TVR MOLDOVA se alătură eforturilor comunităţii internaţionale pentru încetarea invaziei ruse în Ucraina.
În cadrul campaniei „NU RĂZBOIULUI!” vor fi prezentate mesaje atât de la personalităţi, cât şi de la oameni simpli, de la toţi cei care îşi doresc oprirea atrocităţilor şi a vărsării de sânge, de la toţi cei care cer - Nu Războiului, Vrem Pace!
Sub forma unor fillere, vom prezenta, în cadrul programelor TVR MOLDOVA, ororile războiului, mărturiile refugiaţilor, copiilor separaţi de taţi, soţiilor despărţite de soţi, familiilor distruse şi îndurerate.
Întreaga planetă reacţionează şi protestează faţă de declanşarea războiului. Ne alăturăm tuturor vocilor care cer Rusiei să înceteze imediat agresiunea militară, prin campania NU RĂZBOIULUI - НІ ВІЙНІ - НЕТ ВОЙНЕ - NO WAR.
În aceste momente vitale şi dramatice pentru securitatea mondială, mai mult ca oricând avem nevoie de gânduri bune.
Ne rugăm pentru pace, să rămânem cu speranța unor zile mai bune.