loader
Foto

O lecţie de matematica vieţii, cu profesorul Daniel Tătaru, sâmbătă, la „Brilliant”

Am aflat povestea românului considerat „matematicianul secolului XXI” într-o nouă ediţie a emisiunii „Brilliant”, cu Loredana Negrilă, sâmbătă, 20 iulie, de la ora 14.30, la TVR INFO.

 

Deşi nu este foarte cunoscut în România, la nivel mondial este celebru. Matematicianul Daniel Tătaru, plecat în SUA acum 35 de ani, a făcut cercetare în laboratoarele în care însuşi Einstein îşi începea cariera. Românul, considerat deja în mediul academic internaţional matematicianul acestui secol, revoluţionează percepţia în cercetare cu privire la obiecte, atomi, unde electromagnetice sau conceptul vizibil-invizibil. „Un articol din The Mercury News avansează ipoteza conform căreia descoperirile invitatului meu, cercetător la Berkeley University, vor revoluţiona modul în care se construiesc aparatele de investigare radiografică şi cercetările geofizice. Vă invit la Brilliant, la o discuţie despre pasiune şi glorie, trăite departe de România, dar mai ales despre matematica vieții şi formulele care nu dau greş niciodată, alături de savantul şi noul membru de onoare al Academiei Române, prof. Daniel Tătaru.”

(w882)

Povestea românului considerat „matematicianul secolului XXI” începe în ţară, unde, aşa cum singur afirmă, i s-a oferit „o bază excepțională”, chiar dacă ulterior a rămas în SUA, datorită nivelului înalt de cercetare. „Primul meu mentor în matematică a fost bunica mea”, spune profesorul, care mizează pe rolul mentorului şi nu crede în puterea meditațiilor, pentru a ajuta un elev. De altfel, pasiunea pentru matematică a primat întotdeauna în viaţa lui Daniel Tătaru, nu dorinţa de recunoaştere. „Nu mă interesează premiile, fac matematică de dragul inovării”, mărturiseşte el.

(w882)

Inovarea și cercetarea în matematică reprezintă o preocupare continuă a matematicianului recunoscut pentru rapiditatea găsirii de soluții. Soluţii caută şi se implică şi în îmbunătăţirea învăţământului românesc. Se găndeşte, chiar, să organizeze o școală de vară în România.

„Lumea este făurită după o logică bine stabilită”, susţine invitatul Loredanei Negrilă, convins fiind că „nu poți să excelezi în alte științe, dacă nu înțelegi matematica.” O discuţie despre matematica vieții, permanenta provocare a profesorului Daniel Tătaru, sâmbătă, la „Brilliant”, pe TVR INFO.

(w882)

Jurnalista Loredana Negrilă ne propune, la interviurile „Brilliant”, inițiative şi portrete ale unor români din domenii cât mai variate: IT, medicină, sport, turism, agricultură organică, ecologie, comerț online, învățământ la distanță, asistență socială, asistență pentru problemele diasporei românești, voluntariat, arte (teatru, muzică, dans, artă, film, literatură), al căror unic numitor comun este curajul de a fi ei înşişi, de a-şi prețui visurile și de a le pune în practică, spre binele propriu și al societății. Urmărim interviul Loredanei Negrilă cu prof. Daniel Tătaru pe 20 iulie, ora 14.30, la TVR INFO.

Logo

 
Maria Smarandache: „Renaştem, de fiecare dată, de Crăciun”

Jurnalişi, vedete, oameni de televiziune povestesc, în cadrul campaniei TVR „Zi-le de Sărbătoare”, despre Crăciunul copilăriei lor, despre ...

Chipurile României, cu minunatul Maramureș, la TVR INFO

În penultimul episod „Chipurile României”, Charlie Ottley explorează nordul ţării: vizităm Baia Mare, comunitatea din Breb, într-un târg local, ...

Despre „Noaptea Viflaiemurilor” de la Vișeu de Sus, Maramureș / VIDEO

Valorizarea unei tradiții de Crăciun, fără intervenții coregrafice, este prezentă în „Noaptea Viflaiemurilor” de la Vișeu de Sus, în Maramureș. ...