Întreaga învățătură a Bisericii se întemeiază pe Învierea lui Hristos. Învierea este cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Să ne bucurăm și să Îl Slăvim pe Cel ce S-a jertfit pentru păcatele noastre! Părintele Arhimandrit Mina, Exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului și stareț al Mănăstirii Bobota din județul Sălaj, încheie seria interviurilor dedicate Sărbătorii Paștelui prin conturarea unor semnificații ale acestei însemnate sărbători.
Cine a vestit Învierea Domnului Iisus Hristos mai întâi și cui?
Învierea Domnului Iisus Hristos a fost vestită mai întâi de un înger femeilor mironosițe.
După răstignirea și îngroparea lui Iisus, în dimineața primei zile a săptămânii (duminica), femeile mironosițe, printre care Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, și Salomeea, au mers la mormânt pentru a unge trupul Domnului cu miresme, conform tradiției iudaice. Ele se întrebau cine le va ajuta să rostogolească piatra de la intrarea mormântului.
Când au ajuns, au descoperit că piatra fusese dată la o parte și că mormântul era gol. Un înger le-a apărut, îmbrăcat în veșminte strălucitoare, și le-a vestit că Iisus a înviat. Mesajul îngerului, așa cum este relatat în Evanghelia după Matei (28, 5-6), a fost:
„Nu vă temeți! Știu că-L căutați pe Iisus cel răstignit. Nu este aici, a înviat, precum a zis! Veniți și vedeți locul unde fusese pus.”
Îngerul le-a îndemnat să meargă și să ducă vestea ucenicilor. Maria Magdalena a fost prima care L-a întâlnit pe Iisus după Înviere, iar El i-a spus: „Nu mă atinge, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu.” (Ioan 20, 17).
Astfel, vestea Învierii a fost răspândită mai întâi de înger și apoi de femeile mironosițe, care au devenit primele vestitoare ale biruinței lui Hristos asupra morții.
Credit foto: Liana Baboș
Cum și când au aflat Sfinții Apostoli despre Învierea Lui Hristos? Cum l-au primit pe Iisus cel înviat apostolii?
Sfinții Apostoli au aflat despre Învierea lui Hristos în dimineața zilei de duminică, prin vestirea femeilor mironosițe. Inițial, aceștia au avut îndoieli și nu au crezut pe deplin vestea adusă de femei.
În timpul răstignirii, apostolii au fost cuprinși de frică și s-au ascuns de teama iudeilor. Doar Sfântul Ioan Evanghelistul a rămas lângă cruce, alături de Maica Domnului.
După Înviere, femeile mironosițe au devenit primele vestitoare ale Învierii, dar și ele au avut inițial temeri și îndoieli. Deși au alergat să anunțe ucenicii, Evanghelia după Luca ne spune că apostolii au considerat vestea lor „o aiurare” și nu au crezut-o imediat (Luca 24, 11).
Totuși, Petru și Ioan au alergat la mormânt. Ioan a ajuns primul, dar Petru a intrat înainte și a văzut giulgiurile lăsate acolo, ceea ce l-a făcut să înceapă să creadă (Ioan 20, 3-8).
Hristos li S-a arătat apostolilor de mai multe ori:
Celor doi ucenici pe drumul spre Emaus – L-au recunoscut la frângerea pâinii (Luca 24, 13-35).
Apostolilor adunați în foișorul unde stăteau ascunși – S-a arătat lor „pe când ușile erau încuiate” și le-a spus: „Pace vouă!” (Ioan 20, 19).
A doua arătare, când era și Toma – O săptămână mai târziu, Hristos i-a oferit apostolului Toma ocazia de a-și pune mâna în rănile Lui, pentru a crede (Ioan 20, 26-29).
Apostoli la început, au fost cuprinși de teamă, îndoială și neîncredere, dar, după ce L-au văzut și au vorbit cu El, au fost copleșiți de bucurie și credință. Învierea Domnului i-a transformat complet, dându-le curaj și puterea de a mărturisi Evanghelia în toată lumea.
Credit foto: Shutterstock - stockcreations
De ce a fost Sf. Apostol Toma sceptic cu privire la Învierea Domnului?
Sfântul Apostol Toma a fost sceptic cu privire la Învierea Domnului pentru că nu se afla împreună cu ceilalți apostoli atunci când Hristos li S-a arătat pentru prima dată. Când ceilalți i-au spus că L-au văzut pe Domnul, el a răspuns cu neîncredere, dorind o dovadă concretă:
„Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.” (Ioan 20, 25)
Toma nu a refuzat să creadă, dar voia o încredințare palpabilă, o dovadă fizică a Învierii. O săptămână mai târziu, Hristos i S-a arătat din nou apostolilor, iar de această dată Toma era prezent. Iisus l-a chemat să-și pună degetul în rănile Lui și să-și pună mâna în coasta Sa, spunându-i: „Nu fi necredincios, ci credincios.” (Ioan 20, 27)
Văzându-L pe Hristos cel Înviat, Toma a exclamat cu uimire și credință:
„Domnul meu și Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28)
Hristos l-a chemat pe Toma nu doar pentru a-i risipi îndoiala, ci și pentru a învăța pe toți cei care vor veni după el că fericiți sunt cei ce cred fără să vadă:
„Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei ce n-au văzut și au crezut!” (Ioan 20, 29)
Astfel, îndoiala lui Toma s-a transformat într-o mărturisire puternică de credință, iar el a devenit unul dintre cei mai înflăcărați propovăduitori ai Evangheliei.
Părintele Arhimandrit Mina, Exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului și stareț al Mănăstirii Bobota din județul Sălaj
Credit foto: Liana Baboș
Cui s-a mai arătat Iisus după înfățișarea Sfinților Apostoli și care a fost impactul momentelor în care s-a arătat Iisus?
După înfățișarea Sa Sfinților Apostoli, Iisus S-a mai arătat și altor persoane, iar fiecare apariție a avut un impact profund asupra celor care L-au văzut.
Arătările lui Iisus după Înviere:
Maria Magdalena – Iisus i S-a arătat în dimineața Învierii, dar ea nu L-a recunoscut imediat, crezând că este grădinarul. Când El a rostit numele ei, Maria a înțeles cine este și I-a răspuns: „Rabuni” (Învățătorule)! (Ioan 20, 16). Această întâlnire a transformat-o în prima vestitoare a Învierii.
Celor două femei mironosițe – În timp ce se întorceau de la mormânt, Iisus li S-a arătat și le-a spus: „Bucurați-vă!” (Matei 28, 9). Ele s-au închinat la picioarele Lui și au fost trimise să ducă vestea ucenicilor.
Celor doi ucenici pe drumul spre Emaus – Luca și Cleopa mergeau spre satul Emaus și discutau despre cele întâmplate, iar Iisus li S-a alăturat fără ca ei să Îl recunoască. Abia la frângerea pâinii și-au dat seama că este El, dar în acel moment Iisus S-a făcut nevăzut (Luca 24, 13-35). Aceasta i-a umplut de credință și au alergat să le spună celorlalți ucenici.
Lui Petru – Evangheliile nu oferă detalii despre această întâlnire, dar este menționată în Luca 24, 34 și în 1 Corinteni 15, 5, sugerând că a fost un moment de întărire a credinței lui Petru, care Îl lepădase pe Iisus înainte de răstignire.
Celor 11 Apostoli în Galileea – Pe un munte din Galileea, Iisus le-a dat apostolilor Marea Trimitere, spunându-le: „Mergeți și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28, 19).
La Marea Tiberiadei – Iisus S-a arătat apostolilor care pescuiau, iar Petru, recunoscându-L, a sărit în apă de bucurie. Hristos le-a pregătit o masă pe țărm și i-a adresat lui Petru celebrele trei întrebări: „Simone, fiul lui Iona, Mă iubești?” (Ioan 21, 15-17), restaurându-l astfel după lepădarea sa.
Mai multor ucenici deodată – Conform 1 Corinteni 15, 6, Iisus S-a arătat la peste 500 de frați deodată, oferindu-le o mărturie puternică despre Înviere.
Sfântului Apostol Iacov – În mod special, Iisus S-a arătat și lui Iacov, fratele Domnului (1 Corinteni 15, 7), care avea să devină unul dintre liderii Bisericii din Ierusalim.
Înălțarea la cer – Ultima arătare a fost pe Muntele Măslinilor, unde, după ce le-a vorbit ucenicilor, Iisus S-a înălțat la cer în prezența lor (Faptele Apostolilor 1, 9-11).
Impactul arătărilor lui Iisus poate fi sintetizat astfel:
Îndoiala s-a transformat în credință – Cei sceptici, precum Toma, au ajuns la o credință puternică.
Frica a fost înlocuită de curaj – Apostolii, care se ascundeau de frica iudeilor, au devenit mărturisitori neînfricați ai Învierii.
Biserica a fost întărită – Aparițiile lui Iisus au confirmat promisiunile Sale și au pregătit apostolii pentru misiunea lor de a răspândi Evanghelia.
Învierea Domnului nu a fost doar un eveniment unic, ci un moment transformator care a schimbat viețile ucenicilor și a pus temelia Bisericii Creștine.
Mănăstirea Bobota din județul Sălaj / Credit foto: Liana Baboș
Cum preamărește Sfanta Biserică Învierea Fiului Lui Dumnezeu?
Sfânta Biserică preamărește Învierea Fiului lui Dumnezeu cu mare sfințenie, atât prin slujbele pascale, cât și prin actualizarea acestui eveniment în viața credincioșilor.
În fiecare an, Biserica retrăiește Taina Învierii printr-un întreg ciclu liturgic, care începe cu Postul Mare și culminează cu Săptămâna Patimilor și Noaptea Învierii.
Noaptea de Paști este momentul central, când credincioșii primesc Lumina Sfântă și cântă împreună „Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând”.
Perioada pascală durează 40 de zile, până la Înălțarea Domnului, timp în care salutul creștinilor este „Hristos a înviat!” – „Adevărat a înviat!”.
Nu doar de Paști, ci în fiecare duminică, Biserica prăznuiește Învierea Domnului, pentru că duminica este „Ziua Domnului”, ziua în care Hristos a biruit moartea. Sfânta Liturghie se săvârșește în cinstea Învierii, iar în cadrul ei, credincioșii trăiesc realitatea Învierii prin Sfânta Euharistie.
Biserica ne îndeamnă să nu vedem Învierea doar ca un eveniment din trecut, ci ca o realitate vie. Orice credincios este chemat să guste bucuria Învierii prin:
Spovedanie și Împărtășanie, care sunt o formă de „înviere” sufletească;
Faptele bune, care sunt o mărturie a credinței în biruința vieții asupra morții;
Mărturisirea credinței, asemenea apostolilor și mironosițelor care au vestit Învierea.
Biserica preamărește Învierea prin cântări pascale pline de bucurie, dintre care cea mai cunoscută este:
„Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le!”
Această cântare este sufletul slujbelor pascale și este repetată frecvent în perioada de după Paști. Astfel, credința creștină este o credință a Învierii, iar Biserica ne cheamă să trăim această realitate nu doar o dată pe an, ci în fiecare zi, prin viața noastră duhovnicească.
Credit foto: Shutterstock - Stepanych
Cum se împărtășește omul prin Înviere?
Prin Înviere, omul este îmbrăcat în viața cea veșnică, atât prin învierea trupului, care va avea loc la sfârșitul veacurilor, cât și prin învierea sufletului, care se realizează prin tainele Bisericii încă din această viață.
Învierea Domnului este temelia credinței creștine și ne dăruiește nădejdea învierii noastre. Sfântul Apostol Pavel spune: „Precum toți mor în Adam, așa toți vor învia în Hristos.” (1 Corinteni 15, 22)
La A Doua Venire a lui Hristos, toți oamenii vor învia cu trupurile lor, însă acestea vor fi trupuri duhovnicești, eliberate de stricăciune, asemenea trupului Domnului după Înviere. Cei drepți vor moșteni viața veșnică, iar cei păcătoși vor fi judecați după faptele lor.
Învierea nu este doar un eveniment viitor, ci și o experiență duhovnicească pe care omul o poate trăi încă din această viață. Hristos ne cheamă să ne înnoim viața prin tainele Bisericii, care ne fac părtași Învierii Sale.
Prin Sfântul Botez, omul moare păcatului și învie la o viață nouă în Hristos. Sfântul Apostol Pavel spune: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat.” (Galateni 3, 27)
Botezul este prima înviere a sufletului, care ne face părtași harului lui Dumnezeu.
Prin Taina Spovedaniei, cel care se pocăiește sincer și își mărturisește păcatele este ridicat din moartea sufletească. Mântuitorul spune în Pilda fiului risipitor:
„Acest fiu al meu mort era și a înviat.” (Luca 15, 24)
Spovedania este o înviere a sufletului din moartea păcatului.
Prin Sfânta Împărtășanie, omul devine părtaș la Trupul și Sângele lui Hristos, primind viață veșnică.
Iisus a spus: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.” (Ioan 6, 54)
Împărtășania este adevărata hrană a vieții veșnice, care ne unește cu Hristos cel Înviat.
Prin Învierea Domnului, omul este chemat să trăiască o viață nouă, îmbrăcat în lumina lui Hristos. Biserica ne oferă mijloacele prin care putem experimenta încă de pe pământ această înviere duhovnicească: prin credință, prin fapte bune și prin unirea cu Dumnezeu în Sfintele Taine. Astfel, Învierea Domnului nu este doar un eveniment istoric sau o promisiune viitoare, ci o realitate vie, care transformă sufletele noastre aici și acum și ne pregătește pentru viața veșnică în Împărăția lui Dumnezeu.
Cum trebuie să privim jertfa și Învierea lui Hristos prin modul cum ne trăim noi oamenii, viața?
Jertfa și Învierea lui Hristos nu sunt doar evenimente istorice, ci realități care trebuie să ne transforme viața. Ele sunt temelia credinței noastre și ne cheamă la o viață trăită în lumina lui Hristos, cu dragoste, pocăință și nădejde în viața veșnică.
Hristos S-a jertfit din iubire pentru noi, arătându-ne calea spre mântuire. Dacă El Și-a dat viața pentru noi, suntem chemați și noi să trăim nu egoist, ci în iubire și slujire față de ceilalți. Sfântul Apostol Ioan spune: „Dacă Dumnezeu ne-a iubit pe noi, și noi datori suntem să ne iubim unii pe alții.” (1 Ioan 4, 11)
Învierea nu înseamnă doar biruința asupra morții, ci și înnoirea omului. Trăind cu Hristos, trebuie să lăsăm în urmă păcatul și să ne îndreptăm viața spre lumină.
Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă: „Dacă ați înviat împreună cu Hristos, căutați cele de sus, unde Hristos șade de-a dreapta lui Dumnezeu.” (Coloseni 3, 1)
Credit foto: Shutterstock - ju_see
Cum trăim concret Jertfa și Învierea lui Hristos?
Prin pocăință și spovedanie: Lăsăm în urmă păcatul și ne întoarcem la Dumnezeu.
Prin iertare: Așa cum Hristos ne-a iertat pe noi, trebuie să iertăm și noi.
Prin fapte bune: Ajutându-i pe cei în nevoie, arătăm iubirea lui Dumnezeu în lume.
Prin rugăciune și viață duhovnicească: Menținem o legătură vie cu Hristos.
Prin nădejde în viața veșnică: Învierea lui Hristos ne dă speranța că moartea nu este sfârșitul.
Astfel, trăindu-ne viața în lumina Jertfei și Învierii lui Hristos, devenim oameni ai luminii, ai iubirii și ai nădejdii, pregătiți pentru Împărăția lui Dumnezeu.
Credit foto: Shutterstock - Alexandros Michailidis
Care este semnificația luminii pe care o iau creștinii în Noaptea de Înviere când preotul strigă: Veniți de luați lumină!?
Lumina pe care creștinii o iau în Noaptea de Înviere, atunci când preotul rostește „Veniți de luați lumină!”, are o profundă semnificație spirituală. Aceasta nu este doar o lumină materială, ci un simbol al luminii Învierii lui Hristos, al biruinței vieții asupra morții și al prezenței lui Dumnezeu în lume.
Iisus Hristos a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” (Ioan 8, 12)
Prin Învierea Sa, Hristos ne-a scos din întunericul păcatului și al morții, dăruindu-ne viață și lumină veșnică. Lumina pe care o primim la slujba Învierii ne amintește că suntem chemați să trăim în această lumină a credinței.
Flacăra aprinsă în Noaptea de Paști reprezintă:
Biruința lui Hristos asupra morții – Așa cum lumina alungă întunericul, Învierea lui Hristos a învins moartea și păcatul.
Înnoirea vieții – Creștinul care ia lumină este chemat să își reînnoiască viața, să lase în urmă păcatul și să trăiască după voia lui Dumnezeu.
Comuniunea creștină – Lumina se transmite de la preot la credincioși, simbolizând unitatea Bisericii, comuniunea dintre oameni și dragostea care trebuie împărtășită.
„Veniți de luați lumină!” – Această chemare este o invitație adresată fiecăruia dintre noi de a primi lumina lui Hristos în suflet. Nu este doar un gest simbolic, ci un îndemn de a trăi în lumina credinței, a iubirii și a adevărului.
Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „Fiecare creștin trebuie să fie un purtător de lumină, să lumineze prin faptele sale bune.”
Păstrarea lumânării aprinse și ducerea luminii acasă simbolizează faptul că ducem cu noi bucuria Învierii în viața de zi cu zi. Nu este suficient doar să luăm lumina fizic, ci trebuie să o păstrăm și în inimă, printr-o viață trăită în credință și iubire.
Astfel, lumina Paștilor ne amintește că Hristos este cu noi, că ne-a chemat la viață veșnică și că suntem datori să luminăm lumea prin faptele noastre bune.
Ierusalim / Credit foto: Shutterstock - sashk0
Cum explicați pogorârea Sfintei Lumini pe mormântul Domnului Iisus în Sâmbăta Mare și faptul că ea poate fi atinsă fără să ardă pielea pentru câteva momente?
Pogorârea Sfintei Lumini pe Mormântul Domnului Iisus Hristos, care are loc în Sâmbăta Mare la Ierusalim, este considerată unul dintre cele mai mari miracole ale Ortodoxiei.
Sfânta Lumină este o flacără sfântă, care se aprinde în mod minunat în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul rugăciunilor Patriarhului Ortodox al Ierusalimului. Aceasta apare fără intervenție omenească și este considerată un semn al prezenței și al biruinței lui Hristos asupra morții.
În fiecare an, în Sâmbăta Mare, la prânz, Patriarhul Ortodox al Ierusalimului intră în Sfântul Mormânt, unde se roagă pentru pogorârea Luminii. După un timp de așteptare plin de emoție, flacăra apare de la sine, aprinzând candelele și lumânările, iar Patriarhul iese și o împarte credincioșilor.
Mii de pelerini și clerici prezenți în biserică trăiesc acest moment cu bucurie și evlavie, mărturisind an de an că lumina coboară ca un fulger sau un abur luminos.
Un aspect uimitor al acestui fenomen este că, în primele minute după aprindere, Sfânta Lumină nu arde pielea. Mulți martori spun că o pot ține pe față și pe mâini fără a fi arși. Acest lucru este interpretat ca o dovadă a caracterului divin al Luminii, care se manifestă diferit de focul obișnuit.
De-a lungul istoriei, mulți clerici, pelerini și oameni de știință au încercat să explice acest fenomen, dar nu s-a găsit nicio explicație naturală convingătoare. Minunea este recunoscută doar în Biserica Ortodoxă, iar niciun Patriarh catolic sau protestant nu a primit vreodată această Lumină în mod miraculos.
Pogorârea Sfintei Lumini este, așadar, un semn viu al Învierii și o confirmare că Hristos este Lumina lumii, care strălucește peste întunericul morții și al păcatului.
Credit foto: Shutterstock - ju_see
Ce facem cu lumânarea cu care am luat Sfânta Lumină în noaptea de Înviere?
Lumânarea pe care o luăm în Noaptea de Înviere din Sfânta Lumină are o semnificație profund religioasă și este un simbol al luminii Învierii lui Hristos. După slujba de Paști, este important să păstrăm această lumânare cu respect și evlavie, având în vedere mai multe aspect. După ce luăm Sfânta Lumină, mulți credincioși își duc lumânările aprinse acasă, iar acestea rămân aprinse pentru a binecuvânta casa și familia. Lumină aprinsă din Sfânta Lumină simbolizează prezența lui Hristos în casa noastră și protecția Sa. De asemenea, se consideră că această lumânare aduce liniște, pace și binecuvântare asupra familiei.
Lumânarea poate fi păstrată și aprinsă în timpul rugăciunii în familie sau la biserică, pentru a păstra viu spiritul Învierii și al luminii aduse de Hristos. De asemenea, poate fi aprinsă la momente speciale de sărbătoare sau de nevoie, invocând harul lui Dumnezeu asupra casei sau celor dragi.
Unii oameni păstrează lumânarea din Noaptea de Înviere și o folosesc în timpul slujbelor de Paști sau a rugăciunilor personale, astfel încât aceasta să aducă lumină și binecuvântare în viața lor duhovnicească.
După cele 40 de zile de Paști, este obișnuit să aprindem lumânarea din Sfânta Lumină la sărbători mari ale Bisericii, cum ar fi Nașterea Domnului, Boboteaza, Sfântul Gheorghe, Sfântul Ilie sau alte momente semnificative din viața noastră religioasă, pentru a marca legătura noastră continuă cu Lumina Învierii.
În general, lumânarea aprinsă în Noaptea de Înviere rămâne un simbol puternic al prezenței lui Hristos în viața noastră, iar modul în care o tratăm reflectă respectul și evlavia noastră față de lumina divină. Astfel, lumânarea luată în Noaptea de Înviere ne amintește că, prin Învierea lui Hristos, suntem chemați să trăim în lumina Sa și să devenim lumini pentru ceilalți, reflectând în viața noastră dragostea, speranța și credința în Hristos.
Câte zile trebuie păstrată lumina de la Paște în casa creștinului?
Lumina luată de la Paște trebuie păstrată în casa creștinului 40 de zile, adică până la Înălțarea Domnului. În această perioadă, lumânarea simbolizează lumina Învierii lui Hristos și binecuvântarea casei și a familiei. După această perioadă, lumina poate fi stinsă sau arsă în biserică, având în vedere respectul față de Sfânta Lumină.
Credit foto: Shutterstock - Creative Family
Ce semnificație au ouăle roșii vopsite cu prilejul Sărbătorii Paștelui, din perspectivă bisericească? Dar pasca?
Din perspectivă bisericească, ouăle roșii au o semnificație simbolică profundă legată de Învierea lui Hristos. Ele sunt un simbol al mormântului închis, iar culoarea roșie reprezintă sângele lui Hristos vărsat pe cruce pentru mântuirea omenirii. Tradiția vopsirii ouălor roșii este legată de miracolul Învierii, iar creștinii le folosesc ca semn al victoriei vieții asupra morții. De asemenea, există o legendă potrivit căreia Maria Magdalena ar fi adus un coș cu ouă împărtășind vestea Învierii, iar ouăle s-ar fi vopsit în mod miraculos în roșu, simbolizând sângele lui Hristos.
Pasca este un alt simbol important al Paștelui, fiind un pâine specială, adesea rotundă și cu o cruce în mijloc. Ea reprezintă Trupul lui Hristos și este preparată cu mult respect și evlavie. În tradiția ortodoxă, pasca este sfințită în biserică în noaptea de Paște, și creștinii o consumă la masă în semn de bucurie pascală și comuniune cu Hristos. De asemenea, este un simbol al noii vieți aduse de Înviere, similar cu pâinea vie oferită de Hristos.
Credit foto: Shutterstock - Malivan_Iuliia
Ce ritual se săvârșește legat de bucatele creștinilor aduse în noaptea de Înviere la biserică?
În Noaptea de Înviere, creștinii aduc la biserică bucatele tradiționale de Paști pentru a le sfinți. Ritualul constă în sfințirea acestor alimente de către preot, care se face la finalul slujbei de Înviere. Aceste bucatele sunt considerate semne ale binecuvântării lui Dumnezeu și simboluri ale mângâierii și al bucuriei Învierii. De obicei, preotul sfințește alimentele prin stropirea lor cu apă sfințită și prin rugăciuni de binecuvântare.
După slujba de Înviere, credincioșii consumă aceste alimente, aducându-și aminte de mântuirea adusă de Hristos și de bucuria Învierii. În plus, sfințirea alimentelor simbolizează comuniunea creștinilor cu Hristos, „Pâinea vieții”, care a adus viața veșnică prin Învierea Sa.
Cum se calculează data sărbătoririi Paștelui în fiecare an și de ce difera aceasta față de de data la care sărbătoresc catolicii Paștele? De ce doar în anumiți ani Paștele este sărbătorit la aceeași dată de către catolici și ortodocși?
Calculul datei Paștelui se face după calendarul pascal, stabilit de Consiliul de la Niceea (325 d.Hr.), iar data variază în fiecare an, în funcție de anumite criterii astronomice:
Paștele se sărbătorește în prima duminică după prima lună plină care urmează echinocțiului de primăvară (21 martie). Aceasta înseamnă că Paștele poate cădea între 22 martie și 25 aprilie.
Ortodoxia folosește calendarul iulian pentru stabilirea datei Paștelui, în timp ce catolicii și alte biserici apusene folosesc calendarul gregorian.
Calendarul iulian este cu aproximativ 13 zile în urma calendarului gregorian. Astfel, Paștele ortodox și cel catolic nu coincid în majoritatea anilor.
Paștele ortodox și cel catolic vor cădea pe aceeași dată doar în anii în care luna plină care urmează echinocțiului de primăvară se află pe aceeași dată în ambele calendare, iar duminica după această lună plină cade în aceeași zi. În anumite cazuri, datorită diferenței de calcul al lunii pline (calendarul gregorian și iulian), Paștele poate fi sărbătorit simultan în ambele tradiții, dar aceasta este o coincidență care nu se întâmplă în fiecare an.
Paștele ortodox și cel catolic sunt calculate diferit din cauza diferenței între calendarul iulian și gregorian. Doar în anumiți ani, când luna plină cade în aceeași dată conform ambelor calendare, Paștele este sărbătorit la aceeași dată.
Părintele Arhimandrit Mina, Exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului și stareț al Mănăstirii Bobota din județul Sălaj
Credit foto: Liana Baboș
În final, vă rog să transmiteți un gând tuturor celor care sărbătoresc azi Învierea lui Iisus Hristos!
Hristos a Înviat!
Fie ca lumina Învierii lui Iisus Hristos să aducă în inimile voastre pace, bucurie și speranță. Să trăiți în lumina iubirii Sale și să simțiți puterea mântuitoare a Învierii în fiecare zi a vieții voastre! Să aveți un Paște binecuvântat, plin de credință, iubire și comuniune!
Hristos este viu și ne aduce viața veșnică!
***
Alese mulțumiri Părintelui Arhimandrit Mina, Exarh al manastirilor din Episcopia Salajului si stareț al Mănăstirii Bobota din județul Sălaj, care îl slujește cu smerenie și trudă pe Dumnezeu, dedicându-se și întrajutorării copiilor din familii nevoiașe și bătrânilor neputincioși. An de an, organizează tabere pentru copii în arealul frumoasei Mănăstiri Bobota, cufundată în mijlocul unei păduri plină de pace și frumusețe divină.
Mănăstirea Bobota din județul Sălaj / Credit foto: Liana Baboș
Aici cultivă afine, ciuperci, prune ... și nu numai, oferindu-le cu dragoste oamenilor care au nevoie de ajutor. Le construiește și așezământ pentru a fi aproape de Dumnezeu. Dacă drumurile vă poartă prin Ardeal, poposiți cu suflet la Mănăstirea Bobota pentru a vă încărca spiritual și pentru a mângaia, dacă puteți, sufletele celor încercați de viață.
***
Credit foto: Liana Baboș și Shutterstock
***
Interviu realizat de Maria Grăjdan
