LIFESTYLE
Sărbătorile de iarnă care fac parte din calendarul popular, sunt poate cele mai spectaculoase şi relevante pentru cultura spirituală a poporului român. Bucovina a fost şi rămâne zona de referinţă unde acestea, cu întreg ansamblul de ritualuri, practici, datini şi obiceiuri, sunt parte din identitatea locurilor.
Calendarul popular a fost de-a lungul vremurilor “măsura timpului” pentru lumea satului românesc. Întreaga viaţă se desfăşura după momentele marcate de Crăciun, Anul Nou, Paşte, Sfântul Gheorghe (SânGeorz, SânGeorge), Sfântul Dumitru (Sâmedru).
Sărbătorile de iarnă ale românilor sunt strâns legate de practicile şi riturile vechilor religii solare care aveau un caracter agrar. Crăciunul era o sărbătoare solstiţială când se celebra zeul autohton Crăciun, identificat cu zeul roman Saturn sau cu cel iranian Mithra, iar timp de peste un mileniu Anul Nou a fost sărbătorit la 25 decembrie, în apropierea solstiţiului de iarnă.
Unitaţile de măsurat timpul în calendarul popular sunt personificări mitice care se nasc, trăiesc, îmbătrânesc şi mor la anumite date calendaristice. Vârsta lor începe odată cu Crăciunul, când timpul vechi moare, după care urmeaza o săptămână de haos, noaptea se măreşte, întunericul devine predominant, iar oamenii se tem de sfârşitul lumii. Timpul este oprit în noaptea de Anul Nou când este întors asemeni acelor ceasornicului pentru a renaşte noul an.
Obiceiurile, practicile rituale din perioada premergătoare Crăciunului recreează simbolic un nou început, ritualuri de renaştere a timpului prin practici magice: tăierea porcului, prepararea alimentelor rituale, stingerea şi aprinderea luminilor, alungarea spiritelor malefice şi ale morţilor prin dansuri şi jocuri cu măşti, toate acestea ilustrează fondul precreştin al sărbătorilor de iarnă.
Credit foto: TVR
Moş Nicolae
Moş Nicolae este personajul care deschide seria sărbătorilor fiind o divinitate populară care a preluat numele şi data de celebrare a Sfântului Nicolae din calendarul creştin.
Acesta păzeşte Soarele care încearcă să fugă spre miazănoapte, este patronul corăbierilor pe care îi salvează de la înec, stăpâneşte apele şi ajută văduvele, orfanii şi fetele de măritat, aducând cadouri dar şi pedepsind lenea şi neascultarea.
Face parte din categoria “moşilor”care sunt celebraţi spre sfârşitul anului, (tradiţia populară îl aminteşte pe Moş Nicolae călare pe un cal alb, simbol al anotimpului), faţă de divinităţile tinere, sărbătorite primăvara, SânGeorge, SânToader, Dragobetele.
În ziua de Moş Nicolae se fac previziuni meteorologice, se pun crenguţe de pomi fructiferi în apă care vor înflori de Crăciun şi astfel se apreciază rodul livezilor, se fac farmece şi descântece pentru fetele de măritat.
Sezătorile de iarnă
În perioada postului Crăciunului aveau loc în satele Bucovinei şezătorile de iarnă. Acestea erau un prilej de socializare cu caracter iniţiatic pentru tineri, când se transmiteau o serie de mituri, legende, practici şi interdicţii comportamentale. Mitul are un rol primordial în desluşirea omului societăţii arhaice, tradiţionale, iar cea mai importantă caracteristică a sa este cea de povestire sacră, de relatare a evenimentelor care au avut loc, real sau imaginar, cu fapte ale entităţilor supranaturale.
Credit foto: TVR, Exclusiv în România
Şezătorile se organizau în zilele de lucru ale săptămânii, când se scărmăna şi torcea lâna, cânepa, inul, principala activitate a femeilor în această perioadă din an şi aveau loc în mai multe gospodării din sat.
Se pregăteau mâncăruri de post, băutură, iar fetele tinere, însoţite de mame, primeau sfaturi sau ascultau poveşti şi legende sau doar evenimente din lumea satului.
Flăcăii tocmeau muzicanţi special pentru şezători, prilej de organizare a cetelor de colindători sau urători, iar la sfârşit se exersau paşii dansurilor tradiţionale.
Şezătorile de iarnă erau deosebit de importante, în special pentru cultura spirituală locală, pentru perpetuarea legendelor şi miturilor populare, pentru transmiterea practicilor şi interdicţiilor care alcătuiau obiceiurile pământului, ce este bine şi ce nu este bine să faci.
În timpul şezătorilor de iarnă se povesteau evenimente şi se desluşeau caracterele membrilor comunităţii, care se regăseau mai apoi în textele colindelor laice şi a urăturilor personalizate, referitoare la oamenii locului.
În zilele noastre rânduiala tradițională a satului s-a schimbat, dar au rămas încă o serie de practici moștenite, învățăturile bunicilor, obiceiurile sau superstițiile. Nu mai au loc șezătorile tradiționale, dar tinerii se întâlnesc pentru a organiza cetele de urători, pentru a învăța repertoriul, iar în unele sate din zona Sucevei tinerii plecați în străinătate se întorc special pentru a lua parte la aceste obiceiuri.
Tăiatul porcului (Ignatul porcului)
Sacrificiul porcului, considerat spirit al grâului, se practica în ziua de Ignat, începutul sărbătorilor de înnoire a timpului, reminiscenţă a sacrificiului ritualic în preajma solstiţiului de iarnă, ca jertfă pentru revenirea luminii şi a Soarelui.
Toate credinţele, practicile magice referitoare la prevestirea morţii, semnele făcute, jupuirea pieii, arderea simbolică, grăsimea folosită la farmece şi descântece, pomana porcului, sunt relicve ale sacrificiului precreştin.
Tradiţia populară păstrează o serie de practici, superstiţii, credinţe legate de sacrificiul ritualic al porcului.
Se spunea că porcul se visează în ajunul Ignatului cu mărgele roşii la gât, iar dacă nu era sacrificat în ziua următoare acesta nu se mai îngrăşa. Semnul crucii făcut cu sânge pe frunte proteja împotriva bolilor de peste an, iar crucea facută pe capul animalului păstra carnea proaspătă.
Femeile puteau lucra după Ignat doar dacă vedeau sânge de la oricare animal, iar capul trebuia dus cu râtul în spate pentru a nu se sparge oalele gospodinelor şi să aibă noroc la porci sănătoşi.
Predicţiile meteorologice se făceau în funcţie de splină: dacă era groasă însemna că iarna va fi grea, dacă era îngroşată spre coadă urmau luni friguroase.
Astăzi, tăiatul porcului, eveniment cu implicaţii sociale, practice, utilitare este încă o tradiţie în gospodăriile rurale din Bucovina.
În fiecare casă trebuie să se afle pe masa de Crăciun şi Anul Nou produsele specifice preparate din carne de porc: cârnaţi, chişcă, slănină, proaspete sau afumate, făcute după reţete tradiţionale, cu secrete culinare ale fiecărui gospodar.
Colindători în Bucovina / Credit foto: TVR (Exclusiv în România)
Crăciunul
Suprapunerea sărbătorilor creştine peste cele precreştine, a celor greco-romane şi orientale peste cele autohtone geto-dacice au dat naştere unei realităţi spirituale unice în Europa.
Sărbătoarea Crăciunului este una din cele mai importante pentru poporul român, când este celebrată Naşterea lui Iisus, strâns legată de spiritualitatea populară care ne individualizează şi ne defineşte.
Timpul sărbătorilor populare este un timp cu practici magico-religioase, cu ritualuri şi ceremoniale, cu interdicţii si superstiţii.
Ajunul Crăciunului era considerată ziua care făcea trecerea de la timpul profan la cel de sărbătoare, astfel că toate activităţile erau strâns legate de acte ritualice care asigurau, în credinţa populară, sănătatea şi prosperitatea familiei.
Fiecare acţiune avea semnificaţia şi rostul ei, unele cu caracter de obligativitate: masa cu bucatele ritualice de post, paiele puse sub faţa de masă, aşteptarea preotului cu icoana Naşterii Domnului, fân suficient în ieslea vitelor, întreţinerea focului, toate făceau parte din ritualurile de celebrare a sărbătorii, de respectare a tradiţiilor.
Ca şi astăzi, întreaga comunitate se pregătea pentru sărbătoarea Craciunului, de la curăţenia şi purificarea spaţiului înconjurător până la curăţenia sufletească impusă de post.
În ziua de Ajun se pregăteau mâncărurile de post, douăsprezece feluri, făcute din grâu fiert cu zahăr şi nucă, prune uscate, borş, sarmale cu crupe, bureţi, plăcinte cu varză (vărzare).
În casa cea mare se aşeza masa de Ajun, cu paie, sare şi tărâţe puse sub faţa de masă, colacul şi vinul în mijlocul mesei, alimentele de post şi fuiorul de cânepă, numit şi “fuiorul popii”, care se dădea preotului după sfinţire sau, în unele locuri unde masa rămânea aşezată pe toată perioada sărbătorilor, se dădea abia la Bobotează. Familia nu se aşeza la masă decât după sfinţirea bucatelor, ziua de Ajun fiind pentru unii o zi de “post negru”.
Fiind o sărbătoare importantă era şi prilej de a face urări de belşug, sănătate, de a vesti Naşterea lui Iisus, semnificaţie păstrată şi astăzi, transmisă prin colinde.
Colindători în Bucovina / Credit foto: TVR (Exclusiv în România)
Colindele
Colidele sunt cele care întregesc atmosfera de sărbătoare din satele Bucovinei, obicei preluat şi în zona urbană.
Primii care pornesc la colindat sunt copiii, care s-au organizat din timp, au pregătit şi repetat colidele, în special religioase. Dacă în trecut colindau doar băieţii, astăzi din cete fac parte şi fete. Îmbrăcaţi în costume populare, cu traiste pentru colăcei, nuci, mere, grupurile îşi împart zonele de colindat şi pornesc din casă în casă, colindând la ferestre până la lăsarea serii când pornesc cetele flăcăilor. Aceştia sunt însoţiţi şi de instrumentişti care îi acompaniază, iar temele colindelor sunt predominant laice, cu teme nupţiale unde sunt fete de măritat.
Se mai păstrează în satele bucovinene şi colindul cu steaua, element de recuzită confecţionat dintr-o sită veche, cu 6-8 beţe, îmbrăcate în hârtie colorată, care sugerează colţurile stelei, iar copiii care merg cu steaua se numesc stelari sau crai, de obicei câte doi sau trei. În unele sate colidatul cu steaua se practica şi în Ajunul Bobotezei (Botoşana, Cajvana, Capu Codrului, Paltinu, Molid, Văşcăuţi, Stulpicani, Dorna Candreni), cu versuri adaptate.
Viflaimul sau Irozii interpretează sub forma unei piese de teatru popular momentele Naşterii lui Iisus: venirea magilor, primirea lor de către Irod, încercarea de a afla unde este pruncul.
După trecerea alaiurilor de colindători gospodarii mergeau şi ei cu colinda la rude şi prieteni, finii îşi colindau naşii, prilej de sărbătorire şi transmitere de urări de belşug, sănătate pentru noul an.
***
Articol de Violeta Enea, șef serviciu Etnografie la Muzeul Național al Bucovinei din Suceava
Violeta Enea / Credit foto: Violeta Enea, arhivă personală
***
Alese mulțumiri doamnei Violeta Enea, pentru introducerea, prin acest articol, în atmosfera sărbătorilor de iarnă bucovinene, ca parte din cultura spirituală a poporului român! Mâine, 22 noiembrie, vă invităm să parcurgeți partea a doua a articolului, accesând secțiunea Lifestyle a site-ului TVR.
