loader
Foto

Mad Men: marţi, TVR 2 difuzează ultimul episod al sezonului patru

Urmăriţi pe 13 septembrie, de la ora 23:30, episodul 13, „Tomorrowland”, al multi premiatei serii „Mad Men” – Nebunii de pe Madison Avenue.

 

Este octombrie 1965. După ce Betty o concediază pe Carla pe neaşteptate, Don îi propune lui Megan să îl însoţească în călătoria pe care o face în California cu copiii lui. Apoi o cere în căsătorie pe Megan, iar aceasta acceptă. Peggy se remarcă iar cu o nouă campanie avangardistă pentru o firmă care produce pantaloni mulaţi. Betty şi Henry se pregătesc de mutarea în Rye.

Povestea celei de-a patra serii Mad Men s-a concentrat pe perioada noiembrie 1964 – octombrie 1965. Este localizată într-o cu totul nouă şi modernă agenţie de publicitate: Sterling Cooper Draper Pryce. Iar în centrul poveştii este tot Don Draper, a cărui criză de identitate o urmărim în acest al patrulea sezon. Personajul principal, interpretat de premiatul cu Emmy - Jon Hamm, se adânceşte într-o mare disperare. Nu numai viaţa de familie i se destramă, dar nici la birou lucrurile nu merg pe roate. Alcoolismul lui Don se accentuează, acesta căutând tot mai mult compania prostituatelor. Pare că întreaga lui existenţă se destramă.

Despre Nebunii de pe Madison Avenue (Mad Men)

Producţie AMC, drama Mad Men a făcut istorie, fiind prima serie de televiziune care a câştigat patru ani la rând premiul Emmy pentru Cel Mai Bun Serial Dramatic, precum şi recunoaştere din partea American Film Institute. De-a lungul difuzării sale de către AMC, din iulie 2007 până în mai 2015, când a fost premiera ultimului episod al sezonului şapte, seria Mad Men a primit confirmarea succesului în întreaga lume pentru scenariu, interpretare, dar şi pentru autenticitatea istorică a producţiei.

Nebunii de pe Madison Avenue (Mad Men) a fost multipremiat încă de la lansare, în lista lungă de premii obţinute figurează nu mai puţin de 16 Emmy Awards şi 4 Globuri de Aur, dar şi un Premiu Peabody, un Premiu al Asociaţiei Producătorilor, două premii ale Asociaţiei Scenariştilor, premii pentru clasarea în Top 10 al celor mai bune programe de televiziune, BAFTA pentru Cel Mai Bun Program Internaţional şi multe altele. Mad Men este considerat drept unul dintre cele mai de succes seriale dramatice de televiziune ale tuturor timpurilor.

Nebunii de pe Madison Avenue (Mad Men – producţie SUA 2007) îi are în rolurile principale pe câştigătorul Premiului Emmy, Jon Hamm (Don Draper), Elisabeth Moss (Peggy Olson), Vincent Kartheiser (Pete Campbell), John Slattery (Roger Sterling), Christina Hendricks (Joan Harris) şi January Jones (Betty Draper).

 

Logo

 
Angela Avram: „Pentru noi, sărbătorile şi tradiţiile au fost întotdeauna în familie”

Tradiţiile ne dau rost şi suflet, ne spun cine suntem şi cum suntem.... Ce tradiţie credeţi că e tipic românească? I-am provocat pe prezentatorii ...

Miodrag Belodedici și performanța sa unică în fotbalul românesc

Este una dintre legendele sportului românesc și singurul fotbalist român care a câştigat de două ori Cupa Campionilor Europeni.

Înlocuirea animalelor de tracțiune, o temă de viitor

Înlocuirea animalelor de tracțiune, o temă de viitor

publicat: Miercuri, 25 Septembrie 2024

Caii nu pot fi înlocuiți peste tot de tricicluri, dar aceasta este o soluție ecologică convenabilă, care pare a fi din ce în ce mai căutată ...