LIFESTYLE

Banatul reunește 17 organizații confesionale, fiecare cu obiceiurile ei de Crăciun și An Nou. Andrei Milin, doctor în istorie și etnologie și etnolog la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, povestește în interviul de azi despre Advent, „pițărăi”, Badnjak și colinde, tradiții așa cum au fost odată și cum se mai păstrează azi.

Maria Grăjdan: Suntem în postul Crăciunului. Cum se pregătesc bănățenii pentru întâmpinarea Nașterii lui Hristos atât spiritual cât și material?

Andrei Milin: Crăciunul este cea mai iubită și populară sărbătoare creștină, fiind percepută ca o sărbătoare de familie, fiind așteptată cu nerăbdare de membrii gospodăriei, dar și de cei din familia extinsă.

În Banat, Crăciunul este așteptat de creștini, aparținând de cel puțin 17 organizații confesionale, fiecare adoptând o serie de obiceiuri specifice, semnificativ sau ușor diferite, de la o confesiune la alta.

Ați amintit de post, iar eu plec cu gândul la calendar și pot să amintesc câteva particularități cu privire la ambele. Calendarul temporar și calendarul confesional reprezintă un element de o importanță nebănuită, fiind, de fapt, reperul călăuzitor al desfășurării vieții umane. Importanța sa este atât de mare încât marchează, de fapt, începuturile vieții omului ca și specie inteligentă. Calendarul codifică unul dintre cele mai mari mistere ale existenței, conceptul timpului, acest ingredient omniprezent în viața omului, fiind, concomitent, extern și intern, străin și propriu omului, obiectiv și subiectiv și foarte greu de definit. Ca atare, timpul poate fi doar de natură divină, iar divinitatea, la fel ca orice altceva în acest univers trebuie să aibă un început. Doar că acest început se află înainte de existența timpului. Un astfel de început poate fi doar unul de esență divină, supranatural. Apariția sa reprezintă un eveniment extraordinar și trebuie celebrat ca atare. Timpul există, nu este creat, cel puțin nu de om, deci timpul s-a născut cândva, înainte de existența sa, odată cu apariția regulilor și legilor universului. Nașterea timpului - Nașterea Divinității - Nașterea Domnului Iisus Hristos!

Nașterea lui Isus Hristos este sărbătorită în 25 decembrie, iar seara de 24 decembrie este cunoscută și sub denumirea de Ajunul Crăciunului. Postul, colindele și rugăciunea fac parte din viețile creștinilor în pregătirea pentru întâmpinarea Nașterii lui Iisus!

Sărbătoarea Crăciunului datează încă din secolul al IV-lea. Biserica creștină a stabilit sărbătorirea Crăciunului la 25 decembrie, existând o sincronizare cu nașterea zeului Soare din tradițiile păgâne. Pe de altă parte, există persoane care sărbătoresc Crăciunul în 7 ianuarie, după calendarul iulian. În timp, tradițiile Crăciunului au fost îmbogățite de la an la an și deseori simbolistica și însemnătatea inițială s-a pierdut din cauza materialismului care a cuprins lumea.

Această sărbătoare este una foarte veche, provenind dintr-o lume care nu seamănă deloc cu lumea în care trăim. Și nu în sens metaforic, ci fizic, concret. Aspectul fizico - geografic era altul, apele arătau altfel, pădurile erau altele, fauna era diferită, totul era absolut diferit.

Reperul calendaristic al sărbătoririi Crăciunului este și a fost important pentru agricultori care trebuie să știe când să semene, când să recolteze, când să pregătească pământul pentru cultivare, când să lase pământul să odihnească etc. Pe vremuri nu existau ceasuri sau alte instrumente de măsurare a timpului. În schimb existau două astre: Soarele și Luna. Acestea au suferit și suferă anumite modificări ciclice. Soarele înseamnă viață. Dar iarna, el își reduce puterea, pare că moare. Iarna, întreaga natură se odihnește, repornindu-și motoarele primăvara cu soare energic. Strămoșii noștri practicau ritualuri agrare, depinzând de soare.

Acum lumea trăiește preaplinul, bunăstarea de care străbunii noștri nu aveau parte. Ei se adunau la sărbătoarea Crăciunului cu prietenii, cu familia și se bucurau de roadele mai de preț la care nu aveau acces în timpul anului. 
Dar cea mai de preț pregătire pentru întâmpinarea Nașterii Domnului Iisus Hristos trebuie să fie săvârșirea faptelor bune și de milostenie.

Colindători în Banat / Credit foto: Andrei Milin, etnolog la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara

Maria Grăjdan: Ce obiceiuri definesc Ajunul Crăciunului în zona Banatului?

Andrei Milin: Cel mai cunoscut obicei pentru români în această zi este colindatul. De obicei, în prima parte a zilei la colindat merg doar copiii și cetele de tineri, numiți „pițărăi”. Mai târziu, seara, la colindat merg adulții. Se cântă colinde cunoscute de Crăciun, învățate de copii la școală sau în familii. Uneori, în comunitățile tradiționale din zona rurală, se cântă și colinde locale, păstrate și transmise în familie și comunitatea restrânsă.
În trecut, aceste grupuri de colindători desemnau statutul social al participanților, aceștia grupându-se în funcție de vârstă și zona unde locuiau. Pentru urările de sănătate, fericire și prosperitate colindătorii sunt recompensați cu bani și dulciuri. În trecut acestora li se ofereau produse alimentare din gospodărie, prăjituri, iar adulților li se oferea și țuică.

Catolicii din Banat au și ei obiceiurile lor. Părinții împodobesc bradul de Crăciun în timp ce copiii sunt plecați la bunici sau la plimbare. Sărbătorile de iarnă la credincioșii romano – catolici încep cu Adventul sau „Venirea Domnului”. În prima duminică de Advent aceștia încep postul de Crăciun. Simbolul acestei sărbători este cunună făcută din crenguțe de brad împletite cu panglici sau decorate cu nuci și conuri de brad pe care se pun patru lumânări. Acestea se aprind pe rând, în fiecare duminică, până în noaptea de Ajun, lumânările însemnând lumina adusă pe pământ de Iisus, simbol al speranței.

Badnajakul, obicei sârbesc din Banat / Credit foto: Andrei Milin, etnolog la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara

În Ajunul Crăciunului pe stil vechi (7 ianuarie), sârbii aprind badnjakul, în curtea bisericii, iar apoi sute de credincioși participă la slujbă. În această zi, de dimineață, capul familiei împreună cu un băiat din familie merg să procure un trunchi de copac tânăr. Badnjakul se taie din pădure, înainte de răsăritul soarelui, în ziua de ajun, și este dus la biserică, unde preotul îl sfințește. După arderea stejarului, credincioșii  în biserică pentru slujba din Ajunul Crăciunului.Trunchiului gros de stejar i se dă foc, iar aprinderea lui simbolizează un nou început, bogăţie şi sănătate. Pentru ca totul să meargă perfect, iar belșugul să fie mare, copiii aruncă în flăcări boabe de grâu. Dacă în trecut acest trunchi era doborât din pădure, astăzi se procură și de la piață. Majoritatea sârbilor se mulțumesc în prezent cu o creangă de stejar, care este păstrată până la Crăciunul următor. Badniakul era aprins de unii credincioși în vatră și trebuie să ardă toată noaptea, fără să se stingă. Cenușa acestuia este utilizată în scopuri apotropaice. Se spune că focul îi purifică și le dă putere celor care se adună în jurul lui și cântă colinde.

Femeile sârboaice pregătesc cornulețe cu dulceață și tradiționala plăcintă sârbească „cesniţa”, pentru ca viitorul an să fie dulce şi blând. În plăcintă se pune un ban, iar cel care-l găseşte va avea noroc tot anul.În prima zi de Crăciun, bucatele sunt duse la biserică, pentru a fi sfințite. Sârboaicele duc paie în casă, iar primul musafir în aceasta zi, neapărat, trebuie să fie bărbat. După ce stejarul a ars complet, credincioșii pornesc spre case, dar se opresc pe drum să își colinde prietenii. Un obicei al sârbilor din Banat este Vertepul, un teatru popular performat de copii, care prezintă povestea Nașterii lui Iisus.

Vertepul, obicei de Crăciun din Banat / Credit foto: Andrei Milin, etnolog la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara

Maria Grăjdan: Ce tradiții marchează ziua propriu zisă a Nașterii Domnului? Dar a doua și a treia zi a Crăciunului?

Andrei Milin: În ziua de Crăciun activitatea credincioșilor se concentra și se concentrează pe timpul petrecut cu familia. Dimineața se descoperă și se desfac darurile aduse de Moș Crăciun.

Un rol important îl reprezintă masa de Crăciun, care adună toți membrii familiei și care are loc după venirea de la biserică, de la Sfânta Liturghie.

De obicei, în prima zi de Crăciun se merge cu „Steaua”, prezentând povestea celor trei magi care au urmat steaua până la locul unde s-a născut Iisus.

În comunitățile romano – catolice, în ziua de Crăciun după-amiaza, se vizitează bunicii sau nașii și se oferă cadouri copiilor: dulciuri, nuci, mere și bani.

Există diferite forme de teatru popular despre Nașterea Domnului, prezentate de copii și prezente în toate comunitățile creștine din Banat, cunoscute sub denumiri asemănătoare: Viflaimul, Bethleemul ... Aceste reprezentații erau în trecut organizate în cadrul familiei, dar în prezent se desfășoară, de obicei, în biserică.

Scenetă Nașterea Domnului Iisus Hristos

Credit foto: Andrei Milin, etnolog la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara

La comunitatea sârbă, care sărbătorește Crăciunul pe stil vechi (7 ianuarie), există obiceiul de a împrăștia paie pe jos, în locuință, iar copiii imită animalele din gospodărie, alergând pe paie.

Masa festivă se servește după venirea de la biserică și ingredientele principale sunt sfințite în prealabil. Așa cum am amintit mai sus, o specialitate culinară este cesnița, o prăjitură cu nucă, miere, stafide, în care se introduc monede, pentru a fi găsite de copii.

Maria Grăjdan: Care este cel mai frumos obicei de Crăciun păstrat sau uitat?

Andrei Milin: Jocurile cu măști reprezintă, în toate variantele sale, cel mai interesant și spectaculos obicei (de fapt un complex de obiceiuri), care se desfășoară în perioada dintre Ajunul Crăciunului și Bobotează.Perioada dintre Crăciun și Anul Nou poartă o deosebită încărcătură simbolică, fiind populată cu spiritele naturii și sufletele strămoșilor care vizitează casele oamenilor. Obiceiul măștilor este cunoscut sub diferite denumiri: Capra, Turca, Cerbul, Ursul. Participanții la acest obicei aparțin celor două categorii obișnuite: actanții și asistența.Actanții sunt persoane mascate, putând fi băieți, tineri, bărbați în toată firea, iar în ultimul timp se maschează și fetele. Din alaiul ritualic face parte personajul principal, animalul fantastic sugerat de o mască înfricoșătoare ce conține elemente menite să sugereze apartenența acestuia regnului supranatural: coarne, clămpănitoare, ambele din lemn. Acestea sunt completate de obiecte textile, țesături vechi (măsai, cilim) sau de haine vechi. Personajului principal i se adaugă un număr variabil de persoane (de obicei între 4 - 6), care dansează, cântă și strunesc Capra/Turca/Cerbul/Ursul. Însoțitorii sunt mascați, la rândul lor, sugerând o identitate din viața comunității tradiționale, cu valențe simbolice: cioban, vânător, moș, călăreți. Personajul principal joacă și încearcă să intre în casele oamenilor, speriindu-i. El este acompaniat de cei din alaiul care îl însoțesc. La un moment dat personajul central cade la pământ, mimând slăbiciunea și moartea iminentă. Însoțitorii performează un dans ritualic, care ajută spiritul suferind să revină la viață. Această energie vitală este oferită și gazdelor, care oferă daruri alaiului ritualic.

Maria Grăjdan: Când încep colindele în zona pe care o reprezentați și cât se cântă ?

Andrei Milin: În Banat colindele încep, de obicei, în Ajunul Crăciunului. Dar există și obiceiul de a se colinda din preajma sărbătorii de Sfântul Nicolae sau de la începutul postului până la Bobotează. (Ion Ghinoiu, coordonator, Sărbători și obiceiuri. Banat, Crișana, Maramureș. Vol. II, București, 2002, p. 196)În prezent se colindă adesea din Ajunul Crăciunului până la Anul Nou. În trecut se colinda mai mult, până la sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul.

Slujbă de Crăciun / Credit foto: Andrei Milin, etnolog la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara

Maria Grăjdan: Unde mai sunt prezente colindele și cine le cântă?

Andrei Milin: În prezent colindatul este obișnuit atât în mediul rural, cât și în mediul urban, din casă în casă. Cel mai frecvent colindătorii sunt copii sau adolescenți și nu se îndepărtează prea mult de zona unde locuiesc, preferând să colinde locuințele cunoscuților.
Se interpretează colinde și în mediul formal, al serbărilor școlare, în biserici sau în spectacole tematice organizate în preajma Crăciunului.

Maria Grăjdan: Cum sunt apreciați colindătorii?

Andrei Milin: În trecut, colindătorii, copiii, primeau alimente: mere și nuci, iar adulții erau serviți și cu țuică. În prezent, colindătorii sunt recompensați cu dulciuri și cu bani.

Maria Grăjdan: Cât de mult au fost alterate colindele strămoșești? Ce sfaturi aveți ca și etnolog pentru a le conserva?

Andrei Milin: Copiii învață colinde în școli, biserici, familii. Acestea au fost alterate de culegători și de cei care le-au codificat, „așezându-le” pe portativ. Aceste practici nu înseamnă, neapărat, un lucru rău. Colindele trec prin transformări de-a lungul timpului, ajungând să difere de forma „originală”. Rolul etnologului este să consemneze deviațiile de la forma consacrată a colindelor și să „trimită” colindătorii la origine. Nu trebuie să uităm că aceste cântece ritualice sunt creații populare, iar noi colinde valoroase pot apărea oricând. Rolul etnologului este să le consemneze pe cele noi și să le valorifice prin publicare.

Maria Grăjdan: Ce legătură există între darurile care se fac de Crăciun în familii și semnificația creștină a sărbătorii?

Andrei Milin: Darurile oferite de marile sărbători au rolul de a recompensa oamenii pentru respectarea regulilor și pentru efortul din tot cursul anului. Obiceiul oferirii darului este una care însoțește omul încă de la începutul organizării societății umane și precede cu mult apariția creștinismului.

Maria Grăjdan: Care este raportul între trăirea comercială a Crăciunului și trăirea spirituală a acestuia?

Andrei Milin: Societatea umană este animată de raporturi economice, iar sărbătorile tradiționale sunt văzute ca fiind momente ideale pentru a capitaliza buna dispoziție care domnește în societate.

Maria Grăjdan: Ce elemente de păgânism există în tradițiile și obiceiurile de Crăciun în zona Banatului?

Andrei Milin: Tradițiile și obiceiurile din zona Banatului abundă de elemente păgâne cum ar fi bradul împodobit, darurile ritualice, colindatul cu măști, ospățul festiv în cadrul familiei, arderea Badnjakul  la creștinii ortodocși sârbi etc. Aceste elemente reprezintă fibra constitutivă a tradiției populare, care coincide într-o mare măsură cu creștinismul oficial, fără a se suprapune perfect peste acesta.

Maria Grăjdan: Care sunt tradițiile de Anul Nou în zona pe care o reprezentați?

Andrei Milin: Sărbătoarea Anului Nou este de inspirație laică și impusă de autoritățile statului cândva... O serie de obiceiuri continuă tradiția Crăciunului, altele celebrează începutului anului agricol. Obiceiuri cunoscute sunt mersul cu Sorcova și cu Plugușorul pentru a ura de bine pentru anul care vine!Copiii își confecționează sorcova dintr-o ramură de copac decorată cu diferite ornamente. Aceștia mergeau și mai merg, pe alocuri, pe la cunoscuți în dimineața de Anul Nou și le urează sănătate și viață lungă, fiind recompensați cu daruri dulci și bani. Creștinii marchează, în Banat, noul an și prin sărbătorirea Sfântului Vasile.

Credit foto: Andrei Milin, etnolog la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara

***
Andrei Milin, absolvent al Facultății de Etnologie, Antropologie a Universității din Beograd, Serbia & Muntenegru, este doctor în istorie și etnologie și etnolog la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.
Este coautorul unor publicații precum:Miodrag Milin, Andrei Milin, Sârbii din Romania, documentar și studii despre remodelarea identitară, Ediția a II-a, revizuită și adăugită, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2020Miodrag Milin, Andrei Milin, Sârbii din Romania, documentar și studii despre remodelarea identitară, Ed. Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2017A contribuit la organizarea unor expoziții internaționale cum sunt: „Povestea casei”, împreună cu muzee din România, Ungaria, Germania, Iugoslavia, distinsă cu premiul naţional „Romulus Vuia”, de Ministerul Culturii, 2002 – 2003, Jocurile cu măști de lăsata secului, Gyula, Ungaria, 2008, expoziție de artă populară , Chicago, SUA, 2008, Vampiri, Strigoi & CO, expoziție, Varşovia, Polonia, 2009, Meșteșugul olăritului în Banat / Грнчарски занат у Банату, expoziţie, Belgrad, Serbia, 2015, Timpul în cultura tradițională bănățeană / Време у традиционалној култури Баната,  expoziție, Kikinda, Serbia, 2017.A derulat proiecte de cercetare: Bulza (Timiș) – sat în curs de dispariţie, cercetare etnografică, 2005; Bănia (Caraș - Severin) – Nunta Cornilor – carnaval popular, 2006, Eftimie Murgu (Rudăria) (Caraș - Severin) – carnaval popular, 2007; Eftimie Murgu (Rudăria) (Caraș - Severin)  - Smâlzul – măsuratul oilor, 2008 etc.Este membru ASER (Asociația de Științe Etnologice din România) din 2003 și expert al Ministerului Educației și Cercetării pentru elaborarea Curriculei Universitare pentru disciplina Etnologie. Din 2007 este membru individual ICOM.***
Alese mulțumiri domnului Milin pentru interviul acordat TVR despre sărbătorile de iarnă în Banat!

***
Interviu realizat de Maria Grăjdan