"Istoria unei trădări", "Jandarmul la plimbare" şi noi filme de aventură din seria „Haiducilor" vă îndeamnă să petreceţi serile de vară alături de TVR 2.
Vara va fi minunată pentru cinefili alături de TVR 2! Aici vor găsi în această săptămână filme premiate, serii de aventură, comedii şi filme de acţiune.
Istoria unei trădări (ANOTHER COUNTRY – Marea Britanie, 1984)
Joi, 25 iulie, de la ora 20,10
Cu trei nominalizări la premiile BAFTA şi premiul special pentru imagine la Festivalul de la Cannes, “Istoria unei trădări” este ecranizare a unei piese de teatru de Julian Mitchell. În 1983, la Moscova, jurnalista Betsy Brantley îi ia un interviu lui Guy Bennett, celebru spion englez, stabilit în Est din 1951. În distribuţie joacă actori Rupert Everett, Colin Firth şi Michael Jenn, iar regia îi aparţine lui Marek Kanievska.
Jandarmul la plimbare (LE GENDARME EN BALADE, Franţa, 1970)
Sâmbătă, 27 iulie, de la ora 20,10
Comedia continuă în fiecare sâmbătă la TVR 2. Cruchot, împreună cu colegii săi, sunt scoşi forţat la pensie. El se retrage la castelul bogatei sale soţii, unde timp de câteva luni se plictiseşte copios fiindcă nu este lăsat să facă nimic. În distribuţie: Louis de Funès, Michel Galabru, Jean Lefebvre, Guy Grosso iar regia este semnată de Jean Girault.
Duminica filmului românesc - 28 iulie
Seria plină de aventură a „Haiducilor" continuă cu încă două filme: „Răzbunarea haiducilor” (1968), de la ora 13:10, şi „Haiducii lui Şaptecai” (1971), de la ora 20.10. Povestea ne poartă în Muntenia începutului de secol XIX, în plină epocă fanariotă. După mazilirea soțului ei, Doamna Haricleea Hangerli vrea să ajungă la Stambul, împreună cu bijuteriile cumpărate din banii furați de la boieri, pentru a unelti ca fiul ei să fie numit domnitor al țării. În distribuţie îi vom revedea pe actorii Emanoil Petruţ, Marga Barbu, Toma Caragiu, Olga Tudorache, iar regia îi aparţine lui Dinu Cocea.