LIFESTYLE

Pasărea Dodo, dispărută de aproximativ 400 de ani, a fost mereu portretizată ca fiind lentă, toantă și incapabilă să supraviețuiască. O echipă de cercetători, condusă de un paleontolog din Marea Britanie, se luptă pentru reabilitarea imaginii ei.

Dodo a fost o pasăre care a trăit până în 1662 pe insula Maurițius din Oceanul Indian, singurul loc de pe Pământ unde a existat vreodată. Era de măsura unui curcan, cu un cioc rotunjit, cu alura unui pinguin și incapabilă să zboare. Strămoșul ei a apărut pe Pământ acum mai bine de 25 milioane de ani, iar ea a trăit circa 12 milioane de ani.

În cultura populară, pasărea Dodo a devenit imaginea stupidității, un clovn al evoluției. Nici Lewis Caroll nu i-a făcut un serviciu, după ce a portretizat-o în „Alice în Țara Minunilor”, în 1865. În 1941, caricaturistul Will Cuppy a scris că pasărea Dodo a fost inventată doar ca să dispară – cu o față urâtă, o coadă prost așezată, aripi prea mici ca să poată zbura și o burtă prea mare. „Nu poți să arăți așa și să supraviețuiești”, scria el.

Paleontobiologul Neil Gostling, de la Universitatea Southampton din Marea Britanie, e de altă părere. „83 de ani mai târziu, persistă ideea că păsările Dodo erau lente, grase și inutile. De fapt, imaginea pe care ne-am făcut-o despre ele este greșită: erau rapide, agile și, înainte să fie vânate până la extincție, au reușit să supraviețuiască cu brio timp de 12 milioane de ani”, a explicat cercetătorul, pentru The New York Times.

Dr. Gostling a publicat o cercetare în „The Zoological Journal of The Linnean Society”, în care încearcă să îi facă dreptate păsării Dodo.

Ilustrație cu pasărea Dodo din 1844. Sursă imagine: Sursă: Shutterstock/gallimaufry

„Dodo și solitarul, pasăre din aceeași specie, de asemenea dispărută, sunt exemple ale capacității de distrugere a omului. Aceste columbide terestre au dispărut la mai puțin de un secol de la prima interacțiune cu specia umană. Extincția lor rapidă și numărul mic de dovezi care să ateste existența lor i-a făcut pe mulți naturaliști din secolele XVIII și XIX să considere că aceste păsări erau mitologice”, notează cercetătorii în lucrarea dedicată păsării Dodo.

Echipa dr. Gostling sa cercetează ultimele rămășițe (oase și țesut) ale păsării Dodo, care se găsesc la Universitatea din Oxford, împreună cu toate datele strânse despre Dodo din ultimii 400 de ani, pentru a observa cum a evoluat ecosistemul natural din Maurițius, insulă care era cândva o pădure de bambus și abanos.

„Cred că despre nici o creatură nu s-a scris atât de mult, fără să se înțeleagă așa de puțin”, a punctat, pentru The New York Times, și Julian Hume, paleontolog de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra, care a colaborat la studiul dedicat păsării Dodo.

Dodo și pasărea solitară de pe insula Rodrigues au o nouă familie

Încercând să afle mai multe despre Dodo, cercetătorii au urmărit și analizat și destinul celei mai apropiate rude a acestei păsări, pasărea solitară  (solitarul) de pe insula Rodrigues, care se află la 560 kilometri distanță de Maurițius. După ce insula a fost colonizată, pasărea a fost vânată până la extincție, în jurul anului 1750.

Cercetarea reconfirmă că Dodo și pasărea solitară de pe Rodrigues făceau parte din familia columbidaelor, din care fac parte și porumbeii și turturelele, păsări lăudate pentru inteligența lor. O dovadă în plus că nici păsările Dodo nu au dispărut pentru că au fost incapabile să se supraviețuiască, spun oamenii de știință.

De asemenea, cercetătorii au concluzionat că a existat o singură subspecie de Dodo – Raphus cucullatus – și o singură subspecie a solitarilor din Rodrigues – Pezophaps solitaria. Ei au creat o familie pentru cele două păsări dispărute: Raphina subtribes nova.

Paleontologul Leon Claessens, de la Universitatea din Maastricht, Olanda, care nu a fost implicat în această cercetare, a apreciat că, prin demersul lor, oamenii de știință fac „un efort îndrăzneț pentru a descâlci hățișul în care au fost prinse cele două păsări”.

Cum au apărut păsările Dodo și păsările solitare

Testele genetice au arătat că cele două păsări au avut un strămoș comun în urmă cu 25 milioane de ani, în Asia de Sud-Est. Acest strămoș a migrat în zona Platoului Mascarene în urmă cu 12 milioane de ani și a evoluat în cele două specii. Păsările Dodo s-au dezvoltat în Maurițius, insulă care a apărut în urma activității vulcanice,  acum circa opt milioane de ani, iar păsările solitare au evoluat pe Rodrigues, insulă care a apărut acum 6,5 milioane de ani.

Ambele păsări s-au adaptat foarte bine habitatelor izolate. Ciocul păsării Dodo a evoluat ca mecanism de apărare, la fel ca și aripile păsărilor solitare de pe Rodrigues. Cele două păsări consumau fructe și, în absența mamiferelor prădătoare, au început să zboare tot mai puțin, până când și-au pierdut complet abilitatea de zbura.

O pasăre Dodo adultă avea o înălțime de circa 76 centrimetri și o greutate de 10,4 kilograme, în timp ce o pasăre solitară cântărea circa 27 kilograme. Având această greutate, ele puteau îndura și perioadele în care vremea le era nefavorabilă, cum se întâmpla în perioada ciclonilor, care loveau insulele din noiembrie până în martie, a explicat dr. Hume.

Fragmentele care au rezistat până în prezent arată că pasărea Dodo avea tendoane puternice, pe care le regăsim astăzi la multe specii de păsări și care infirmă, astfel, reputația lor de păsări leneșe și lente.

După ce Maurițius a fost colonizată, au fost introduse numeroase specii de mamifere – pisici, câini, maimuțe, șobolani, care au început să vâneze păsările. Extincția le-a venit după ce olandezii au tăiat aproape integral copacii de pe insulă.

Solitarul sau pasărea solitară de pe insula Rodrigues. Desen inclus în cercetarea publicată în The Zoological Journal of The Linnean Society

De unde vine expresia „prost ca un Dodo”

Istoria numelui „Dodo” are mai multe posibile rădăcine: marinarii portughezi care au ajuns pe Maurițius în 1507 îi spuneau păsării „doudo”, adică „toantă” sau „nebună”. Marinarii olandezi, care au colonizat insula în 1598, numeau pasărea „dodaersen”, adică „grasă”. Cea de-a treia opțiune se referă la onomatopeea pe care pasărea o emitea, care ar fi semănat cu sunetele emise de masculii porumbei când își atrag partenerele, în perioada de împerechere.

Dr. Hume a arătat că expresia „prost ca un Dodo” ar fi putut apărea ca urmare a faptului că păsările nu se fereau de marinari, deși aceștia le prindeau și le omorau. Potrivit jurnalelor rămase din perioada respectivă, marinarii tăiau cam 50 de păsări Dodo pe zi. Însemnările mai amintesc și că păsările nu erau considerate prea gustoase, pentru că nu aveau pieptul generos, ca puii, iar picioarele lor groase erau prea musculoase. Totuși, carnea lor era conservată cu sare.

De-a lungul istoriei, din cauza studiilor insuficiente, cele două păsări au fost asemănate sau zugrăvite ca fiind struți, vulturi sau găinușe de baltă. Din aceeași cauză, s-a vorbit despre Dodo solitari, solitarul alb și solitarul de Reunion, care nu este altceva decât un ibis.

Cum era să rămână Dodo o pasăre fantastică

În secolele XVIII și XIX, din cauză că scheletele rămase erau prost întreținute, mulți oameni de știință considerau că Dodo este o pasăre născocită. „Erau considerate creaturi mitice. Abia prin eforturile cercetătorilor din epoca victoriană, cele două păsări au fost reabilitate”, a explicat biologul Mark Thomas Young, de la Universitatea din Southampton, co-autor al cercetării.

Aproape toate păsările Dodo existente în prezent sunt reconstituite din fragmente de os de la mai multe specimene. Un singur specimen s-a păstrat aproape intact. Acesta este adăpostit la Muzeul de Istorie Naturală din Port Louis, capitala insulei Maurițius.

Foto principală: Fetiță admirând scheletul păsării Dodo la muzeul din Maurițius. Sursă: Shutterstock/ Lobachad