loader
Foto

Jurnalistul Ilie Ciurescu. Duminică, la „Dosar România” | VIDEO

RECOMANDARI

La TVR 1, pe 5 iunie, de la 18.00, la o lună de la trecerea în nefiinţă a unuia dintre cei mai cunoscuţi crainici de ştiri din istoria televiziunii din România, realizatorul TVR Cornel Mihalache ne propune să-i aflăm povestea, aşa cum şi-a spus-o chiar el, omul şi jurnalistul Ilie Ciurescu.

 

„Acum 10 ani, în 2012, i-am luat un interviu domnului Ilie Ciurescu. Nemulțumit de cum a ieșit, m-a sunat și peste două săptămâni, am făcut al doilea interviu, mai relaxat, mai viu, mai povestit. Domnul Ilie Ciurescu nu dă interviuri. La final, m-a întrebat: „Și ce faci cu ele?”. „Le păstrez”. „Pentru când? Pentru când o să...?”. Domnul Ilie Ciurescu a avut dreptate. 1936-2022”, îşi aminteşte cu amărăciune realizatorul TVR Cornel Mihalache. Povestea unei vieţi dedicate televiziunii o urmărim duminică, la ora 18.00, într-o ediţie în premieră a emisiunii „Dosar România”, la TVR 1.

Ilie Ciurescu, unul dintre cei mai cunoscuţi crainici de ştiri din istoria televiziunii din România, s-a stins din viaţă pe 7 mai. Supranumit „d-nul Profesor”, Ilie Ciurescu a format multe generaţii de ştirişti. A fost, pe rând, reporter, redactor, redactor-şef adjunct la redacţia Actualităţi, secţia Externe a TVR. Ca reporter, a realizat corespondențe de război în momente istorice, precum Cehoslovacia, 1968 sau Vietnam, 1969. Era jurnalistul care însoţea familia Ceauşescu în vizitele oficiale în alte state, inclusiv în ultima vizită oficială, în Iran, cu doar câteva zile înainte de Revoluţie.

De altfel, Revoluția din 1989 a trăit-o tot din interior, după ce a fost în Piața Palatului, la celebrul miting din 21 decembrie, și s-a trezit apoi prins în iureșul creat la Televiziune după fuga lui Ceaușescu. Practic, Ilie Ciurescu este cel care a numărat ultimele secunde ale regimului ceauşist: „5, 4, 3, 2, 1 – sunteţi în emisie”.

Un om, un profesionist, o viaţă dedicată jurnalismului. Ilie Ciurescu, văzut de Cornel Mihalache, o poveste din două interviuri realizate mai demult. „Pentru când o să...”

(w235) Cornel Mih

Cornel Mihalache

***

În fiecare duminică, de la ora 18.00, TVR 1 scoate la lumină câte o filă din „Dosar România”, un dosar ce cuprinde trecutul, prezentul şi, poate, viitorul acestei ţări.

Realizator: Cornel Mihalache

Producător: Răzvan Butaru​

 
Întâlniri care schimbă destine, în „Francisc – Papă al surprizelor”

Un documentar emoționant și revelator despre omul care, prin gesturi simple și neașteptate, a reușit să marcheze viețile celor care l-au ...

„Papa Francisc – vorbe și fapte”: o incursiune tulburătoare în inima liderului spiritual al supranumit „Papa săracilor”

Un portret profund și revelator al celui care a schimbat fața Vaticanului. Documentarul „Papa Francisc – vorbe și fapte” aduce pentru prima dată ...

Momentele-cheie din pontificatul Papei Francisc: „Un papă al milostivirii”

De-a lungul pontificatului său, Papa Francisc a pledat pentru cei mai vulnerabili și a adoptat poziții îndrăznețe pe subiecte diverse, de ...