LIFESTYLE
Premiul Nobel pentru Literatură exercită două seducții majore: cea a partizanatului și cea a controversei. An de an, într-o anumită zi, scriitorii de pe întreaga planetă aflați pe lista nominalizaților devin pentru casele de pariuri aproape la fel de relevanți ca fotbaliștii din Serie A sau Premier League.
Așteptarea deciziei Academiei Regale Suedeze capătă intensitatea cardiacă a loviturilor de departajare dintr-o finală de campionat mondial.
După deciderea câștigătorului, urmează mai întâi valul de dezamăgire în social media, apoi valul de căutări pe Google și, în cele din urmă, valul de vânzări în librării. Timp de câteva zile, literatura, ca fenomen social, demonstrează că încă nu și-a pierdut farmecul provocator, tezaurul de dopamină.
Laureata din 2024 a Nobelului pentru Literatură este scriitoarea sud-coreeană Han Kang. Premiul din acest an bifează și-un detaliu atipic la scara biologică a ultimelor decenii: la cei 53 de ani ai săi, Kang devine cea mai tânără câștigătoare a râvnitului premiu din ultimii patruzeci de ani, potrivit The Times.
„Cărțile mele sunt variațiuni pe tema violenței umane”, declara cândva Han Kang într-un interviu, „sunt despre cum oamenii nu vor ezita să-și dea viața pentru a salva un copil căzut pe șinele de tren, dar totodată aceștia sunt și autorii unor violențe îngrozitoare, precum Auschwitz”.
Nobelul i-a fost decernat „pentru proza sa poetică intensă, care confruntă traumele istorice şi expune fragilitatea vieţii umane”, a precizat Academia Suedeză într-un comunicat.
Ea a figurat pe „lista neagră” a celor aproape 10.000 de personalităţi culturale din Coreea de Sud acuzate că au criticat-o pe preşedinta ţării lor, Park Geun-hye, aflată la putere între 2013 şi 2017, care a fost în cele din urmă destituită şi condamnată pentru fapte de corupţie. Mai mulţi reprezentanţi ai puterii de la acea vreme ar fi vrut să-i ghetoizeze financiar pe aceşti artişti, privându-i de orice fel de ajutor public şi de orice finanţare privată și căutând plasarea lor sub supravegherea poliţiei.
Care este „algoritmul”?
Și anunțul din acest an al Academiei Regale Suedeze a bulversat casele de pariuri. Printre numele vehiculate de pariori: scriitoarea chineză Can Xue (71 de ani), australienii Gerald Murnane şi Alexis Wright, americano-antiguanica Jamaica Kincaid, Mircea Cărtărescu şi disidenta rusă Liudmila Uliţkaia.
Bookmakers îi dădea lui Mircea Cărtărescu o cotă de 9/1 (10% șanse), în timp ce SportGeek îl plasase pe locul 2.
Din păcate, România mai are de așteptat. Și oricâți experți pretind că pot ghici „algoritmul” Academiei Regale Suedeze, realitatea ne arată că există doar o regulă constantă în acordarea Premiului Nobel pentru Literatură: trântitul ușii în nasul canoanelor literare.
Albert Camus, Gabriel García Márquez, William Faulkner, Samuel Beckett – bibliotecile sunt pline de giganți ai Nobelului, superstaruri rezistente ca betonul armat la testul posterității. Rar, însă, îi veți găsi alți nobeliarzi, care nu au stârnit peste timp aceleași furori. Sully Prudhomme, poetul care a câștigat Nobelul în 1901, la prima ediție? Verner von Heidenstam (1916)? Frans Eemil Sillanpää (1939)? Johannes Vilhelm Jensen (1944)? Giosuè Carducci (1906)? Henrik Pontoppidan (1917)? Vă sună cunoscut vreunul? Concluzia este că Premiul Nobel nu îți oferă și permis de nemurire culturală.
Raftul din spate
Un posibil motiv pentru acest morb al uitării este evoluția Nobelului, explica în El Pais profesorul Juan Bravo, care a scris o carte despre laureații Premiului Nobel pentru literatură. Până în perioada interbelică, premiul era „foarte regional”.
„Uneori, Academia este influențată de criterii diplomatice, să zicem. O privire asupra primilor 20 de laureați ai Premiului Nobel relevă mai ales nume cu profil scăzut, cu câteva excepții precum Kipling (1907), Tagore (1913) și, posibil, Selma Lagerlöf (1909).”
Fiecare epocă are „interesele ei particulare”, sublinia în același articol Cristina Oñoro, profesor de literatură la Universitatea Complutense din Madrid. „Multe cărți care obișnuiau să fie bestseller-uri au fost condamnate la raftul din spate”.
O perioadă graduală de deschidere a început în 1920, dar după cel de-al Doilea Război Mondial, Premiul Nobel pentru Literatură a devenit mai „introvertit”, mai ales după respingerea bruscă a premiului de către Jean-Paul Sartre în 1964, atrăgea atenția Juan Bravo.
Apoi, anii 1990 au adus o etapă de „globalizare”, odată cu câștigarea premiului de către scriitorul mexican Octavio Paz. „Acest lucru nu înseamnă că nu au existat perioade de regres, precum cea pe care o trăim în prezent”, a spus Bravo.
Ce a implicat globalizarea? Am luat contact în premieră cu autori din diferite colțuri ale lumii. Premiile acordate lui Wole Soyinka din Nigeria (1986), Gao Xingjian (2000) și Mo Yan (2012) din China și Abdulrazak Gurnah (2021) din Tanzania au lăsat perplexă comunitatea literară.
În secolul al XX-lea, 80% dintre laureații Nobelului pentru literatură erau cetățeni ai SUA, Canadei sau Europei, în timp ce Africa, Asia și restul Americilor reprezentau restul de 20%. Interesant este că nicio persoană născută în Oceania nu a primit vreodată Premiul Nobel pentru Literatură, nota El Pais.
De asemenea, în ultimele decenii a scăzut dominația masculină asupra Premiului. Până în 1990, 93% dintre câștigători au fost bărbați.
Privite la nivel macro, polemicile pe care le iscă Nobelul pentru Literatură pot fi rezumate astfel: o bătălie pentru ideea de reprezentativitate între cei care cred că premiul trebuie să încununeze triumful tinerelor talente și cei care cred că premiul trebuie să marcheze apogeul unei opere solide.
Sursă foto: Bumble Dee / Shutterstock.com
