Lucian Blaga: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" - 125 de ani de la naştere

"A nu trăi în zadar înseamnă a şti să dai vieţii pământeşti aspectul unei captivităţi cereşti" - Lucian Blaga

Sunt gândurile unui om de cea mai aleasă spiritualitate, de cea mai înaltă distincţie, de o vastă cultură, de o bogăţie a minţii şi a sufletului greu de egalat, cu o traiectorie intelectuală şi creatoare de care nu au parte mulţi muritori, care a cunoscut în viaţa sa mărirea binemeritată a valorii sale şi decăderea orchestrată de corifeii negri ai regimului instaurat la putere în 1945, în România. Dispărea o lume, apărea o alta. Lucian Blaga era captiv între cele două, dar a înţeles – cu toate capcanele - locul şi rostul său în această imensă rotire a istoriei.

A văzut lumina zilei la 9 mai 1895, în satul Lancrăm, nu departe de Sebeş. S-a stins din viaţă în 1961, pe 6 mai şi a fost înmormântat de ziua sa de naştere, pe 9 mai în cimitirul satului natal. Astfel încât, putem spune că luna cireşilor înfloriţi este veşnica primăvară a lui Blaga.

sculptor Romul Ladea

Un fragment de amintire ne dezvăluie povestea debutului său literar. În anul IV de liceu (1910), Blaga şi câţiva dintre colegii săi întreprind o călătorie mult dorită în Grecia şi Italia pe urmele civilizaţiilor antice. Impresiile de călătorie, dar şi multe dintre neliniştile sale sunt aşternute în versuri.

’’Poezia este un veşmânt în care ne îmbrăcăm iubirea şi moartea” – spunea el cu convingere, încă din tinereţe.

Dintre însemnările de atunci ale adolescentului Blaga doar trei poezii sunt cunoscute şi astăzi, fiind publicate în volume: ’’Pe ţărm’’ (debutul din revista ’’Tribuna’’), ’’Naufragiaţilor’’ şi ’’Noaptea’’.

(w235) Lucian Bla Finalizează în ţară (Sibiu şi Oradea) studiile superioare teologice în 1917. Urmează apoi filosofia şi biologia la universitatea vieneză. Viaţa de student îi permite documentarea şi studiile în biblioteci renumite. Cărţile rare pe care le descoperea prin librării şi anticariate, o conjunctură intelectuală dinamică, specifică începutului de secol XX, un timp istoric interesant şi dramatic (Primul Război Mondial, iar în ceea ce priveşte ţara noastră, ne aflam în preajma Marii Uniri), l-au format în cel mai deplin sens al cuvântului. La Viena, obţine titlul de doctor în filosofie şi ia contact cu principiile esteticii expresioniste care îl vor atrage îndeosebi. Frecventează cercurile literare şi expoziţiile artiştilor vienezi, leagă prietenii, îşi întâlneşte dragostea vieţii – pe Cornelia Brediceanu “mirabila sămânţă’”, care i-a devenit soţie.

La întoarcerea în ţară îi apar prima plachetă de versuri ’’Poemele luminii’’ şi culegerea de aforisme strânse sub titlul ’’Pietre pentru templul meu’’ (1919), apoi drama ’’Zamolxe, mister păgân’’ (1920). Primeşte prima distincţie din carieră, Premiul ’’Adamachi’’ pentru debut (1921), sunt de notat şi primele traduceri din poezia germană (1922). Scrie, conferenţiază, iar ca jurnalist are o viaţă foarte activă şi implicată în evenimentele epocii.

Timp de treisprezece ani (1926 – 1939) a lucrat în diplomaţie fiind pe rând, ataşat cultural şi consilier de presă la legațiile României din Varșovia, Praga, Lisabona, Berna și Viena, apoi subsecretar de stat la Ministerul de Externe (1937–1938) și ministru plenipotențiar al României în Portugalia (1938–1939).

În 1936 este ales membru al Academiei Române. Trei ani mai târziu, era admis în corpul profesoral al Universităţii din Cluj unde predă filosofia culturii. Dictatul de la Viena îl pune în situaţia de a se muta la Sibiu (1940 - 1944), unde, devine mentorul tinerilor intelectuali şi scriitori afiliaţi ’’Cercului Literar’’ şi mai ales al lui I.D Sârbu.

(w500) Lucian Bla