Inginer de profesie, absolvent de Politehnică, Dacian Selegean, năcut la Arad, a pornit pe drumul artelor cu mulți ani în urmă, începând din liceu. A realizat caricaturi - concept prezentate în saloane din țară și din străinătate, explorând artele vizuale, arhitectura, simbolistica și istoria artelor.
A fost client al cenzurii într-o vreme, fapt ce l-a ajutat să își păstreze verticalitatea și corectitudinea în tot și în toate, ajungând ca în prezent să fie un artizan apreciat pentru crearea unor obiecte originale din piele.
Aflăm în interviul ce urmează despre călătoria lui Dacian în arta populară și meșteșugul pe care îl practică cu pasiune: pielăritul.
Cum ați ajuns să fiți artizan, ce v-a inspirat în această direcție?
Absolvind Facultatea de Mecanică, specializare Material Rulant de Cale Ferată în 1993, când toată țara se vindea în talciocuri afară, am mai avut câțiva ani colaborări cu câteva gazete, dar în scurtă vreme am renunțat, pentru că trebuia să fac ceva să supraviețuiesc. Cum nimeni nu mai avea nevoie de ingineri, am învătat șase meserii în trei ani, neavând legătură cu specializarea mea și nici cu ce urma să fac pe viitor, și am lucrat în mai multe locuri, după care în 1996 am apucat-o pe cont propriu cu ceea ce azi se numește advertising.
Creație aparținând artizanului Dacian Selegean / Credit foto: Dacian Selegean
Asta până la criza financiară din 2008, când a picat totul. Printr-o conjunctură minunată, când eram mai vai mama noastră (deja lucram împreună cu Liliana, perechea mea), am pornit pe drumul artei aplicate în piele, un domeniu total nou pentru noi.
Faptul că nu am avut la activ o facultate de artă ne-a fost un real avantaj, pentru că nimeni nu ne-a impus ce și cum să nu facem. Nefiind „pișcați” de manierisme și hachițe de modă, în timp ce învățam, ne perfecționam și adaptam tehnica asta manuală, ne exprimam cum vroiam noi, intrând în zonele dragi nouă, studiind mult, de la etnografie și simbolistică, la art nouveau și estetica secolelor XIX-XX.
Accesorii realizate de artizanul Dacian Selegean / Credit foto: Dacian Selegean
Cine a fost mentorul dumneavoastră, de la cine ați învățat cel mai mult despre arta meșteșugului cu piele de animale? Cum a decurs actul de învățare și de reprofilare de la inginer la artizan?
Mentor nu am avut, toată dinamica venind din noi ca familie. Privind în afară, înspre lucrările unor maeștri din lumea largă, înțelegând și exersând tehnica de lucru, am pornit pe drumul acesta, căutând de la bun început să ne exprimăm în felul nostru și bine am făcut.
A fost greu la începuturi, au fost rateuri și nereușite, am dat cât colo cu lucrările, după care ne-am întors la ele și le-am găsit chichițele.
Nu putem vorbi despre vreo reprofilare, pentru că dintotdeauna am avut amândoi, atât eu cât și soția mea, o aplecare înspre a face cu mâinile noastre lucruri, în lemn sau textile.
Creație aparținând artizanului Dacian Selegean / Credit foto: Dacian Selegean
Cum v-ați selectat sursele de informare, de documentare pentru lumea artei populare și nu numai?
Sursele de documentare sunt multe, fiecare capitol tematic presupunând căutări, aprofundări și învățare din cât mai multe direcții. Dacă vorbim despre partea etnografică, de la cusături, cioplituri, arhitectură veche rurală, vocabular zonal, mituri și povești culese de etnografi, toate ne sunt de folos ca să ajungem să simțim cu adevărat ceea ce facem.
Pe de altă parte, natura dimprejur ne este sursă sigură, pentru că Bunuțul e cel mai mare designer întotdeauna.
Forme, culori, lumini și umbre, linii, toate sunt acolo. Pe de altă parte, chesoanele unui pod vechi metalic, un element din caroseria unui Chevrolet din anii 50, un zăvor art-deco, au fost puncte de pornire ale unor lucrări.
Creație aparținând artizanului Dacian Selegean / Credit foto: Dacian Selegean
Ce zonă folclorică reflectați prin obiectetele meșteșugite de dumneavoastră și prin ce se remarcă această zonă din perspectiva meștesugului?
Români fiind, România e zona în care ne simțim cel mai bine și chiar dacă suntem ardeleni de pustă, nu ai cum să nu te entuziasmezi în fața unei scoarțe oltenești, a unei cusături vrâncene ori a unei troițe moroșenești sau vreo poartă secuiască.
Artizani fiind, căutăm să transpunem într-o piesă utilă un ceva la care rezonăm.
Creații ale artizanului Dacian Selegean / Credit foto: Dacian Selegean
Ce meșteriți concret și cum?
De la brățară și curea la genți, porturi, poșete, elemente pur decorative, orice poate fi realizat din piele tăbăcită vegetal și decorată prin carving. Am căutat întotdeauna să facem lucruri utile, de folos oamenilor, pentru că (asta e opinia noastră) arta trebuie să ne însoțească și să ne fie aproape, nu pitită în vreun salon.
Întregul proces de lucru este manual, de la croire, decorare și vopsire, până la cusut și finisare, pentru că doar așa putem da acel suflu unic al manufacturii. Orice intervenție mecanizată ar vicia autenticitatea obiectului. Poate nu se vede, dar se simte.
Obiecte artizanale realizate de Dacia Selegean / Credit foto: Dacian Selegean
Care sunt obiectele confecționate de dumneavoastră și care dintre ele sunt cele mai apreciate de publicul dumneavoastră?
Cele mai apreciate de oameni sunt piesele care le sunt lor dragi, care le sunt ca un fel de prelungire a lor prin acel ceva (simbol, decoraține) care îi reprezintă. Sunt atât de diferiți oamenii, încât mereu avem parte de câte o nouă provocare.
Creație aparținând artizanului Dacian Selegean / Credit foto: Dacian Selegean
Care este maximum și minimum de timp alocat pentru realizarea unui obiect din piele?
Sunt lucrări care cer o zi, altele impun și o săptămână de lucru efectiv. Uneori ne ia zile întregi de studiu și alte câteva în plus ca să ajungem în starea în care să putem porni câte un proiect mai altfel.
Chiar dacă vei fi scos din zona de confort, o lucrare dificilă te ajută să îți menții curiozitatea și să înveți permanent câte ceva, iar asta ține rutina departe.
Poșete realizate de artizanul Dacian Selegean / Credit foto: Dacian Selegean
Ce motive incrustați în pielea lucrată de dumneavoastră manual? Cum ajungeți la aceste motive? Cum se realizează incrustația?
De la motivele ceramicii de Cucuteni sau Horezu, elemente de heraldică, motive fito și zoomorfe, până la decorațiuni Art Nouveau. Imaginația e limita, pentru că tehnica asta de „leather carving” îți deschide un spectru uriaș de posibilități. Depinde de tine încotro și cât te duci.
Servietă realizată de artizanul Dacian Selegean / Credit foto: Dacian Selegean
Cum stabiliți prototipurile în creația dumneavoastră?
Uneori construim proiecte proprii pe care le prezentăm publicului, alteori facem schițele cu clienții de față, ca la o anamneză, luând fiecare detaliu în parte până la realizarea unui întreg unitar și firesc.
Accesorii realizate de artizanul Dacian Selegean / Credit foto: Dacian Selegean
Ce calități sunt necesare unui om care vrea să devină artizan specialist în confecționarea artistică a unor obiecte din piele?
Cred că în primul rând trebuie să nu aibă două mâini stângi și ochi de sticlă, apoi să fie capabil să învețe permanent. Să fie sincer și curios ca un copil, atent și serios în lucrare ca părintele la liturghie. În rest… să fie el însuși și să știe să-și afle bucurie și împlinire în ceea ce face.
Dacă ținta primordială îi sunt banii, ori va ceda la greu, ori va minți, va fi un alt farseur. Marketingul deșănțat, care e în vogă azi, nu poate acoperi goliciunea.
Altfel spus, dacă nu vrei să fii umilit pentru munca ta, învață să fii umil în fața lucrului tău. Tratează ceea ce faci cu respect, ca și când ai fi o slugă în fața lui Vodă.
Creații aparținând artizanului Dacian Selegean / Credit foto: Dacian Selegean
Cum vă procurați materialele pentru a da viață unor obiecte unicat de calitate? Care sunt materialele de care aveți nevoie?
Pielea, vopselurile, accesoriile, sculele de lucru, totul este adus din afară, pentru că la noi s-a dărâmat aproape tot și nu s-a pus nimic la loc, iar oamenii care cunoșteau cu adevărat meseriile au dispărut.
Ateliere coordonate de artizanul Dacian Selegean / Credit foto: Dacian Selegean
Cum transmiteți secretele meșteșugului dumneavoastră către generațiile noi?
Acum niște ani am organizat două ateliere cu copii, având ca temă „brățara”. A fost un iureș! Operațiunile mai periculoase sau cele care necesitau experiență în manevrarea sculelor le-am făcut noi, explicându-le fiecare pas cu particularitățile sale, iar mai departe i-am pus pe ei să își facă lucrările.
A fost pentru ei prima oară când au atins sculele de carving, dar atenția cu care urmăreau îndrumările noastre, concentrarea la fiecare pas, au fost extraordinare. Le spusesem că avem pretenția ca fiecare brățară făcută de ei trebuie să poată fi pusă printre ale noastre, iar un trecător să nu sesizeze diferența.
Punctul culminant a fost momentul în care am observat un puștan de șapte ani înecându-și plânsul ca de sfârșit de lume, pentru că spre final a făcut o mișcare greșită și a zmintit toată truda. Am luat-o împreună de la început, cerându-i să-mi spună fiecare etapă ce urma. Nu-mi venea să cred că un omuleț de vârsta lui poate lucra atât de riguros și de tenace sub presiune. Și a reușit!
O domniță puțin mai mare era necăjită după o săptămână că nici un adult nu o lua în serios când spunea că ea a făcut cu mâinile ei brățara ce o purta. I-am tradus situația, spunându-i că asta înseamnă că a reușit să facă o lucrare incredibil de bună.
Bref, copiii au în ei resurse enorme, au și dorința de a face și capacitatea de învățare și nu trebuie decât să îi stârnești, să îi sprijinești puțin și să-i tratezi ca pe niște oameni mari. Și mai ales să nu-i minți. Nu sunt pedagog, dar nu pot să nu mă întreb ce Dumnezeu se întâmplă în școală de se instaurează atât de profund blazarea și dispar curiozitatea și bucuria.
Oricum, ne bate gândul să repornim proiectul atelierelor, dar cumva mai complex, cu mai multe etape, poate chiar cu un fel de școli de vară.
Poșete realizate de Dacian Selegean / Credit foto: Dacian Selegean
Ce feedback-uri ați primit legate de creația dumneavoastră?
Ne energizăm din bucuria nedisimulată a oamenilor când își văd lucrarea pentru prima oară. E o senzație plăcută să vezi că ceea ce ai făcut are puterea de a transmite starea de bine, atât de rară astăzi. Din clienți, mulți ne devin într-un fel prieteni. Nu vă imaginați că e ceva mistic sau că o iau prin brusturi, dar ceva se întâmplă. Nu o dată starea asta de bine venită dinspre oameni ne-a dat puterea să mergem mai departe când ne era mai greu, iar pentru asta nu putem decât să le mulțumim tuturor celor care au încredere în noi.
Rucsaci realizați de artizanul Dacian Selegean / Credit foto: Dacian Selegean
Care este profilul clienților obiectelor meșteșugite de dumneavoastră?
De la liceeni la pensionari, de la muncitori la intelectuali, oameni de rând și oameni cu stare, doamne și domnițe ori domni sobri, spectrul e larg și complet. Sunt acei oameni care rezonează natural cu ceea ce facem.
Cum apreciază cetățenii străini meșteșugul dumneavoastră?
Foarte bine, uneori cu mirare că în România se lucrează la asemenea nivel. Pe de o parte te încântă, pe de alta te deranjează, pentru că poți observa că li se dau peste cap preconcepțiile. Ca atare, ne e mai drag să lucrăm pentru ai noștri, oricât ar părea de bizară afirmația asta.
Accesorii realizate de artizanul Dacian Selegean / Credit foto: Dacian Selegean
Cât de profitabil este statutul de meșter popular? Ce investiți și ce câștigați?
Putem trăi din munca noastră, punct.
Cum comercializați rezultatele muncii dumneavoastră?
Prin pagina noastră de facebook, Selestudio, site și direct la atelierul nostru din Arad.
Cum simțiți implicarea statului în păstrarea meșteșugurilor pe cale de dispariție în țara noastră?
Nu existăm pentru „autorități”.
***
Alese mulțumiri Domnului Dacian Selegean, un artist ce iubește firescul și autenticul, un om pentru care nu există „nu se poate”. Mult succes și inspirație în creațiile dumneavoastră! Să reușiți să aduceți bucurie iubitorilor de artă prin meșteșugul dumneavoastră!
***
Interviu realizat de Maria Grăjdan
