loader
Foto

Galerie foto

Melania Cristina Cotoi - ghid turistic în Florenţa, președinta asociației AlterNATIVA-Associazione Culturale din Florența, Italia

RECOMANDARI

Florența, un oraș de poveste. Cu o arhitectură absolut uimitoare, simbol al Renașterii, te cucerește la fiecare pas. Este locul unde poți atinge trecutul cu mâna ta. La bogăția moștenirii culturale a acestuia au contribuit și mari personalități românești care au scris pagini din istoria României și care în acele vremuri tulburi și-au găsit refugiul în Italia.

 

Unul dintre românii care se preocupă de legăturile istorice dintre Florenţa şi România, şi care cercetează arhivele italiene reușind să transfere valorile trecutului spre generațiile viitoare, este Melania Cristina Cotoi.

(w882)

Născută la Brașov și stabilită în Italia acum 24 de ani, Melania Cristina Cotoi este ghid turistic specializat în arta florentină a secolului XX încă din 2008, dar şi președintele Asociației Culturale AlterNATIVA. Astfel, românca noastră le povesteşte celor care ajung în capitala Toscanei atât despre patrimoniul artistic şi arhitectural local, cât şi despre românii care au scris istorie aici.

(w882)

În același timp este foarte activă pe plan social în comunitatea românească din Florența, fiind, în egală măsură, apreciată și de autoritățile administrative locale italiene.

Prin tot ceea ce face, se poate observa cu ușurință că Melania Cristina Cotoi este mândră de rădăcinile sale și îsi iubește profund orașul de adopție.

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

(w882) Prezențe

Ați aflat povestea Melaniei Cristina Cotoi dintr-o nouă ediţie a emisiunii Prezențe românești difuzată marți, 22 octombrie 2024, la ora 17.30, la TVR Internațional. Emisiunea va fi reluată în data de 23 octombrie la 2.30 și, respectiv, 12.00.

Puteți urmări edițiile emisiunii și pe TVR+.

***

Credit foto: Arhiva emisiunii „Prezențe românești/Liliana Văduva

 

 

 

 
Învierea Domnului, biruința morții și sărbătoarea vieții

Întreaga învățătură a Bisericii se întemeiază pe Învierea lui Hristos. Învierea este cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Să ne bucurăm și ...

Inactivitate versus activitate fizică

Inactivitate versus activitate fizică

publicat: Sâmbătă, 19 Aprilie 2025

Nu de mult, în societatea și presa românească s-a iscat o polemică despre achiziția unei mașini luxoase de către un campion român. S-au generat ...

Vinerea Patimilor  Domnului Iisus Hristos, zi de post negru si rugăciune

Vinerea Mare ne amintește de Patimile Mântuitorului pentru păcatele omenirii, de răstignirea pe Cruce care nu era practicată de evrei, ci de ...