loader
Foto

Dinescu găteşte urzici botezate în lapte pentru o moldoveancă aprigă

În deschiderea sezonului cu numărul 11 „Politică şi delicateţuri”, poetul Mircea Dinescu încearcă să o impresioneze pe Mirela Boureanu Vaida, cu „urzici botezate în lapte”. Vedem dacă reuşeste duminică, 7 aprilie, ora 15.30, la TVR 1 şi online pe TVR+.

 

La început de sezon Politică şi delicateţuri, în bucătăria lui Mircea Dinescu vine cunoscuta interpretă şi prezentatoare de televiziune Mirela Boureanu Vaida. Politică şi delicateţuri revine cu un nou sezon, al unsprezecelea, la TVR 1 de duminică 7 aprilie, la aceeaşi oră, 15.30.

(w882)

Şi cum primăvara şi-a intrat deja în drepturi, pe masa de lucru din bucătăria lui Dinescu au apărut urzicile din care poetul, ajutat de cunoscuta sa invitată, prepară o mâncare pe cinste. Veselă şi pofticioasă, Mirela taie urzicile, gustă din ingredientele apetisante şi nu se dă în lături nici de la un pahar de vin. După cum deja şi-a obişnuit telespectatorii, Dinescu prepară urzicile după o reţetă proprie, din care nu lipsesc sosul Bechamel, zeama de portocale sau dulceaţa de ardei iuţi, iar pentru ca usturoiul să nu se simtă prea puternic în mâncare, alege să îl fiarbă în coajă. Mirela e surprinsă de maniera relaxată de a găti a poetului şi încântată de trucurile pe care le-a aflat.

(w882)

Evident, mâncarea de urzici cere şi câteva ouă româneşti, ceva ceapă caramelizată şi o mămăligă straşnică, iar poetul se conformează. Toate sunt gata în timp record, căci şi mâncarea se face mai repede într-o companie atât de plăcută.

(w882)

În cramă, cei doi, gazdă şi invitată, trec şi prin politică, doar suntem la Politică şi delicateţuri, degustă un pahar de vin şi ascultă muzica lui Constantin Lătăreţu. Şi pentru că acolo unde e muzică, dans şi voie bună e şi ea, după cum mărturiseşte cu umor Mirela, şi în ciuda sarcinii avansate care i-ar fi putut îngreuna mişcările, moldoveanca se ridică de pe scaun şi cântă cu lăutarii, spre deliciul tuturor celor prezenţi.

(w882)

Aşadar nu rataţi prima emisiune din sezonul 11 Politică şi delicateţuri! Duminică, 7 aprilie, de la 15.30, la TVR 1, vă aşteptăm cu urzici, muzică bună şi discuţii savuroase.

 

Despre Mirela Boureanu Vaida

(w882)

Mirela Boureanu Vaida s-a născut pe 16 martie 1982, la Târgu Frumos, judeţul Iaşi.

Deşi a absolvit Liceul de Informatică Grigore C. Moisil din Iaşi, Facultatea de Drept din Bucureşti şi Institutul Diplomatic Român, specializarea Relaţii Internaţionale (în 2010), Mirela este, din 2007, solist vocal al Teatrului de Revistă Constantin Tănase din Capitală.

A prezentat numeroase emisiuni de televiziune, a participat la festivaluri de teatru şi muzică uşoară, cea mai recentă fiind participarea în finala Eurovision România din februarie 2019, iar în prezent joacă rolul Donnei în musicalul Mamma Mia!.

Logo

 
O ediție ”Transparențe” cu artistul Eugen Moritz

O ediție ”Transparențe” cu artistul Eugen Moritz

publicat: Luni, 23 Septembrie 2024

Eugen Moritz este artist vizual, prof. univ. dr. la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca, Departamentul de Fotografie, Video și ...

Ediție specială FILIT Chișinău

Ediție specială FILIT Chișinău

publicat: Luni, 23 Septembrie 2024

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere, organizat de Fundația KA-TET, va reuni numeroși prozatori, poeți, traducători, editori, ...

Contribuţiile cercetării şi tehnologiilor în sănătate

Prof. dr. Theo Trandafirescu, specializat în medicină internă, pneumologie și terapie intensivă, face parte din Asociația Medicilor Români din ...