loader

Medicul şi scriitorul Ion Vianu le spune românilor „Nu vă fie frică!”

Invitatul Danielei Zeca Buzura în ediţia din 21 octombrie a emisiunii „Mic Dejun cu un Campion” a fost Ion Vianu – medic psihiatru şi scriitor. Dialogul, de la ora 10.00, la TVR 2 şi pe TVR+.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Fiu al celebrului estetician şi critic Tudor Vianu, Ion Vianu şi-a urmat tatăl în vocaţia literară, dar a urmat şi o specializare complexă, aceea de medic psihiatru, interzisă în timpul regimului comunist.

A plecat din România în 1977 şi s-a stabilit în Elveţia de unde nu uită să se întoarcă mereu şi să publice susţinut la cele mai prestigioase edituri din ţară.

"Am vrut să fiu un martor!’’ afirmă invitatul Danielei Zeca Buzura la cafeaua din această dimineaţă. Aşa că poziţia sa tranşantă în literatură, medicină, politică şi în societatea civilă îl face o voce extrem de prezentă şi de respectată.

(w882) Ion Vianu

’’Un om e ca un vapor, scrie Ion Vianu. E nevoie de multe mile de ocol, de multe rotiri ale cârmei, pentru a schimba, cu un unghi mic, direcţia’’, spune amfitrionul emisiunii, Daniela Zeca Buzura, ca un preambul la vizita onorantă de astăzi din platoul emisiunii de la Grădina Verona.

Ion Vianu a venit special din Elveţia pentru lansarea celei de-a treia reeditări a volumului ’’Amor Intellectualis’’ şi pentru întâlnirea cu telespectatorii Televiziunii Române la emisiunea Mic Dejun cu un Campion. O revedere de mult aşteptată care, iată, s-a întâmplat, deloc hazardat, în aceste zile de toamnă, într-o atmosferă caldă, atât ca sentimente şi ton al conversaţiei, cât şi ca dominantă de culoare aurie a anotimpului.

(w882) Ion Vianu

"Dacă intri în labirintul celor trei Vianu – pentru că vorbim de Tudor Vianu, Ion Vianu şi Ştefan Vianu –, poţi rămâne impresionat de parcursul intelectual ferm al fiecăruia, atât de apropiaţi, dar atât de diferiţi’’, spunea un bun prieten de familie şi în ale scrisului. O aristocraţie intelectuală de familie care şi-a dovedit pe deplin caratele valorii, precum o bijuterie veche, de colecţie.

Invitat permanent la manifestările literare din ţară, Ion Vianu, care a debutat cu adevărat în literatură la 70 de ani, este o personalitate de primă linie a culturii române. Descendent al unui celebru tată, esteticianul şi criticul literar academician Tudor Vianu, Ion Vianu ’’a trădat’’ literatura pentru medicină, devenind unul dintre cei mai reputaţi specialişti în psihiatrie, un domeniu repudiat şi folosit în perioada comunistă ca mijloc de reducere la tăcere a răzvrătiţilor sistemului.

(w882) Ion Vianu

Drept pentru care Ion Vianu a preferat să plece din ţară decât să facă pactul păcătos cu Securitatea. Şi-a construit, cu tenacitate şi pricepere, o carieră în Elveţia unde este recunoscut pentru metodele sale terapeutice într-un domeniu atât de volatil precum psihicul uman.

Această experienţă cotidiană i-a îmbogăţit aria de inspiraţie şi a ieşit la iveală, de data aceasta, scriitorul cu vocaţie, iar cărţile pe care le-a publicat sunt dovada talentului şi a prolificităţii sale. Stil şi formă, idee şi conţinut, toate definesc un autor remarcabil format într-un mediu intelectual excepţional.

(w882) Ion Vianu

"Introducere în psihoterapie" apărută în 1975 a circulat pe sub mână, după ce tirajul s-a epuizat rapid. A fost de altfel şi singura carte dedicată acestui domeniu apărută la noi, în afară de traducerile din literatura străină de specialitate. Acelaşi an mai consemnează o apariţie editorială notabilă, ’’Stil și persoană’’, distinsă în 1976 cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru debut, după care, abia în 1994, îl regăsim pe Ion Vianu alături de bunul său prieten Matei Călinescu într-o carte confesivă, ’’Amintiri în dialog’’.

Din 2004, Ion Vianu se dedică susţinut scrisului, apărându-i cam o carte pe an: ’’Caietele lui Ozias’’, 2004, ’’Paramnezii ’’, 2005, ’’Vasiliu, foi volante’’, 2006, ’’Blestem și Binecuvântare’’, 2007, romanul ’’Necredinciosul ’’, şi ’’Investigații mateine’’ în 2008, ’’Exercițiu de sinceritate’’, 2009, ’’Amor intellectualis’’, 2010 (Premiul ’’Cartea anului’’ acordat de revista ’’România Literară’’), ’’Apropieri ’’, 2011, ’’Frumusețea va mîntui lumea și alte eseuri’’ în 2015.

(w882) Ion Vianu

’’Pot să vă spun că în România există un capital intelectual important, nivelul intelectual - cerebral este semnificativ. Ceea ce nu există este solidaritatea socială. România este o lume compusă din indivizi, iar societatea nu este agreată. Ceea ce v-aş ruga eu din toată inima este să constituiţi o societate, ca generaţia următoare să ia cunoştinţă de faptul că aceasta există, că nu totul merge către profitul individual, că trebuie să faci anumite sacrificii pentru a alcătui o lume solidară mai bună, mai eficace, mai valabilă’’ , spune Ion Vianu.

’’L-am cunoscut pe Ion Vianu prin 1996-1997 când am deschis o expoziţie de pictură şi grafică la Geneva. A fost prezent alături de noi, ne-a invitat cu nobleţe la domnia sa acasă, ne-a însoţit în peregrinările noastre. Plecase de mult din ţară şi nu cunoşteam aproape nimic despre activitatea sa. Fireşte, tatăl său, Tudor Vianu, era pentru generaţia mea un clasic pe care l-am studiat la şcoală, dar despre fiul său nu ştiam mare lucru. Abia acum am citit aproape tot ce a scris, descoperind o scriitură aleasă şi poveşti ce merită ştiute. Dincolo de asta, o prezenţă caldă, calmă, iscoditoare din priviri, o înţelepciune fără excese declarative, dar şi un observator tăios pe care nu-l mai împiedică nimic în a afirma cu voce stăpânită, dar apăsată, convingerile sale despre societatea în care trăim şi despre pericolele ei iminente care trebuie să ne împingă neapărat la reacţie, pentru a supravieţui’’ – spune Ileana Ploscaru Panait, producătorul emisiunii.

’’Aş vrea să le spun românilor Nu vă fie frică!” conchide invitatul nostru.

(w882) Ion Vianu

***
„Dorim să le mulţumim încă o dată partenerilor noştri, Librăriile Cărtureşti, unde, săptămână de săptămână, datorită filmărilor pe care le realizăm în Grădina Verona, le dăm peste cap programul de prânz. Şi nu se supără, ba, dimpotrivă, mai dau şi o mână de ajutor pentru a ne servi cu promptitudine o cafea aromată sau cele mai noi reţete de limonade. Un loc cu autentică tradiţie culturală unde oaspeţii emisiunii Mic Dejun se simt atât de bine.Din acest sezon, pe lângă prietenul nostru fidel, îi avem alături pe YOKKO, care asigură vestimentaţia moderatorului, şi pe Ana Chiriac Make Up Artist. Le mulţumim pentru sprijin şi apreciere şi sperăm să fim o familie mult timp de aici încolo, spune Ileana Ploscaru Panait.

Foto: Dănuț Cristișor, TVR

***

Program de difuzare:

TVR2: sâmbătă, 21 octombrie, ora 10.00; joi, 26 octombrie, ora 4:35

TVR 3: duminică, 22 octombrie, ora 9:00

TVR Internaţional: duminică, 22 octombrie, ora 9:30

TVR MOLDOVA: sâmbătă, 28 octombrie, ora 8:30

***

Emisiunea poate fi urmărită LIVE pe TVR+ pe tabletă sau telefon mobil.

Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS si Android.

Logo

 
Masa de sărbători: Salată aperitiv cu pește afumat. Bonus: Rețeta clasică franțuzească de maioneză

Mesele din perioada sărbătorilor încep cu feluri care colorează camera și momentul festiv de care ne bucurăm cu toții. Aperitivul de astăzi este ...

Filmul eveniment al anului, în premieră absolută pe micile ecrane la TVR 1!

Televiziunea Română oferă telespectatorilor un cadou cinematografic unic în luna decembrie: "Anul nou care n-a fost", un film regizat, scris și ...

Despre libertate și alegerile noastre din 1990 și până astăzi - o dezbatere necesară, la

Duminică, 22 decembrie, pe TVR Cultural, la ora 17.00, jurnalistul Rafael Udriște împreună cu invitatul său, antropologul Marian Munteanu, vor ...