SUNTEŢI PE PAGINA: ORGANIZAŢIE › Servicii › Casa de producţie › Comunicate ›

Nicu Covaci despre anii de inceput ai trupei Phoenix | VIDEO

TVR.RO | actualizat: Marţi, 29 Noiembrie 2022

Nicu Covaci ne introduce în anii de început ai trupei Phoenix, aducând emoție și trăire intensă în sufletele iubitorilor muzicii de calitate.

Vorbeam de plete…

NC: Ne-au fugărit pe stradă și peste tot, să ne tundă, să ne radă, să ne taie pantalonii, dar n-au reușit. În momentul în care a fost tensiune mare, am luat toată formația și-am dus-o la casa de nebuni de la Gătaia. Am stat câteva luni la casa de nebuni, unde am compus și am repetat, că veneau să ne ia la armată – voiau ăștia de la armată să facă o orchestră a lor. După ce am terminat facultățile, am stat acolo, aveam casă, masă, jucam tenis și repetam, repetam, repetam.

Spuneți mai departe că la Cenaclul Flacăra, Adrian Păunescu i-a primit, la început, pe toți cântăreții cu păr lung.

NC: Da, i-a încurajat, într-adevăr, până când și-a făcut o poziție strategică și i s-a suit la cap. Eu îl admiram foarte mult pe PHOENIX – Har/Jar 427 Păunescu, pentru că avea greutate. Cuvintele lui erau bolovănoase. Îmi plăcea cum se exprimă. Eu l-am cunoscut la Timișoara. A venit un asistent, să-mi spună: „Nicu, a venit cineva din America. Vrea să te cunoscă. „Cine vine din America?” Eram încă student. Și era el tinerel, încă. „Dacă el l-a văzut pe Bob Dylan…” M-a trecut, așa, un fi or, „l-a văzut pe Bob Dylan!”. Dylan avea combinația asta, între un text frumos și o melodie frumoasă. „Să încercăm să mergem pe linia asta.” Zic: „Foarte bine, e foarte bine!” Într-adevăr, a adunat toți băutorii de vodcă, toți pletoșii și folkiștii din București. Și am făcut acel cenaclu, pe care eu l-am sprijinit, cât a existat, cu instalația mea de lumini și de sunet. Cenaclul Flacăra a fost făcut cu sprijinul meu.

Vă și plătea la fiecare spectacol…

NC: Puțin. Erau niște mărunțișuri, acoperea niște cheltuieli. Dar era o mândrie să vezi publicul cum trepidează și vibrează. Până când i s-a suit și lui la cap, dar și eu am luat-o razna. Deja aveam plete până în spate și îmbrăcam un fel de rochie de catifea, lungă, și cu un brâu din ăla, lat, cu aur. La Iași – sala de sport vândută. Și vine ăsta în garderobă și se uită: „Așa nu te sui pe scenă!” „Poftim?” „Așa nu te sui pe scenă!” „Schwartz, strânge!” Am strâns luminile și instalația de sunet și am plecat. Au rămas pe întuneric. Fără sunet. Fără lumini. Cu sala de sport vândută. Și, de atunci, am rupt relația cu el.

Ați scris: „A venit însă și momentul schimbării radicale. Păunescu a cerut tuturor membrilor să se tundă, să se radă, să nu mai bea. Nu a izbutit să obțină asta. A reușit doar să-i ciuntească pe artiști, să le provoace o nesiguranță. Încă nu bănuiam ce va 428 TVR însemna acest lucru, dar instinctul îmi spunea că ceva nu este în regulă, că lucrurile nu mai sunt ca la început.”

NC: În momentul în care putea să controleze o masă de tineret, înseamnă că și el funcționa dirijat de undeva. Că asta nu puteai să faci la ora aceea, nu puteai să faci numai pentru că voiai tu să te bucuri. În momentul în care se practica un fel de infl uență spirituală asupra tineretului, aceea trebuie controlată – și eu înțeleg că trebuia controlată –, deci el era, la rândul lui, pus să facă treaba asta. N-a venit din inspirația lui genială.

***

Interviul integral îl regăsiți în volumul PHOENIX. HAR/JAR, realizat de TVR în parteneriat cu editura Integral.