loader
Foto

„Mi-aș dori să treacă niște ani în care să nu se întâmple nimic, să avem timp să ne gândim mai bine la toate.” Mimi Brănescu, invitat la „Nocturne” | VIDEO

RECOMANDARI

Cu sinceritate, despre viaţă şi ce ne oferă ea – s-ar putea rezuma dialogul Marinei Constantinescu din cea de-a doua ediţie a noului sezon „Nocturne”, cu un om care nu şi-a dorit nimic „cu orice preţ”, dar a valorizat tot ce a primit. Pe 8 aprilie, de la ora 23.00, la TVR 1.

 

A fost elevul Olgăi Tudorache la UNATC, instituţie pe care a absolvit-o în anul 2000. Pe vremea aceea, îi iubea pe Cehov și pe Mihail Sebastian. De atunci, succesul a venit treptat, iar acum este un apreciat actor, scenarist și dramaturg. Mimi Brănescu a fost invitatul Marinei Constantinescu în ediția „Nocturne” de luni seară. O întâlnire la care am fost invitați pe 8 aprilie, de la ora 23.00, la TVR 1.

Confirmarea ca actor a venit prin rolurile pe care le-a simțit că sunt pentru el, niciodată visând la unul anume – „Un cartuș de Kent și un pachet de cafea” (scurtmetraj, 2004), „Medalia de onoare” (2009), „Marți după Crăciun” (2010), „Sieranevada” (2016). În 2009 a obținut Premiul „Gopo“ pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul din „Boogie”. „Confirmarea e o miză, dar contează de unde vine, de la cine”, crede cu tărie Mimi Brănescu.

(w882)

Spune că nu a vrut nimic în viață cu orice preț, dar un lucru e cert – și-a dorit să scrie. Ani întregi a fost scenaristul serialului de succes „Las Fierbinți”, pe care l-a părăsit când a simțit că „nu mai poate”. În acest proiect a pus puțin (mai mult) din lumea de la Lehliu, locul copilăriei sale, și ne-a dezvăluit latura sa de fin cercetător al lumii apropiate lui, al mecanismelor care rotesc microuniversul uman de lângă noi, cel care doar pare ușor de pătruns și accesibil. „Te prefaci că n-o să vadă nimeni ce scrii, dar tu scrii ca să vadă toți”, este secretul descoperit de invitatul Marinei Constantinescu de-a lungul propriei experienţe în ale scrisului.

Însă primele cuceriri ale cuvântului scris le-a făcut mult mai devreme în viață, la 26 de ani scriind piesa de teatru „Ieri am trăit o zi neagră”, iar, mai târziu, primul text montat, „Gunoierul”, prin care și-a dorit să demonstreze că se pot face lucruri interesante și fără bugete uriașe. Azi recunoaște că, de fapt, nu a vrut să dezamăgească pe bani mulți. „Nu mi-am dorit nimic cu orice preț. Poate doar să trăiesc mai bine, dar fără să păcălesc pe nimeni”, spune el.

Recent, Mimi Brănescu a marcat trecerea oficială în rândul dramaturgilor, prin apariția volumului de teatru „Șase piese, un autor”, la Editura Humanitas. De altfel, marți, pe 9 aprilie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, publicul este așteptat la o întâlnire cu Mimi Brănescu, Marina Constantinescu și Radu Paraschivescu, un dialog care va fi încheiat de o sesiune de autografe.

(w882)

„Mi-aș dori să treacă niște ani în care să nu se întâmple nimic, să avem timp să ne gândim mai bine la toate”, îi mărturiseşte Mimi Brănescu gazdei sale la „Nocturne”. O discuţie despre aspiraţii, decizii şi succes, luni, 8 aprilie, de la ora 23.00, la TVR 1.

 
Cum ar trebui abordată greșeala în sport

Cum ar trebui abordată greșeala în sport

publicat: Marţi, 04 Martie 2025

Drumul spre performanță este pavat cu greșeli, fiecare dintre acestea oferind sportivului oportunitatea de a învăța, de a se adapta și de a ...

Montserrat Caballé, soprana care a cucerit lumea – în seria documentară „Legendele operei”, la TVR Cultural

Montserrat Caballé a interpretat toate marile roluri de operă; a cântat cu toți marii tenori; era cerută şi aşteptată peste tot în lume. Aflăm ...

Obezitatea globală: O criză în creștere, cu implicații grave asupra sănătății și economiei

Un nou raport citat de The Guardian avertizează că, până în 2050, peste jumătate dintre adulții lumii și aproximativ o treime dintre copii și ...