loader

La TVR 2 puteţi urmări integrala filmelor cu "Angelica, marchiza îngerilor"

RECOMANDARI

Cu Michele Mercier şi Robert Hossein, de luni până miercuri de la 22.10 şi joi, de la ora 20.10 şi 21.40

 

Luni, 28 decembrie, de la ora 22.10 - Angelica, marchiza îngerilor (ANGELIQUE, MARQUISE DES ANGES - Franţa, 1964), Regia: Bernard Borderie, cu: Michelle Mercier, Robert Hossein, Jean Rochefort, Giuliano Gemma

După cinci ani petrecuţi la o mânăstire, tânăra Angelica de Sance de Monteloup se căsătoreşte cu cel căruia îi fusese promisă. Contele Jeoffrey de Peyrac este cu 12 ani mai în vârstă ca ea, şi, deşi îl găseşte respingător la început, Angelica va fi treptat cucerită de caracterul şi talentele remarcabile ale soţului ei. Când contele este arestat şi acuzat de vrăjitorie, ea va face tot ce-i va sta în putere să-l salveze de la moarte.

Marţi, 29 decembrie, de la ora 22.10 - Minunata Angelica (MERVEILLEUSE ANGELIQUE – Franţa, 1965), Regia: Bernard Borderi, cu: Michele Mercier, Claude Giraud, Giuliano Gemma

După arderea pe rug a contelui Joffrey de Peyrac, Angelica trăieşte în Curtea Miracolelor, alături de Calembredaine, iubitul său din adolescenţă. Ea reuşeşte să-şi aducă lângă ea copiii şi e hotărâtă să-şi redobândească rangul, dar mai ales să se răzbune pe cei vinovaţi de uciderea soţului său.

Miercuri, 30 decembrie, de la ora 22.10 - Angelica şi regele (ANGELIQUE ET LE ROY - Franţa-Italia-Germania, 1966), Regia: Bernard Borderie, cu: Michèle Mercier, Robert Hossein, Jean Rochefort

Căsătorită cu vărul ei, Philippe, Angelica e acceptată din nou la Curte, dar rămâne văduvă pentru a doua oară, la moartea soţului său în război. Angelica vrea să se întoarcă acasă, la copiii ei, când regele Ludovic al XIV-lea îi încredinţează o misiune „diplomatică” pe care doar ea o poate duce la bun sfârşit: seducerea ambasadorului Persiei, în scopul semnării unui tratat între ţara acestuia şi Franţa.

Joi, 31 decembrie, de la ora 20.10 - Neîmblânzita Angelica (INDOMPTABLE ANGELIQUE -Franţa-Germania-Italia, 1967), Regia: Bernard Borderie, cu: Michele Mercier, Robert Hossein

Aflând că soţul ei, Jeoffrey, ar putea fi încă în viaţă, Angelica porneşte imediat în căutarea lui. Pe drum, galera pe care se îmbarcă este atacată de piraţi, iar ea ajunge să fie vândută într-o piaţă de sclavi. Nimic n-o poate însă abate de la hotărârea ei de a afla adevărul despre iubitul dispărut…

Joi, 31 decembrie, de la ora 21.40 - Angelica şi Sultanul (ANGELIQUE ET LE SULTAN - Franţa-Italia-Germania, 1968), Regia: Bernard Borderie, cu: Michele Mercier, Robert Hossein, Jean-Claude Pascal

Frumoasa Angelica este din nou vândută în piaţa de sclavi, astfel că din Alger ajunge în haremul sultanului din Maroc. După o serie de aventuri, Joffrey de Peyrac reuşeşte să ajungă la ea şi s-o elibereze în schimbul promisiunii pe care i-o face sultanului de a-i arăta cum să transforme turba în aur…

 

Deși apartenența României la Uniunea Europeană a adus beneficii incontestabile, o disonanță profundă persistă.

Prieteni și provocări de suflet la

Sâmbătă, 26 aprilie, de la ora 20.00 și duminică, 27 aprilie, de la 15.00, la TVR 2 vă aducem în dar o nouă gală a sezonului 14 al emisiunii cu ...

Totul despre conspirația redenumirii iepurașilor de Paște,  la “Breaking Fake News”, pe TVR 1

În ediţia “Breaking Fake News” de vineri, 25 aprilie, ora 18.45,  mai urmărim un interviu  cu jurnalistul britanic Peter Pomerantsev, invitatul ...