loader
Foto

Duminica filmului românesc: Povești cu mirese, căsnicii și divorțuri | VIDEO

„Mireasa din tren" (ora 13:10) și „Divorț din dragoste" (ora 20:10) sunt propunerile TVR 2 pentru 18 octombrie, la „Duminica filmului românesc".

 

Filmele programate pe 18 octombrie la „Duminica filmului românesc” arată, metaforic sau comic, căile întortocheate ale relațiilor de dragoste în peisajul anilor '70-'80 din România secolului trecut.

Cele două producții au beneficiat de scenariile unor scriitori români – „Mireasa din tren”, regia Lucian Bratu, s-a bazat pe un scenariu semnat de D. R. Popescu, iar „Divorț din dragoste”, regia Andrei Blaier, pe scenariul scris de Titus Popovici și Mircea Cornişteanu.

Mireasa din tren - ora 13:10

1980

Regia: Lucian Bratu

(w235) m MireasaCu: Gheorghe Visu, Aurora Leonte, Radu Gheorghe, Radu Vaida, Dorel Vişan

Film de dragoste: aventură romantică cu tentă neorealistă, în care sunt implicaţi trei tineri atipici pentru realităţile standard ale socialismului; doi dintre ei iubesc pitorescul escapadelor feroviare, în care joacă rolul de ”mire” şi ”mireasă”; cel de-al treilea, care li se alătură şi care va răpi în final ”mireasa”, este stăpânit de sentimente statornice şi păstrează un dram de raţionalitate”. (Bujor T. Râpeanu - ”Filmat în România”, 2005, Ed. Fundației Pro)

Mihu și Filimon sunt prieteni, dar sunt și îndrăgostiți de aceeași fată, Carolina. Concurența lor ia forma unui pariu. Fata știe că trebuie să aleagă, dar ezită, pentru că amândoi îi sunt dragi.

Filmat în prima jumătate a anului 1979 la București, Ploiești, Otopeni, Reșița și Galați, „Mireasa din tren” a fost recompensat, anul următor, cu Premiile ACIN pentru scenariu și coloană sonoră, iar la Festivalul de film de la Costinești, cu Marele Premiu, Premiile pentru regie, pentru imagine și cu o menţiune specială, acordată lui Dorel Vişan.

(w882) Dorel Visa

Pe tot parcursul filmului, glumele și faptele serioase se amestecă; fata se îmbracă în mireasă și, asfel costumată, se plimbă prin tot orașul, braț la braț cu dânsul, el însuși deghizat în ginere cu cravată albă. Amuzant e că, în trenul cu care călătoresc, și care e ticsit de lume, se găsesc în același compartiment două mirese: una reală, iar cealaltă, purtând o rochie la care nu are încă dreptul, dar — poate — tocmai pentru a arăta că nu concepe dragostea decât sub forma sacramentală și imuabilă a unei căsătorii adevărate, durabile și definitive. Această credință în tradiționala căsătorie e cu atât mai curioasă cu cât tustrei eroii noștri sunt dușmani ai prejudecăților ruginite”. (D. I. Suchianu în România literară, iunie 1980, apud aarc.ro)

Divorţ din dragoste - ora 20:10

1991

Regia: Andrei Blaier

(w882) Divort din

Cu: Horaţiu Mălăele, Emilia Popescu, Gheorghe Dinică, Dorina Lazăr, Magda Catone, Coca Bloos.

Premiul pentru cel mai bun rol masculin i-a revenit în 1992 lui Horațiu Mălăele, la Festivalul de film de la Costinești, pentru interpretarea din această comedie.

(w882) Divort din

Angela şi Dan constată cu stupoare, după căsătorie, că intimitatea le este invadată de străini, printr-un ordin absurd al Spaţiului Locativ, care cere ca proaspătul cuplu să cedeze o cameră din apartament în folosul unei persoane necunoscute. Singura soluţie pentru a rămâne singuri în propria lor casă este...divorţul. Însă, în luptele de la tribunal, divorţul ia o întorsătură neaşteptată.

Andrei Blaier spunea: Am făcut acest film, ca și pe celelalte, pentru spectatori, vrând să le reamintesc un episod al aberației dintr-un trecut nu prea îndepărtat, convins că râsul e o terapie foarte eficace. Am încercat să scriu filmul într-o cheie grotesc-dramatică, relatând povestea unui cuplu nevoit să se destrame. Folosind prilejul necesității unui divorț, pentru ca cei doi tineri căsătoriți să poată rămâne împreună (absurdul...), am dorit ca filmul să descopere și un mediu de pretinși intelectuali.”

(w882) Divort din

Filmele pot fi urmărite, la ora difuzării la TVR 2, și online pe TVR+.

***

Mai  multe informații despre filmele programate la TVR 2 puteți afla aici.

Logo

 
Portret de excelență: Muzicianul Mirel Manea

Portret de excelență: Muzicianul Mirel Manea

publicat: Vineri, 15 Noiembrie 2024

Conduce Filarmonica de Stat Botoşani şi este prim-trompetistul acestei instituţii de cultură. Este unul dintre cei şapte artişti ai lumii care a ...

”Dincolo de alb si negru”, o nouă poveste de succes

”Dincolo de alb si negru”, o nouă poveste de succes

publicat: Vineri, 15 Noiembrie 2024

Sâmbătă, 16 noiembrie, la TVR 1, Mihaela Crăciun vă prilejuiește întâlnirea cu Nelu Mihai, doctor în știința calculatoarelor, CEO și Fondator al ...

Francezul care face inovaţie în antreprenoriatul românesc, invitat la „Brilliant”, pe TVR INFO

"Rolul meu este sǎ fiu ca un pod de legătură între România și Franța”, spune Grégoire Vigroux, unul dintre cei mai de seamă reprezentanți ai ...