Spectacolul „Mazurka” nu este unul biografic, ci mai degrabă o încercare de a devia de la realitatea absolută la cea spirituală. Discrepanța dintre creația muzicală și experiența umană este tragică și comică în același timp.
Realizat sub cheia replicii „Toți iubesc muzica, dar nu și omul”, spectacolul îl aduce în prim plan pe OMUL Chopin, incapabil să iubească, să mențină o relație.
Regizor artistic: Alexander Hausvater
Regizor TV: Silviu Jicman
Distribuție: LARI GIORGESCU | Chopin, ANTOANETA COJOCARU | femeia în alb/ Constance/ Delphine/ femeia moartă/ Claire/ Contesa Wodzinska/ Madame Lenormand/ Sand/ Lady Rothschild, GAVRIL PĂTRU | omul în negru/Witwicki/ De Custine/ Liszt/ Bocage)
„Marele compozitor Frederic Chopin era o dilemă pe două picioare: pe-o parte un geniu muzical fără nicio comparație, pe de cealaltă parte, un om care nu și-a găsit nici fericirea, nici dragostea ideală. Așa că întâlnirea cu Chopin poate fi una în care vă veți vedea într-o reflexie, într-o oglindă. În compania celor trei actori, Antoaneta Cojocaru, Gavril Pătru și Lari Giorgescu veți descoperi o lume nouă și veți avea răspunsul la întrebarea dacă Chopin a compus sau nu o operă națională poloneză, prima operă națională poloneză”. (regizor Alexander Hausvater)
***
Horia Ghibuțiu - „I like Chopin! I like Mazurka!”
„În lectura marelui regizor Alexander Hausvater, „Mazurka” e o eufonie deopotrivă fecundă și eclatantă. Sunt 40 de ani de când merg la teatru și încă mai descopăr resurse de a mă emoționa profund. Asta reușește Hausvater, cu impresionantul concurs al unei distribuții de excepție: Lari Giorgescu, Antoaneta Cojocaru și Gavril Pătru conving și seduc în pielea multiplelor personaje cărora le dau viață, înviind epoci și trăiri minunate.Spectacolul pseudo-biografic dedicat lui Chopin, ce aduce pe scena intimei săli a Teatrului de pe Griviței crâmpeie din viața, opera și fantasmele geniului muzical polonez - la care adăugăm propriile proiecții ale lui Hausvater asupra compozitorului și omului - are cadența mazurcilor despre care s-a spus că ar fi dansurile sufletului. Interpretarea lor la pian, dar și pașii de dans aferenți, presupun virtuozitate”.
Cultural.21 - „Mazurka. Și-am cam rămas fără cuvinte…”
„Mazurka e despre Chopin. Cel puțin la prima vedere… Da, e despre omul din spatele muzicii. Dar mai e, printre altele, și despre iubire. Despre prietenie. Despre artă și artiști, de oricare ar fi ei. Despre destin. Despre prețul geniului. Despre oglinzile în care refuzăm să ne privim. Mazurka ne învață să cunoaștem înainte de a judeca. Să vedem sufletul din spatele oricărei opere de artă, de orice fel, de care ne bucurăm atât de ușor fără a ne gândi nici măcar o clipă la tumultul din inima celui care i-a dat viață. Și e unul dintre acele spectacole la care te fascinează absolut tot. Fiecare părticică. Decorul e fenomenal. Idem costumele. Muzica lui Cari Tibor? Numai despre asta aș putea scrie vreo trei pagini și tot n-aș putea cuprinde în cuvinte cât de mișto e! Iar actorii? Doamne, actorii sunt incredibili. Da, cred că Mazurka e de văzut. Și de revăzut. E un spectacol mișto. O lecție de teatru frumos și complet. O declarație de dragoste. Un amestec perfect între viziune, text, actorie, muzică, decoruri. O îmbinare magistrală de clasic și modern. E altceva. E o poveste ușor de iubit, în spatele căreia se ascunde un mesaj superb. O gură de oxigen într-o realitate în care teatrul nu prea pare a mai știi încotro se îndreaptă… Mazurka e, cel puțin pentru mine, un spectacol pe care-l așteptam de mult fără ca măcar să știu. Și nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru că există… Un spectacol de la care am plecat alt om… Mulțumesc, oameni frumoși. Mă înclin!”
DCNEWS - „Mazurka. Un spectacol total în regia lui Alexander Hausvater”
„Teatrul Dramaturgilor a lansat, în mica sală „Iosif Naghiu”, un spectacol mare: Mazurka, o odisee în mitul lui Chopin. Regizorul Alexander Hausvater, deopotrivă autor al textului și al rețetei de succes care îmbină teatrul de artă cu teatru de public, urcă pe scenă un carusel al contrastelor. Teme etern valabile sunt particularizate în spațiu și timp, povestea purtându-ne din Varșovia anului 1830 în Parisul revoluției de la 1848, din Valldemosa aventurii cu Georges Sand în Londra ostilă cauzei poloneze. Drama intelectualului care pleacă de pe baricadă și se ascunde în propria creație trece dincolo de epoca istorică, iar conflictul se naște din contrarii: diferența dintre imagine și realitate, spirit și acțiune, trădare și ideal, lașitățile zilei vs rezistența operei, Geniul muzical și Omul Chopin”.
***
Echipă artistică: Scenografie Viorica Petrovici; Muzica Cári Tibor; Light-design Lucian Moga; Videoproiecție Constantin Șimon, Andrei Ștefan Florea; Director de imagine Claudiu Petringenaru;
Echipă tehnică: montaj Gabriel Durlan, regizor scenă/culise Bogdan Vladu, Sebastian Gherman, operator lumini Andrei-Robert Marin, operator sunet Irina-Mihaela Vasiloiu, operator imagine Paul-Eugen Pristavu, cabinieră Petruța-Mirela Anghelina, recuziter Ana-Maria Stoian, sufleor Iulia-Alexandra Cârnaru, machieur Ionela Mengu, mașiniști Ion-Alexandru Bradu, Ștefan-Marian Stoian Daniel, Anghelina Tudor Stoica, Dumitru Cazacu, Dan-Cristian Gheorghe, Kit TVR Florian Anghel, tehnicieni video Agiu Traian, Eduard Muller, Bulgaru Gheorghe, teleficare Sorin Nedelcu, director de imagine Claudiu Petringenaru, camere Mihai Costea, Viorel Popescu, Mihai Buzura, Dan Milescu, asistenți imagine Puiu Gorescu, Tache Cristea, sunet Marius Stanciu, Șerban Pavel, colorizare Paul Drăgușin, postprocesare sunet George Craioveanu, regizor montaj Marius Căldăraru, mașiniști Freddy Paraschiv, Uzarciuc Costel Cristian, cabiniere Dănilă Ioana, Zamfir Virginia Mihaela, machiaj Cristina Feraru Raluca Moldoveanu, scenotehnica Alexandru Albiter, economist Simona Păunescu, referent de specialitate marketing Andreia Mihuți, jurnaliști Daniela Ciolan, Cătălin Mireuță, promovare Andra Gavril, Marius Avădani, Sever Andrei Bîrzan, Ciprian Nedelcu, organizatori de producție Elena Martonos, Marc Brănescu, Marius Flonta, coordonator cesiune drepturi de autor Claudia Duca, regizor TV Silviu Jicman, producător Ana Preda, producători delegați Diana Dumitru, Ion Roșioru, manager proiect Teatru în TVR 2020 Demeter Andras Istvan.
Producător: Teatrul Dramaturgilor Români
Spectacolul a fost preluat în cadrul stagiunii Teatru în TVR 2020, proiect finanțat de Ministerul Culturii și Primăria Sectorului 1.