Părintele Marian Mihai, preot la biserica Sf. Grigorie Palama din București, ne introduce în atmosfera creștinească a Crăciunului, evidențiind în interviul ce urmează semnificația unor simboluri și evenimente legate de Nașterea Domnului Iisus Hristos!

 

Când au început creștinii să sărbătorească Nașterea lui Hristos?

Sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos după trup este maica tuturor sărbătorilor, după cum spune Sf. Ioan Gură de Aur, căci fără Naștere, nu ar fi fost Învierea, fără Înviere nu s-ar fi împlinit scopul Sfintei Întrupări.

Noi, la fiecare Sf. Liturghie trăim toate aceste evenimente din istoria mântuirii: Nașterea Domnului, Învierea, Înălțarea...de aceea Sfinții Părinți spun că mereu este Crăciunul, mereu este Paștele și mereu este Cincizecimea.

Nașterea Domnului, numită în popor „Crăciunul”, serbată la 25 decembrie, definește Nașterea cu trup a Domnului Iisus Hristos.

Este cea dintâi sărbătoare creștină închinată Mântuitorului lumii și ne amintește de venirea în lume a Domnului Hristos, Cel care ia Trup și se naște OM din Sfânta Fecioară Maria la „plinirea vremii”.

Nașterea Mântuitorului nu este o Naștere oarecare, ci definește un eveniment istoric, la care se face părtașă lumea văzută și cea nevăzută: Cerul s-a deschis pentru pământ, un înger a fost auzit de păstori spunând: „Vă vestesc bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Astăzi, în cetatea lui David, sa născut un Mântuitor care este Hristos Domnul (Luca II, 11-12).

Deși este cea mai veche sărbătoare creștină cu dată fixă, închinată Mântuitorului, vechimea ei poate fi urmărită pe la sfârșitul secolului al III-lea.

Practica aceasta a serbării se leagă și de faptul că toți creștinii din perioada de pruncie a Bisericii obișnuiau să cinstească ziua morții și nu a nașterii.

Este o practică moștenită din lumea veche și pe care au împrumutat-o și creștinii primelor veacuri, de aceea cultul Mântuitorului în Biserică se desfășura în jurul evenimentelor legate de Moartea și Învierea Domnului.

Cert este că evenimentul acesta apare consemnat de istoricul bizantin Nichifor Calist, în timpul persecutărilor lui Dioclețian și Maximian. Documentul relatează că mulți creștini au murit arși de vii într-o biserică din Nicomidia, ei s-au strâns pentru a prăznui Ziua Nașterii Domnului.

Sinaxarul din Mineiul pe decembrie, ziua 28, când Biserica prăznuiește amintirea mucenicilor arși de vii, ne lămurește această realitate.

Preot Marian Mihai / Credit foto: Marian Mihai

Care dintre evanghelii relatează despre Nașterea lui Iisus Hristos?

Pornind de la adevărul cântat în colinde și transmis de teologia noastră populară: „O, ce veste minunată, în Betleem ni se-arată, astăzi s-a născut Cel fără de început” putem spune că Nașterea lui Dumnezeu în trup este cel mai important eveniment din istoria omenirii și din istoria creației.

De aceea este firesc să subliniem că adevărata cronologie a istoriei nu poate începe decât prin Nașterea lui Hristos Dumnezeu.

Sfântul Evanghelist Ioan prezintă nașterea Cuvântului în veșnicie, o naștere necauzată, dincolo de cuvânt, de timp și de fire:

„La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” (Ioan, I, 1), o naștere din tatăl, mai înainte de toți vecii.

Cealaltă naștere s-a făcut pentru noi, din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, prin „purtarea în pântece” și Cuvântul s-a făcut trup și s-a sălășluit între noi...(Sf. Evanghelist Ioan I, 14).

Sfinții Evangheliști Matei și Luca ne prezintă nașterea Cuvântului în timp, însă tot ca naștere supranaturală (Matei, I, 18-24 Sf. ev. Luca II, 1-21).

La Nașterea Mântuitorului Hristos bogăția spirituală apare în sărăcia materială, Dumnezeu Atotputernic se face om smerit și evenimentul acesta minunat devine unul cosmic, la care participă îngerii, stelele, oamenii, animalele, cerul se unește cu pământul.

Unii vorbesc despre o hiperbolizare a Nașterii Domnului Iisus Hristos? În ce măsură putem da crezare unei asemenea considerații?

Nașterea Domnului Iisus Hristos s-a petrecut în mod minunat, s-a petrecut într-o anumită epocă, pe vremea împăratului roman Augustus, în Iudeea guverna Irod și evenimentul este relatat de istoricii vremii.

Această realitate ne arată că Hristos Domnul a fost o personalitate istorică, a luat trup și că întruparea s-a petrecut în mod real și nu la nivel de închipuire, presupunere sau exagerări istorice.

Caracterul istoric nu exclude taina Întrupării și nici minunile petrecute la Nașterea Domnului, dar nici Taina nu desființează, nu anulează realitatea istorică.

Când trăim în Biserică petrecem în chip tainic cu Hristos, care s-a născut, a murit și a înviat pentru noi.

Sărbătorim Crăciunul pe 25 decembrie, dar care este data nașterii lui Hristos?

Nașterea Domnului a avut loc la „plinirea vremii”, după cum spune Sf. Ap. Pavel, venirea în lume a pruncului Iisus Hristos a fost pregătită din veșnicie prin Pronia divină.

Această purtare de grijă a fost transmisă oamenilor prin preînchipuiri, iar prin prooroci a fost vestită cu multe veacuri mai înainte.

Întruparea se putea împlini doar cu încuviințarea omului, de aceea Dumnezeu a condus împrejurările ca să se împlinească profețiile; numai nașterea Mântuitorului a fost pregătită, anunțată și așteptată de toți oamenii.

Din punct de vedere istoric Nașterea Domnului se leagă de anumite date fixe, 25 decembrie, 757 de la fondarea Romei, când, potrivit vechii tradiții, în care a avut loc recensământul lui Cezar August.

În sprijinul acestei date dau mărturie și Sfântul Evanghelist Luca (cap. II), Sf. Ioan Gură de Aur, care ne spune că Nașterea Domnului a fost serbată de la început pe 25 decembrie. Fericitul Ieronim, care ne spune într-o cuvântare că data aceasta de prăznuire este veche și universală.

În Răsăritul creștin, Nașterea Domnului a fost serbată împreună cu Botezul pe 6 ianuarie, sărbătoarea purtând numele de Teofanie sau Epifanie, această serbare ținând cont de o tradiție care ne spune că Domnul Hristos ar fi fost botezat cam în aceeași zi în care s-a născut.

Spre sfârșitul secolului al IV-lea cele două praznice (Nașterea și Boboteaza) s-au despărțit, iar la începutul sec. al V-lea Nașterea a fost fixată la 25 decembrie și s-a generalizat această serbare în tot Răsăritul.

Excepție fac doar Biserica Armeană care prăznuiește Nașterea împreună cu Botezul.

Atât Orientul cât și Occidentul creștin serbau de fapt Nașterea Domnului la aceeași data, legată de solstițiul de iarnă, numai că orientalii se foloseau de vechiul calcul egiptean (6 ianuarie) pe când Occidentul, mai ales Roma, au fixat-o de data exacta a solstițiului (25 decembrie).

Credit foto: Preot Marian Mihai

Ce dovezi există legate de locul unde s-a născut Mântuitorul?

Locul în care avea să se nască Mântuitorul lumii, Mesia cel așteptat, a fost anunțat de profetul Miheia (V, 1), Bethleemul este locul din care se va naște Domnul: “Și tu Betleeme Efrata, desi ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși stăpânitor peste Israel...”

Atunci când Irod i-a adunat pe toți cărturarii să-i întrebe unde avea să se nască Hristos, aceștia i-au răspuns: în Betleemul Iudeii (Matei 11, 1-5).

Recensământul din timpul lui Cezar August, efectuat la porunca lui, au determinat pe Iosif și Maria să ajungă în Iudeea, în cetatea lui David, în Betleem.

Aici, într-o peșteră S-a născut Mântuitorul lumii, căci negăsind loc de găzduire au fost nevoiți să se adăpostească într-o peșteră de la marginea Betleemului, o peșteră de dobitoace.

Credit foto: Preot Marian Mihai

Ce este steaua de la Betleem și ce dovezi există că aceasta a apărut pe cer în noaptea Nașterii Domnului? Cine erau magii care au venit să i se închine lui Iisus și de ce au făcut-o? De unde au venit? Ce mărturii teologice există despre statutul magilor?

Evanghelia nu ne dă informații multe și clare nici despre magi nici despre stea. Știm că magii erau de la Răsărit, reprezentau știința din acea vreme și erau păgâni, iar după unele indicii din Persia. Erau astronomi.

Nu știm sigur dacă steaua, care i-a condus pe magi a fost sau nu un fenomen astronomic, după unii astronomi, știm că s-a întâmplat un fenomen astronomic deosebit, după alții a fost vorba de o minune și de o lucrare lăuntrică.

Steaua a dispărut în timpul șederii lor la Ierusalim, apoi iar a apărut. Este imposibil ca din înălțimea cerului să marcheze foarte clar locul de naștere al Mântuitorului.

Și chiar dacă a fost prezent un fenomen natural de care s-au folosit prin rațiunea și știința lor, au avut și o iluminare lăuntrică prin care au cunoscut lucrarea lui Dumnezeu în lume.

Sf. Ioan Gură de Aur ne spune că nu era o stea obișnuită, ci un înger al Domnului, care le arăta calea.

Vorbim de faptul că nu a fost un fenomen natural, ci supranatural raportându-ne la „însușirile stelei”:

-       Ea nu avea un mers continuu, se oprea din când în când și își relua mișcarea după mersul magilor.

-       Steaua se mișca la mai mică înălțime și după ce i-a condus pe magi s-a oprit și a coborât deasupra sălașului.

-       În cel de-al treilea rând strălucirea ei le întrecea pe toate celelalte stele din univers (Sfântul Nicodim Aghioritul).

Paradoxul sau minunea se vede și din faptul că s-a mișcat dinspre Răsărit spre Apus, ca mai apoi să se miște dinspre Ierusalim spre Betleem (adică spre Sud).

Ea era prezentă, după cum spune Sf. Ioan Gură de Aur, și ziua; celelalte stele sunt ascunse vederii noastre, iar magii nu puteau călătorii doar noaptea.

Cuviosul Iosif Vrienios ne spune că era prezent în mersul stelei Sfântul Arhanghel Gavriil, cel care a slujit în permanență marea taină a întrupării Fiului lui Dumnezeu.

De aici putem concluziona că Magii de la Răsărit erau ca niște teologi, de vreme ce au găsit și l-au făcut cunoscut pe Dumnezeu.

Credit foto: Preot Marian Mihai

Ceea ce n-au reușit oamenii aleși ai poporului Israel, au reușit Magii.

Lor (Magilor) le-a fost dat această bucurie, căci plecând din patria lor îndepărtată, după un drum de luni de zile, poate ani, urmând mersul stelei au fost răsfățați să găsească Adevărul, marea taină a vieții, pe împăratul lui Israel, pe Hristos Domnul.

Cărturarii și fariseii, care reprezentau elitele societății din vremea aceea, au pierdut această șansă, ba chiar s-au împotrivit.

Bucuria vederii pruncului Iisus, născut în peștera unde s-a arătat steaua a fost împărtășită păstorilor și Magilor, acolo s-au întâlnit adevărata știință umană a celor care au venit cu daruri (aur, smirnă și tămâie) cu smerenia curată a păstorilor de lângă Betleem.

Păstorii și magii ne arată că mintea înțeleaptă și smerenia curată ne fac părtași la căutarea Lui Dumnezeu, la vederea Lui și la închinarea ce I se cuvine.

Credit foto: Preot Marian Mihai

Ce rol are postul celor șase săptămâni de dinainte de Crăciun și de ce există multe dezlegări la pește? Care este semnificația duratei lui?

Postul Nașterii Domnului de 40 de zile a fost rânduit în Biserica Ortodoxă ca o pregătire a credincioșilor pentru marele praznic al Nașterii Domnului.

În el trebuie să vedem Patriarhii și Drepții Vechiului Testament care au așteptat în post și rugăciune și cu multă nădejde de mântuire, pe Mesia – izbăvitorul.

Numărul de 40, un număr cu o însemnătate aparte, reprezintă și o perioadă de pregătire și curăție pentru noi.

Tot 40 de zile a postit Moise pe Muntele Sinai, înainte să primească Tablele Legii, pe care erau scrise cele 10 porunci, erau cuvintele lui Dumnezeu.

Creștinii care postesc se pregătesc și ei să primească pe Cuvântul cel viu – Domnul Hristos.

-       40 de zile i-au trebuit proorocului Ilie să-l vadă pe Dumnezeu „ca într-o adiere de vânt”

-    40 de ani a rătăcit poporul evreu în pustie ca să ajungă în țara făgăduinței, ca o pedeapsă pentru că s-au îndoit de Dumnezeu.

Pronia divină ne arată că sunt prezente multe alte realități care ne arată semnificația deosebită pe care ne-o arată acest număr, iar evanghelistul Matei subliniază că tot 40 de generații de pregătire au fost necesare până la venirea în lumea a Mântuitorului Hristos, care s-a născut din Fecioara Maria.

Postul Nașterii Domnului este un post de bucurie, al marelui Dar al venirii pe lume a Mântuitorului Hristos, de aceea ca fel de postire el este mai blând, mai puțin aspru, cu multe dezlegări la vin, untdelemn și pește.

Rânduielile din Tipicul cel Mare, din Pravila Mare ori din Canonul 20 al Sf. Nichifor Mărturisitorul prevăd că în zilele de luni, miercuri și vineri se ajunează (fără untdelemn) marțea și joia se dezleagă la untdelemn și vin, iar la fiecare sâmbătă și duminică, de la 21 noiembrie până la 20 decembrie, se dezleagă la pește.

Sărbătorile cu cruce neagră  din zilele de marți și joi, precum și toate sărbătorile cu cruce roșie, aduc această mângâiere a dezlegării la pește.

Dezlegarea la pește este văzută ca o mângâiere dată credincioșilor în Biserică, o bucurie pentru zilele de sărbătoare și pentru sâmbăta sau duminica atunci când postul devine mai blând.

Credit foto: Preot Marian Mihai

Nașterea lui Hristos este celebrată prin colinde? Ele se cântă mai devreme sau mai tarziu, în funcție de regiunile și obiceiurile României. Teologic, în ce perioadă trebuie cântate și de ce?

Nașterea Mântuitorului Hristos este anunțată și prin colinde, este celebrată în modul autentic în spațiul bisericii și la slujbele care sunt rânduite în toată perioada legată de sărbătorile Nașterii, a Sfântului Vasile și Anului Nou și a Bobotezei.

Imnografii creștini au alcătuit  imne și cântări și acestea reprezintă conținutul profund care întocmesc slujbele bisericești din timpul anului.

Înainte de praznicul Nașterii, în Ajunul lui și până la Anul Nou, bucuria marelui praznic este anunțată și prin copii și prin tineri adolescenți, prin colinde.

Urările versificate, care se cântă întotdeauna la sărbătorile Crăciunului și a Anului Nou se numesc colind sau colindă.

Cuprinsul colindului este felurit și definește în mare bucuria venirii pe lume a pruncului Iisus cu referire la Mântuitorul, la Maica Fecioară, la Magii de la Răsărit, la Păstorii de la stână, la Steaua de la Răsărit, la Peșteră, la îngeri și oameni etc. iar la final de obicei se aduc mulțumiri gazdelor pentru primire și pentru dărnicia lor.

Cum au apărut colindele în biserică? Cine le mai cântă în lume, în afara românilor?

Multe din obiceiurile și datinile vechi, din perioada solstițiului de iarnă, au fost preluate de la strămoșii noștri romani, la unele dintre ele s-au adăugat unele noi, de origine creștină și care fac din Sărbătoarea Crăciunului cea mai iubită și așteptată sărbătoare a românilor.

În biserică se cântă irmoase, chinonice, imne, podobii și cântări bisericești, totuși în unele locuri și-au făcut apariția și unele colinde, pentru bucuria praznicului și pentru solicitările credincioșilor prezenți.

Deși ele sunt prezente în toate Bisericile și din Apus și din Răsărit, într-un număr restrâns, în tradiția neamului nostru ele sunt într-un număr atât de mare, încât acoperă toate provinciile românești și se bucură de un ecou răsuntător în sufletele tuturor creștinilor.

Colindele, ca și cântecele de stea, au pornit de la unele cântece de ospețe, menite să bucure pe meseni, prin laude sau urări care măgulesc, ele încălzeau sufletul.

Colindele erau personalizate pentru fiecare casă (a preotului, a flăcăului, a fetei de măritat, a boierilor bogați sau mari etc.).

Atunci când datina a degenerat în colindele copiilor de azi, care iau fiecare casă la rând pentru un colăcel sau un bănuț nu s-a mai putut zice colindul casei.

Atunci au apărut colindele care povestesc cum Dumnezeu a făcut pământul, cum s-a născut Iisus Hristos, cum Bădica Traian ară pământul și cum urează de sănătate și bună sporire.

Preot Marian Mihai / Credit foto: Marian Mihai

Cum trăiesc românii această sărbătoare într-o lume dominată de viteză, materialism, competiție? Mai au timp de viață spirituală, atât cât puteți observa ca îndrumător de suflete?

Să dăm slavă lui Dumnezeu că putem prăznui marea sărbătoare a Nașterii Domnului înainte de toate în Biserică, prin rugăciune, participare la Sf. Liturghie, prin Spovedanii și prin primirea Împărtășaniei.

În zilele acestea, frumoase de altfel, prin lumini și întâlniri dintre oameni dragi, creștinul, românul este chemat să nu se limiteze doar la obiceiuri și tradiții, colinde, târguri sau cumpărături, ci să trăiască cu toată ființa sărbătoarea, s-o cinstească prin prezența în lăcașul de cult și să-i înțeleagă semnificația.

Nădăjduiesc, văzând bisericile pline, la ceas de praznic, la gândul că românii trăiesc în mod profund și cu multă bucurie legătura lor cu Dumnezeu, chiar dacă trăiesc și multe clipe care-i fac să se bucure de lucrurile exterioare, străine sărbătorii.

Cred că viața lor se sfințește ca și timpul petrecut alături de cei dragi cu ochii la praznic, la Dumnezeu.

Ce trebuie să facem ca și creștini astfel încât să păstrăm vie dragostea pentru Crăciunul spiritual și pentru toate sărbătorile bisericii?

Sfântul Simeon Noul Teolog spune că atunci când persoana umană își curăță inima și este iluminat, îl primește pe Mântuitorul Hristos în interiorul său, îi simte mișcările de prunc.

Se zămislește în om, după care se naște prin virtuțile prin care este împodobit; doar așa omul trăiește în toată viața sa evenimentele întrupării.

Datoria fundamentală pe care o considerăm esențială și pentru viața de aici și pentru viața cea veșnică este răspunsul pe care trebuie sa-l dăm la întrebarea: Cine este Iisus Hristos?

De răspunsul dat și de faptele noastre, care ne arată în ce credem și cât îl iubim, depinde viața noastră de aici și de dincolo.

Cu toate frământările și problemele prezente printre credincioși și în această lume eu cred că fiecare îl caută, îl dorește pe Iisus cel viu, cel bun, cel iubitor, care este Calea, Adevărul și Viața.

Cum transmitem această dragoste pentru Hristos copiilor, generațiilor care vin din urmă și care se nasc cu apetit exacerbat pentru bunăstare?

Fiecare suflet va învăța și va pune în practică învățătura Bisericii după putință și ținând cont de spațiul libertății. Fiecare copil poartă în suflet, de la Taina Sfântului Botez, o pecete a dumnezeirii.

Poartă cu el daruri ale Sfântului Duh, care vor deveni roditoare în viața pământească, trebuie doar activate.

Și dacă rugăciunea părinților întărește temelia casei copiilor, atunci nu putem decât să nădăjduim că vor ajunge să-L iubească si să-L slavoslovească pe Dumnezeu.

Și cum nu sunt ai noștri, sunt dăruiți să-i creștem, „pruncii sunt moștenirea Domnului.”

Un gând din partea dumneavoastră ca preot și duhovnic în pragul uneia dintre cele mai mari sărbători creștine...

Chiar dacă și eu ca preot și viețuitor în lume sunt prins de multe ori în mreaja grijilor cotidiene, lumești și îndeplinesc datorii pentru această lume și pentru societatea în care trăiesc, îmi doresc și mă rog să dobândim alături de Domnul Hristos mântuirea noastră, mântuirea mea, a familiei mele, a celor care mi-au fost încredințați și care își găsesc odihnă și rânduială sub epitrahilul pe care îl port după gât, îmi doresc mântuirea a întregii lumi.

Dacă Întruparea Domnului a avut ca țel îndumnezeirea omului, după cum spune Sf. Atanasie cel Mare („Dumnezeu S-a făcut om pentru ca să îl facă om pe Dumnezeu.”) atunci îmi doresc, mai mult decât bucuriile și darurile materiale, să petrecem cu Dumnezeu nu numai praznicul acesta, ci toată viața noastră.

Știind că orice timp pe care îl petrecem în afară de Dumnezeu, este timp pierdut (Sf. Ioan Gură de Aur) și că îndumnezeirea nu este un lux duhovnicesc, ci scopul vieții creștinești îmi doresc să petrecem cu Dumnezeu și toată viața noastră lui să o dăm.

Și ca să nu fiu rupt de realitățile acestei lumi, îmi doresc, pe lângă comuniunea cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu toți sfinții, să mă bucur și de colinde, de beteală și luminițe, de petrecere în familie și cu oameni dragi, de pace și bucurie și să pun în practică și să conștientizez mesajul îngerilor în noaptea de Crăciun: „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace între oameni bunăvoie!”

***

Alese mulțumiri Domnului Marian Mihai, lector universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității București, și preot la biserica Sf. Grigorie Palama din București!

***

Sărbători binecuvântate cu bucurii tuturor!