loader
Foto

Mintea umană, la intersecția dintre neuroștiințe și psihiatrie – un dialog fascinant, sâmbătă, la „Brilliant” | VIDEO

Neuropsihiatra Irinel Chiriac şi-a construit o carieră strălucită în Statele Unite, făcându-şi meseria cu pasiune și dedicare. Am cunoscut-o într-o nouă ediţie a emisiunii „Brilliant”, cu Loredana Negrilă, sâmbătă, 29 iunie, de la ora 14.30, la TVR INFO.

 

„S-a simţit mereu atrasă de poveștile de viață ale oamenilor, iar în timp, a înţeles că acesta este nu doar spaţiul ei de confort, ci şi o menire – căreia i se dedică, de altfel, de 30 de ani, în SUA, ca medic neuropsihiatru. Aşa a ajuns să înţeleagă desăvârșirea pe care o oferă specialistul în experiența cu omul care-i pune în mâini viața, boala, dar, mai ales, suferința. Certificată să ajute, să trateze şi să îndrume militarii americani aflaţi în situaţii delicate, Irinel Chiriac este fondatoarea unor clinici prestigioase de neuropsihiatrie şi psihoterapie de peste ocean, iar sâmbătă, la Brilliant, ne povesteşte despre punctele de cotitură, îndoielile, temeri, momentele de împlinire sau deznădejde, într-o astfel de meserie.”

„Am plecat în SUA ca să pot profesa la cel mai înalt nivel”, recunoaşte invitata, admiţând că, dacă ar fi rămas în ţară, probabil că nu ar fi ajuns să lucreze în acest domeniu. Dar o face peste ocean cu pasiune și dedicare. „Când am ajuns la University of Chicago, am simțit că voi fi medic acolo”, îşi aminteşte neuropsihiatra Irinel Chiriac.

(w882)

Acum lucrează cu militari americani, pe care îi ajută să depășească sindromul de stres post-traumatic, astfel că le înţelege bine suferinţa. „Vina de a fi supraviețuitor este gândul cel mai des întâlnit al pacienților care se întorc din misiuni militare”, spune ea. Spre deosebire de pacienţii pe care îi are în îngrijire în Statele Unite, „românii au tendința de a fi jenați în mărturisirea afecțiunilor psihice”, mai remarcă invitata Loredanei Negrilă, subliniind că nu trebuie să ne fie rușine să ne exprimăm suferința.

(w882)

Discuţia abordează şi un subiect ce atinge o problemă din ce în ce mai întâlnită în lumea modernă: depresia. „Depresia este o boală psihică, cu origine într-o lipsă de balanță chimică”, o defineşte medicul, punctând şi că aceasta poate fi moştenită. Există, însă, o soluţie, pe care Irinel Chiriac o foloseşte cu succes: „Depresia răspunde foarte bine la stimularea magnetică transcraniană”.

(w882)

Despre mintea umană, aflată la intersecția dintre neuroștiințe și psihiatrie, despre abilitățile cognitive ale pacienților cu afecțiuni psihice, despre legătura dintre biologia, psihologia, contextul social, în psihiatrie, dar şi despre sentimentul trăit de românii care au căutat împlinirea în toate colţurile lumii ne-a vorbit neuropsihiatrul Irinel Chiriac în dialogul cu Loredana Negrilă, la TVR INFO.

(w882)

Jurnalista Loredana Negrilă ne propune, la interviurile „Brilliant”, inițiative şi portrete ale unor români din domenii cât mai variate: IT, medicină, sport, turism, agricultură organică, ecologie, comerț online, învățământ la distanță, asistență socială, asistență pentru problemele diasporei românești, voluntariat, arte (teatru, muzică, dans, artă, film, literatură), al căror unic numitor comun este curajul de a fi ei înşişi, de a-şi prețui visurile și de a le pune în practică, spre binele propriu și al societății. Urmărim interviul Loredanei Negrilă cu Irinel Chiriac pe 29 iunie, ora 14.30, la TVR INFO.

(w882)

Logo

 
35 de ani de democrație în România. De la marginalitate la centralitate

Începe cel de-al treizeci și șaselea an de democrație pentru România. Multe organizații, firme, dar și mulți actori sociali și politici ...

Uneltiri, iubiri şi uzurpări, într-un spectacol unicat la TVR Cultural:

TVR Cultural readuce la rampă după 45 de ani drama istorică a regizorului Mihai Dimiu, pusă în scenă în 1980, de Teatrul Ion Creangă din ...

Bogdan Tănasă, fondatorul Casei Share, „Omul anului” 2024

Fondatorul proiectului Casa Share a fost desemnat „Omul anului 2024”, într-o gală difuzată în noaptea de Revelion la TVR 1.