printr-o emisiune-eveniment care a prezentat deopotrivă oamenii de bine și incredibilele lor povești de viață, cât și juriul campaniei.

 

La jumătatea drumului parcurs de descoperire a eroilor de lângă noi, Mădălina Dobrovolschi și Bogdan Muzgoci au fost gazdele unei gale care celebrează bucuria și puterea de a face bine. Joi, 4 iulie, începând cu ora 21.00, telespectatorii TVR 1 au urmărit poveștile oamenilor de bine descoperiţi în prima parte a acestui an în campania „Omul anului”. În ediţia specială care i-a onorat pe primii 20 de eroi ai campaniei din acest an, pe scenă au urcat VH2, Paula Seling și Guz, Kyrie Mendel, Romanița Duminică și Alexandra Căpitănescu. A fost o emisiune-maraton a faptelor bune, în care protagoniștii primului sezon au fost readuşi în atenţia publicului prin ochii celor 5 membri ai juriului și ai moderatorilor.

(w882)

(w882)

(w882)

(w882)

(w882)

„La începutul acestui an am pornit împreună în una dintre cele mai frumoase călătorii. Aceea de a descoperi eroii de lângă noi, oamenii obișnuiți care fac fapte extraordinare. Deseori nevăzuți, aceștia își duc misiunea de suflet cu discreție. Împreună formează o rețea a binelui care transformă, salvează, alină, inspiră, o rețea care crește zi de zi și care ajunge până în cele mai izolate locuri ale țării. Iar rolul nostru și al telespectatorilor este să-i descoperim și să le acordăm recunoașterea pe care o merită”, a mărturisit cu emoție Mădălina Dobrovolschi.

(w500)

(w882)

„Sunt oamenii care fac și aduc binele oriunde pășesc, cei care schimbă încet și sigur lumea. Oameni pe care nu îi găsești în topuri, nu sunt în trend, însă ei sunt cei care contează cu adevărat pentru viitorul nostru. Am descoperit până acum 20 de eroi, oameni cu povești de viață extraordinare, care pot să-i inspire pe tinerii de astăzi, să îi facă să le urmeze exemplul și să le îmbrățișeze valorile”, ne-a declarat cu mândrie Bogdan Muzgoci.

(w882)

Anamaria Popa poartă stindardul în „Cetatea Voluntarilor de Bine”, iar împreună cu echipa pe care a reușit să o strângă, lucrează în paralel pe mai multe șantiere: a renovat spitale, grădinițe, a construit creșe, iar planurile ei nu se opresc; Mircea şi Nița Nedea, soț și soție, profesori de Biologie la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”' din Iaşi, schimbă destinele multor tineri în fiecare an, pregătind gratis copiii nevoiaşi, dar cu rezultate foarte bune la învăţătură, pentru admiterea la Medicină; prin organizația pe care a înființat-o acum 10 ani, Lidia Vulea oferă spijin educațional pentru 500 de copii din satele sărace ale Clujului, promovând „Educaţia ca leac pentru sărăcie”; programator de profesie, dar pasionată de confecționarea decorațiunilor, Mădălina Rădulescu e unul dintre „IT-iştii care programează binele”; Ciprian Alexa, culegătorul de folclor din satele Moldovei, face legătura dintre „Noi şi vechi – Poveste fără sfârşit”: merge în şcoli să îi învețe pe copii ce sunt și cum sună cavalul, tilinca, drâmba, fluierașul sau buciumul, descoperă și promovează meșteri populari; dintr-o persoană cu dizabilități, Marius Brăila s-a transformat într-un supererou cu multiple și nebănuite abilități - a înființat o școală pentru copii cu dizabilități şi ne arată în fiecare zi că „Supereroii sunt printre noi!”; Cristina Lapis şi soţul ei au construit „Sanctuarul urșilor salvați de om”,  cel mai mare sanctuar de urși bruni din lume ( „Libearty”) şi cel mai mare proiect de bunăstare a animalelor din Europa; „Managerul de fapte bune” Răzvan Popa e iniţiatorul primului centru unde pot merge gratuit la psiholog persoanele care suferă de depresii, chiar şi cei care nu aud; Ion Sănduloiu a înființat divizia Câini de Avalanșă a Salvamont, arătându-ne importanţa unei echipe speciale - „Un om și un câine pentru viață”; Pr. dr. Bogdan Chiorean este preotul-medic care îngrijește gratis mii de muribunzi, fiindu-le „Călăuză pentru marea trecere”; „cel care scoate diamante din noroi”, Toni Hrițac e redactor șef la Ziarul de Iași şi inițiatorul proiectului Pro Ruralis, ocupându-se de accesul, cu șanse egale, pentru elevi superdotaţi, proveniți din mediul rural, la condiții optime de educație, în școli performante; Ramona Vişoiu, agent șef de poliţie, a reușit să convingă o tânără să renunțe la gestul suprem, după ore în şir de discuţii cu ea, demostrând că „Puterea cuvintelor salvează vieţi”; Tiberiu Antipa e „Orfan pentru orfani”, prin asociaţia lui luptând pentru a sprijini toate categoriile de oameni vulnerabili, dar, cu precădere, copiii din orfelinatele României; Greta Predoi, „Profesorul de  chimie... a vieții”, a transformat școala din satul Butea, județul Iași, în școala europeană la care visa; Doru Danileţ, cel care a pus arcul în mâna primului sportiv paralimpic din România, are „O nouă ţintă în viață”; pregăteşte la tir cu arcul persoane cu dizabilități; Liviu Apostol a salvat un bărbat prin aplicarea manevrelor de resuscitare învăţate în copilărie, devenind „Şofer în cursa vieții”; Aurelian Ștefan a depus un „Jurământ pentru viața necuvântătoarelor”, prin crearea Homeless Animal Hospital, un spital ce oferă servicii gratuite pentru vieţuitoare; pompierul Marian Cătălin Rădoacă e „Salvator și în timpul liber”, el sărind în ajutorul unui om ce plutea pe apa îngheţată a unui lac din Caracal; Dorel Săndesc, şeful clinicii de Anestestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean din Timişoara, poate fi prezentat drept „Medicul care mută munții”, fiind cel care a ințiat în România o acțiune voluntară inedită, Caravana Medicală; Sarah Nicole Smith, „Mama de peste 9 mări și 9 țări”, are 9 copii, 7 infiați și 2 în plasament, pe care i-a salvat din spitale, fiecare dintre ei având probleme grave de sănătate. Ei sunt primi 20 eroi descoperiţi în 2024 de campania „Omul anului”, iar joi seară, de la ora 21.00, la TVR 1 am  aflat ce îi motivează să ducă binele mai departe. Ne pot inspira pe fiecare dintre noi!

(w882)

Poveștile acestor oameni extraordinari sunt spuse de jurnaliștii TVR din întreaga țară, iar în acest prim sezon al campaniei „Omul anului 2024”, reportajele au fost semnate de echipele coordonate de Mădălina Vlăsceanu (TVR Cluj), Oana Danciu (TVR Craiova), Raluca Aftene și Steliana Orăşanu (TVR Iași), Simona Boanta și Vlad Todoran (TVR Târgu Mureș), Ramona Boroșovici și Ioana Achim Surugiu (TVR Timișoara), Cristina Țilică, Melania Trifu, Codruța Angelescu, Irina Irșai (TVR 1).

(w882)

Alți 20 de eroi vor fi prezentați în sezonul de toamnă al campaniei „Omul anului”, tot săptămână de săptămână, iar telespectatorii îi vor putea cunoaşte mai bine, dar și vota pe omulanului.tvr.ro. Din totalul de 40 de eroi, pe baza votului telespectatorilor, dar și în urma alegerii juriului, 12 se vor califica în gala finală ce urmează a fi organizată în cea mai importantă zi pentru noi, românii - 1 Decembrie. Iar dintre ei se va alege „Omul anului 2024”, prin decizia egală a telespectatorilor și a juriului.

Cine sunt membrii juriului campaniei „Omul anului 2024”:

(w882)

Anul acesta, din juriul campaniei „Omul anului” fac parte Carmen Uscatu (fondator al Asociației „Dăruiește Viață”, cea care a realizat poate cea mai de impact campanie din România ultimilor 30 de ani, „Noi facem un spital”), Adelina Toncean (fondatoarea Asociației „Blondie”, al cărei proiect-fanion se numește „Luăm un avion” pentru zboruri medicale de urgență destinate copiilor cu afecțiuni medicale grave, care au nevoie să ajungă la un spital din afară țării), Alex Găvan (performer de top al României în alpinismul de altitudine extremă, conservaționist și spirit liber, fondator al platformei civice „Împreună pentru Centura Verde”), Zoli Toth (muzician complex, ecologist, inițiator al celui mai recent proiect ”BeatAgora”), Adelin Petrișor (jurnalist TVR, reporter în zonele de conflict și război).

„La Omul anului, transformăm extraordinarul în normalitate și acest lucru mă bucură foarte tare. Cred că toți acești oameni au văzut perfecțiunea în imperfecțiunea vieții. Pentru că au văzut în fiecare situație grea ceva frumos și s-au apucat de treabă! Sunt o inspirație pentru fiecare dintre noi!”, spune cu bucurie Carmen Uscatu.

(w882)

„Într-o lume în care căutăm să vedem ceva rău, Omul anului devine o emisiune și o Gală în care vorbim doar despre bine. Mulțumim! Mulțumim că ne-ați dat voie să fim parte din acest proiect! Anul acesta ne-ați făcut misiunea foarte grea, pe mulți dintre ei (n.r.: protagoniștii reportajelor) îi cunosc sau chiar am participat la proiectele lor, așa că este foarte greu! Toți sunt Omul Anului!”, a mărturisit entuziasmată Adelina Toncean.

Alex Găvan, cel mai nou membru al juriului, e de părere că „binele nu are comparație! Suntem aici cu toții să sporim binele, în absolut toate formele sale! Și sunt aici, de fapt, să mă înclin în fața fiecărui om, a fiecărei organizații care face ca lumea asta să devină mai bună! Puterea lui împreună ne inspiră și ne învață cum să iubim mai mult!”.

„Vorbim despre oameni extraordinari, de la care trebuie să învățăm. Sunt convins că fiecare proiect își merită cele 10 puncte din partea noastră, dar cu siguranță ne vom consulta pentru a găsi compromisul ideal pentru cel care va fi „Omul anului 2024”. Mă bucur că există „Omul anului”, acest proiect minunat!”, spune cu mândrie Zoli Toth, iar Adelin Petrișor completează: „Pentru mine este terapie să vin aici. Da, prezența mea aici îmi face mie foarte mult bine, pentru că la „Știri” ne încărcăm cu lucruri negative, iar aici vezi atât de mult bine, vezi atât de mulți oameni deștepți și buni, încât nu ai cum să nu te echilibrezi. Există speranță, asta foarte important! Într-o lume plină de nesimțire, de indolență, de birocrație, sunt oameni care mută lumea! Și care ne trag și pe noi după ei! Iar asta înseamnă că există speranță. Și e senzațional!”

(w882)

Urmează partea a doua a campaniei. În toamnă! Cu noi povești despre alți 20 de eroi

Despre importanța acestei campanii ne-a vorbit şi coordonatorul Nicolae Cozma: „Este cel mai important proiect desfășurat în ultimii ani în cadrul principalului post al televiziunii publice. Mă bucur că TVR a decis să realizeze această campanie, că ne-a permis să aducem în fața telespectatorilor o serie de oameni obișnuiți -din punctul lor de vedere-, însă neobișnuiți prin faptele bune pe care le fac. Ne-am simțit onorați că le-am putut aduce în fața telespectatorilor poveștile, descoperind astfel că încă mai avem eroi adevărați printre noi. Aceasta e fost doar prima repriză! Urmează repriza a doua a campaniei. În toamnă! Cu noi povești despre alți 20 de eroi”.

(w882)

De-a lungul primelor zece emisiuni ale primului sezon al campaniei „Omul anului” s-au alăturat invitaților de seamă din studioul 3 al Televiziunii Române artiști, jurnaliști, dar și reprezentanți de seamă ai societății civile: Andreea Marin, Paula Seling, preotul Vasile Ioana, Mugurel Mărgărit, Iulia Gorneanu, Amalia Năstase, Melania Medeleanu, Mirela Nemțanu, Claudia Nicolae, Teodor Frolu, Gabriela Alexandrescu, Alis Grasu, preotul Gabriel Cazacu, Alin Dincă – „Coiotu”, Anca Mazilu, Cristina Berteanu și preotul Francisc Doboș.

„Suntem norocoși și recunoscători să putem fi alături de oameni atât de buni, atât de frumoși și atât de dăruiți visurilor ce le poartă destinul mai departe. Sunt oameni-lumină, așa au fost deseori numiți! Sunt oameni care, prin bunătatea lor, au sădit viață și speranță acolo unde nimeni nu ar mai fi dat vreo șansă! Sunt oameni pe care ni-i dorim ca modele pentru noi, pentru copiii noștri. Vom continua acest proiect cu recunoștință și entuziasm, cu bucuria de a aduce bunătate și emoție în sufletele tuturor, pentru a uni inimile celor care cred în puterea de a face bine!”, a concluzionat Oana Radu Turcu, producătorul tv al „Galei Omul Anului 2024 – Primii 20 de eroi”.

(w882)

Moderatori: Mădălina Dobrovolschi și Bogdan Muzgoci

Producător TV: Oana Radu Turcu

Coordonator campanie: Nicolae Cozma

FILM.TVR.RO

Logo

 

Sâmbătă, 6 iulie, de la ora 19:00, la TVR 1, urmărim noi subiecte de interes la "Teleenciclopedia". Ediția este în reluare luni, 8 iulie, pe TVR ...

Scrima, kaiac-canoe şi Roland Garros... Ce au în comun? Vedem la „Forţa unui vis”, pe TVR 1

În episodul 4 al seriei documentare, Irina Păcurariu îi prezintă telespectatorilor pe cel care e speranţa României pentru o medalie la ...

"Festivalul Inimilor", la Timișoara | VIDEO

publicat: Vineri, 05 Iulie 2024

Parada portului popular a marcat și anul acesta deschiderea oficială a Festivalului Inimilor la Timișoara. Tradiționala paradă a portului popular ...