Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 25 aprilie, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne-au prezentat primele două reportaje-portret ale unor eroi de lângă noi. Telespectatorii îşi pot vota favoriţii timp de o săptămână.
Mircea şi Nița Nedea, soț și soție, sunt profesori de Biologie la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi”' din Iaşi, care derulează, de 12 ani, proiectul „Studii aprofundate pentru elevii care provin din familii defavorizate" - SAPed, un proiect care schimbă destinele multor tineri în fiecare an. Ei pregătesc gratis copiii nevoiaşi, dar cu rezultate foarte bune la învăţătură, pentru admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași.
Mircea şi Nița Nedea reprezintă a doua propunere a Televiziunii Române pentru titlul de „Omul anului”. Îi cunoaştem joi, pe 25 aprilie, de la ora 18.00, în episodul 1 al noului sezon al campaniei TVR ce caută eroii dintre noi. „100 de doctori în doi profesori” este este titlul reportajului realizat de echipa TVR Iaşi.
***
Lansată în 2023, campania „Omul anului” a fost primită cu bucurie de telespectatorii TVR. Oameni obişnuiţi, mulţi dintre ei necunoscuţi publicului larg, au avut ocazia să fie apreciaţi de o ţară întreagă pentru fapte deosebite, pentru realizări personale de excepţie, pentru felul în care au reacţionat într-o situaţie limită, pentru modelul pe care îl oferă comunităţii lor.
Anul acesta, spectacolul poveştilor emoţionante şi al oamenilor buni continuă. Din 25 aprilie, în fiecare joi, de la ora 18.00, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi Bogdan Muzgoci ne prezintă câte două reportaje-portret ale unor astfel de eroi. Telespectatorii pot vota protagoniştii fiecărei ediţii timp de o săptămână, până la următoarea ediţie şi, în acelaşi timp, pot transmite propuneri pentru a fi înscrise în cursa pentru „Omul anului”.
Un reportaj realizat de Steliana Orăşanu
imagine: Marcel Cilibiu
asistent imagine: Sebastian Ivanovici
editor imagine: Viorel Cătușanu