LIFESTYLE

Începe cel de-al treizeci și șaselea an de democrație pentru România. Multe organizații, firme, dar și mulți actori sociali și politici sărbătoresc în această perioadă câte treizeci sau chiar treizeci și cinci de ani de la înființare.

Le urăm de fiecare dată la mulți ani și, cu ocazia aniversării, intrăm într-un joc al bilanțurilor de diferite feluri, pe care democrația noastră românească le cumulează de-a lungul parcursului său sinuos către ceea ce oamenii care ieșiseră în stradă în decembrie 1989 sperau să cunoască: libertate, demnitate, bunăstare și stabilitatea unei vieți trăite în rând cu lumea civilizată.

La o conferință la care am participat anul acesta, în cadrului proiectului Horizon Europe „NARDIV - United in Narrative Diversity?”, am avut bucuria să pot comunica cu profesori și diplomați din mai multe țări europene. Unul dintre workshopurile noastre a presupus colaborarea pentru contextualizarea diferitor concepte legate de democrație. Ceea ce m-a șocat este că, indiferent de concept, profesorii și cercetătorii din Estul Europei se raportau invariabil la Revoluția din 1989 sau, dacă nu erau români, la căderea Cortinei de fier. Gândirea noastră este atât de marcată de această schimbare de paradigmă care s-a produs cu numai trei decenii și jumătate în urmă, încât orice fenomen pe care-l analizăm este trecut prin filtrul relației dintre găunoasa moștenire comunistă și mult râvnita libertate, pentru care, în multe țări ex-sovietice sau foste comuniste, încă trebuie să ne luptăm cu asupra de măsură. I-am invidiat atunci pe confrații noștri din centrul și vestul Europei, observând cum gândirea lor poate merge cu cel puțin un pas înaintea noastră, nefiind condiționați de o tranziție perpetuă către valorile democratice, către un ideal de existență pe care esticii încă îl au ca motor principal, atât la nivelul societății civile, cât, mai ales, în sfera politicii. Mă gândesc la țări precum Republica Moldova, Polonia sau Georgia, care sunt condiționate geopolitic de o alegere clară și dificil de apărat într-un areal impregnat de dezinformare și de manipulare: democrație sau autocrație; libertate sau îngrădirea libertății.

În facultate, când în grupa mea veneau periodic studenți Erasmus, mai ales din Franța, mă interesa felul în care văd ei România, îi întrebam ce știau despre țara mea înainte să ajungă la București, cum au ales să-și facă stagiul Erasmus tocmai aici și cum percep România la fața locului. De cele mai multe ori, colegii mei spuneau că nu știau prea multe despre România, în afară clișeelor binecunoscute, veneau din curiozitate și apetență pentru exotism. Majoritatea erau surpinși de ce găseau aici: o țară mai civilizată și mai frumoasă decât lasă să se creadă prejudecățile generalizate.

Cătălina Bălan / Fotografie de Diana Iepure

În 2024 au fost mai multe evenimente internaționale, în care personalități din România au contribuit la diminuarea prejudecăților despre noi. Sportivii români au obținut cel bun rezultat al țării noastre la Jocurile Olimpice din ultimele două decenii, cu trei medalii de aur pentru înot și canotaj, patru de argint pentru canotaj și haltere și două de bronz pentru înot și gimnastică. Din rândul atleților români, cel cu  un impact media internațional și național remarcabil este David Popovici, care apare pe coperta lunii decembrie 2024 a uneia dintre cele mai importante reviste sportive din lume, L'Equipe. Revista titrează „La 20 de ani, David Popovici, înotătorul star al României, medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris, apare ca personalitate angajată, mai ales contra influenței ruse în țara sa (...)”.

Tot în 2024, expoziția star a Centrului Pompidou de la Paris i-a fost dedicată lui Brâncuși, chiar înainte ca muzeul să se închidă timp cinci ani, pentru renovare. Cu un succes extraordinar la public, expoziția Brancusi, l'art ne fait que commencer a reunit în jur de 400 de lucrări și a oferit un context foarte bun de afirmare pentru diplomația culturală română. Am avut norocul să văd și Expoziția Brâncuși: surse românești și perspective universale de la Timișoara, organizată în 2023, în cadrul proiectului Timișoara 2023 - Capitala Europeană a Culturii. A fost un privilegiu să văd Măiastra și în România, și în Franța. Ambele expoziții au fost, pe tot parcursul perioadei de vizitare, pline și au reprezentat, pe agenda iubitorilor de artă din Europa și din lume, puncte de referință.

Fotografie de la expoziția Brancusi, l'art ne fait que commencer, Centrul Pompidou, Paris, 2024 / Fotografie de Cătălina Bălan

În domeniul literaturii, Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana au fost, cu siguranță, cei mai vizibili scriitori români în afara țării. Ana Blandiana a primit Premiul „Prințesa de Asturias” pentru Litere 2024, în cadrul unei ceremonii prezidate de Familia Regală a Spaniei, fiind primul român care primește această distincție. Premiile Prințesa de Asturia sunt acordate la opt categorii (artă, litere, ştiinţe sociale, comunicare, ştiinţe umaniste, cooperare internaţională, cercetare ştiinţifică şi tehnică şi sport) și contribuie la promovarea valorilor științifice, culturale și umaniste ca patrimoniu universal.

Mircea Cărtărescu a avut parte în ultimii ani de numeroase premii și turnee internaționale. Printre distincții se numără și Dublin Literary Award 2024, unul dintre cele mai prestigioase premii literare din lume, traducerea în limba engleză a romanului său, „Solenoid”, fiind singurul volum finalist al concursului. Traducerea în limba engleză a cărții este semnată de Sean Cotter. Mircea Cărtărescu a mai fost distins anul trecut cu premiul Internaţional de Proză Ceppo 2024, pentru volumul „Melancolia”, fiind și scriitor rezident la Universitatea Columbia din New York, unde a predat cursul „Postmodernism vs. Tiranie: O revoluție literară românească”.

Într-o Românie în care, deseori, ne autocondamnăm la marginalitate, mă bucur când personalități din țara noastră ajung să fie apreciate peste tot în lume și recunoscute pentru performanța lor, indiferent de domeniu. În 2025, vă doresc să aveți curajul de a lăsa deoparte complexele de inferioritate și să descoperiți ceea ce are cultura română de oferit, pentru că, asemenea libertății pentru care s-a murit în ’89, și centralitatea este un atribut pe care trebuie să ni-l asumăm mai întâi noi, înainte să-l poată recunoaște restul lumii.

***

Prima fotografie, Piața Revoluției, este fotografiată de Cătălina Bălan în decembrie 2024

***

Un articol scris de Cătălina Bălan

***

Cătălina Bălan este doctorand al Facultății de Științe Politice a Universității București și directoare de marketing și PR a Editurii Paralela 45. A fost responsabil de comunicare al Camerei de Comerț și Industrie a Franței în România și PR junior la Casa de Pariuri Literare.

Este preocupată de publicistică și poezie. Volumul de debut al Cătălinei, Cutii a apărut în colecția Avanpost a Editurii Paralela 45, în 2019. Scrie recenzii de carte, de film, eseuri pe teme politice și de actualitate socio-culturală.

***

Alese mulțumiri Cătălinei Bălan pentru articolul scris pentru TVR!