loader
Foto

Galerie foto

Nicolae Furdui Iancu, artistul care a adus lumii cântecele de suflet ale moţilor

RECOMANDARI  TVRFOLCLOR 

Născut într-o zi importantă pentru creștinii ortodocși, 26 octombrie, dată în care biserica îl cinstește pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, Nicolae Furdui Iancu este un fiul al Apusenilor a cărui voce inegalabilă face publicul să vibreze atât pe scenele ţării, cât şi în afara ei.

 

Este suficient să auzi melodiile „Noi suntem români”, „A plecat moțu în țară”, „Așa-i românul”, „Cântec moțesc de nuntă”, „Eu mă duc, codrul rămâne”, „Nu mă bate Doamne rău”, „Nu uita că ești român” sau „Zorile”, ca să te gândești la Nicolae Furdui Iancu, unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreţi de muzică populară.

A debutat în muzica populară la sfârșitul anilor ’70, la Festivalul de Folclor din Drobeta Turnu-Severin, unde a câștigat premiul I. În 1985, Nicolae Furdui Iancu a avut prima apariție televizată, în cadrul emisiunii „Tezaur folcloric”, de la TVR. Și tot atunci câștiga Festivalul de Folclor „Steaua Dunării” din Galați și obținea, marele premiu la concursul „Floarea din Grădină”.

Nicolae Furdui Iancu este un nume de referință în industria muzicii populare. Nenumăratele spectacole și apariții televizate, dar și repertoriul impresionat, l-au situat rapid în topuri. Cântecele sale autentice din zona comunei Sohodol au strâns o mulțime de fani de-a lungul timpului. Deși a urmat studii liceale și universitare în domenii opuse, la Institutul pedagogic, secția română-franceză, din Oradea, iar mai târziu, a absolvit Facultatea de Psihologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara, Nicolae Furdui Iancu a moștenit talentul muzical din partea maternă și și-a dus visul mai departe. Încă din adolescență, nu doar că fredona melodii populare, ci și culegea versuri pentru propriile compoziții.

În ultimii ani, interpretul în vârstă de 67 de ani s-a întors în satul Poiana Sohodol din Munții Apuseni, în locul rămas de la bunicii lui, „un mic muzeu al unei familii normale de ţărani din Ardeal”, după cum îi place să spună. În curtea imensă de 20 de hectare și-a ridicat o casă, și a transformat pământurile familiei într-o proprietate unde produce brânză de la caprele lui, îngrijește un iaz și ține o mică fermă de animale. Aici petrece timpul alături de nepoți.

(w882)

„Nicolae Furdui Iancu spune că nu s-ar fi întors să întrețină și să păstreze pământurile familiei dacă nu i-ar fi fost rușine. Veneau la mânăstire la Sohodol oamenii de peste tot și întrebau dacă e adevărat că acolo s-a născut interpretul cântecului din țara moților, care spune apăsat cum e cu „Noi suntem români”. N-a rezistat să știe că locul unde-l caută lumea era în paragină. Așa că s-a apucat de refăcut și de asta se lasă greu dus de aici în oraș. Munții de aici sunt oricum acasă și nimic nu e la fel ca o dimineață când se ridică ceața și vede soarele iarăși la orizont”, povestea realizatoarea Irina Păcurariu, despre întâlnirea cu Nicolae Furdui Iancu la „Rețeaua de Idoli”.

Cântecele lui se pot auzi la TVR Folclor, cel mai nou post al televiziunii naţionale. Prin misiunea sa, TVR Folclor contribue la promovarea şi conservarea patrimoniului cultural şi artistic al României, a talentelor din toate zonele, la educaţia culturală şi la îmbunătăţirea respectului pentru folclorul, tradiţiile şi obiceiurile românilor şi ale minorităţilor naţionale.

Logo

 

În această ediție vă invităm să privim împreună lumea animalelor cu mai multă atenție, cu mai multă responsabilitate și cu inima deschisă. ...

Umbrele NeLibertății, o dezbatere „Omul și Timpul”, la TVR Cultural

„Revoluția din decembrie 1989 a devenit un paradox fără comparație: prima revoluție urmată de plecarea învingătorilor, nu a învinșilor. 1989 ...

Revitalizarea zonelor rurale din România reprezintă o provocare complexă a cărei soluționare depinde, în mare măsură, de succesul ...

Ștefan de Faÿ, un ambasador al demnității românești: „Excelența înseamnă respect egal pentru toată lumea!”

Duminică, 14 decembrie, ora 15:30, la TVR Cultural, „Portret de Excelență” îl are ca invitat pe Ștefan de Faÿ, Consul General Onorific al ...

„Cum ne omorâm femeile” – un documentar tulburător la „Dosar România”

FEMICID. Cum ajunge un bărbat să devină ucigaș și ce semne de avertizare a ratat societatea? Realizatoarea TVR Alina Amza trage un semnal de ...

Peste 500 de procurori și judecători, mesaj de susținere pentru magistrații care au făcut dezvăluiri

Dezvăluirile din documentarul de investigație „Justiție Capturată” realizat de Recorder continuă să cutremure sistemul judiciar, generând o ...

Europa League: FCSB – Feyenoord 4-3

Campioana României, FCSB, a reușit o performanță de senzație miercuri seară, în fața puternicei formații olandeze Feyenoord, obținând un succes ...

De vorbă cu Cătălin Ștefănescu, despre curiozitate, dialogul tihnit și arta de a asculta

Într-o lume grăbită, în care conversațiile se consumă în viteză, Cătălin Ștefănescu rămâne un apărător al dialogului aşezat, construit cu ...

Sărbătorile de iarnă în Țara Moților / VIDEO

Colindele moțești, obiceiul Junilor, Jocul Cânepii, conacul, umblatul cu crucea de Bobotează sunt câteva din obiceiurile despre care vorbește ...

Istoricul IONEL CÂNDEA, în

Duminică, 14 decembrie 2025, ora 13:00, TVR Cultural şi Academia Română vă invită la "Dialoguri Academice" cu istoricul şi arheologul IONEL ...

Celebrări, amintiri şi emoții muzicale la TVR 2!

Sezonul 15 al emisiunii cu "Drag de România mea!" continuă sâmbătă, ora 20:00 şi duminică, ora 15:00 cu o gală dedicată celebrării muzicii şi ...

Joi, 11 decembrie, de la ora 21:05,  urmărim  o nouă ediție "Forța ideilor" la TVR 2.

Gorj – glasul eroilor, gustul artei. Duminică, la „Exclusiv în România”

Cristi Tabără, Cristina Şoloc şi echipa „Exclusiv în România” află cum o mână de localnici a ţinut piept armatei germane, vizitează Cula Cartianu ...

Peștera cu Oase: Un puzzle de 40.000 de ani și războiul surd dintre știință și birocrație | VIDEO

Joi, 11.12.2025 de la ora 23:00, într-un nou episod "Istorii Ascunse" aflăm alte detalii ale poveștii proiectului de la Peștera cu Oase.

Regimentul 89 Infanterie, din care a făcut parte militarul decorat de Nicușor Dan, a participat la Pogromul de la Iași

Decorarea veteranului Ion Vasile Banu, din Regimentul 89 Infanterie, de către președintele României a stârnit un val de indignare în spațiul ...