loader
Foto

Galerie foto

Motive folclorice şi personaje pitoreşti în filmul „Răpirea fecioarelor”, la TVR 1

RECOMANDARI

Pe 13 august, ora 21.00, la TVR 1, alături de Marga Barbu, în rolul Aniţei, îi revedem şi pe actorii Emanoil Petruţ, Toma Caragiu, George Constantin, Olga Tudorache, Alexandru Giugaru, Colea Răutu. | VIDEO

 

Filmele cu haiduci au urmat modelul filmelor de capă şi spadă, cărora le-au adăugat elemente specific naţionale, plasându-se într-o zonă limitrofă a filonului istoric, considera criticul Ecaterina Oproiu, analizând evoluţia filmului românesc în perioada 1950-1975 în studiul „Un sfert de veac de film românesc” (1975). În aceeaşi idee, criticul de film şi jurnalistul Călin Căliman a caracterizat filmele acestei serii cu haiduci ca având o „intrigă atractivă şi bine articulată”, motive folclorice şi personaje pitoreşti. Aniţa, interpretată de Marga Barbu, este comparată de critic cu o „marchiză a haiducilor” prin analogie cu „marchiza îngerilor”, un personaj de film francez celebru în epocă.

Şi al doilea film al seriei Haiducilor, „Răpirea fecioarelor” (România 1968) a avut parte de mare succes la public, fiind vizionat de aproape 5 milioane şi jumătate de spectatori la cinematografele din România, după cum atestă o situaţie a numărului de spectatori înregistrat de filmele româneşti de la data premierei şi până la data de 31.12.2007, întocmită de Centrul Naţional al Cinematografiei.

(w882)

Pe lângă celelalte premii obţinute în 1971 de seria Haiducilor, actriţa Marga Barbu a primit premiul pentru interpretare feminină pentru rolul său din această serie. În filmul „Răpirea fecioarelor”, pe care telespectatorii îl pot vedea pe 13 august, ora 21.00, la TVR 1, alături de Marga Barbu, tot în rolul Aniţei, avem întâlnire şi cu actorii Emanoil Petruţ, Toma Caragiu, George Constantin, Olga Tudorache, Alexandru Giugaru, Colea Răutu etc.

(w882)

Printr-o înţelegere tacită cu doamna Haricleea (Olga Tudorache), care doreşte să-şi îndepărteze soţul de la tron, bandele lui Pazvanoglu (George Constantin), paşa de Vidin, atacă fără milă satele, răpind fete. Haricleea, soţia lui Vodă Hangerli, îşi trimite fiul la adăpost, la o mănăstire, dar haiducii lui Amza îl răpesc, pentru a-l da în schimbul încetării jafurilor. În timp ce haiducii urmăresc un boier, care vrea să fugă din ţară cu averea, Pazvanoglu atacă din nou. La rândul lor, haiducii, ajutaţi de hangiţa Aniţa, pătrund în palatul paşei pentru a elibera fetele. Dacă reuşesc, aflăm sâmbătă seară, de la ora 21.00, la TVR 1.

(w882)

Actriţa Marga Barbu a absolvit Institutul de teatru din Bucureşti în 1950. A debutat în cinematografie în 1953 („Nepoţii gornistului”, în regia lui Dinu Negreanu), dar a devenit cunoscută, în special, pentru rolurile Aniţa din seria „Haiducilor” şi Agatha Slătineanu din seria „Mărgelatu”, dar şi pentru rolul de compoziţie din „Domnişoara Aurica” (regia Şerban Marinescu, 1986), pentru care a fost distinsă cu Premiul ACIN. A mai jucat, de asemenea, în „Bietul Ioanide", de Dan Piţa (1980) - Premiul ACIN şi „Comoara din Carpaţi", regizat de Cornel Todea (1975), lista producţiilor cinematografice în care Marga Barbu a deţinut roluri numărând 34 de filme. Ultimul în care a apărut a fost „Lacrima cerului” (1989).

(w882)

Pe lângă impresionanta cariera pe care a avut-o în cinematografie, Marga Barbu a fost şi o mare actriţă de teatru. Din 1952 şi până la pensionarea sa în 1993, Marga Barbu a fost actriţă la Teatrul Nottara, unde iubitorii teatrului au putut s-o admire în roluri memorabile. Rolul său preferat din teatru a fost cel al Cleopatrei din piesa „Antoniu şi Cleopatra" de William Shakespeare. A jucat exemplar roluri de comedie precum „Mâţa-n sac", „Mizerie şi nobleţe" etc.

 
În premieră la TVR INFO: documentarul „Ultima misiune a Viktoriei”, producţie Ucraina 2025

„Ucraineanca Viktoria Roşcina avea răni pe corp, cântărea până la 30 de kilograme, iar angajații coloniei rusești au ascuns-o de la inspecții”, ...

Dimineți Perfecte: O emisiune matinală educativă și variată | VIDEO

Emisiunea "Dimineți Perfecte" de pe TVR Iași și TVR3, realizată de Andreea Știliuc, oferă o perspectivă matinală atractivă și diversificată.

Destinații prin lume: Spania (II)

Destinații prin lume: Spania (II)

publicat: Vineri, 14 Martie 2025

Orașele pline de viață ale Spaniei, plajele ofertante și cultura și tradiția spaniole făc din această țară destinație memorabilă pentru cei ce ...