Premiul i-a fost acordat de revista "Avantaje" la categoria "Lupta pentru Apărarea şi Promovarea Drepturilor Femeii"
Colega noastră Beatrice Cioba, jurnalist la Departamentul Educaţie Ştiinţă, a fost desemnată Femeia Anului 2012. Premiul i-a fost acordat de revista "Avantaje" la categoria " Lupta pentru Apărarea şi Promovarea Drepturilor Femeii".
În mai, anul trecut, jurnalistul TVR Beatrice Cioba a înfiinţat "Asociaţia Familiilor Monoparentale din România".
"Pornind de la propria experienţă, în mai 2012 am înfiinţat Asociaţia Familiilor Monoparentale din România (FAMO), cu gândul de a oferi parinţilor singuri un spaţiu în care ei şi copiii lor să socializeze, să beneficieze de anumite facilitati, să îşi găsească echilibrul şi să devină optimişti şi increzători că lucrurile pot curge frumos, în viaţa lor.
Primirea trofeului Femeia Anului 2012 a însemnat pentru mine deopotrivă o răsplată a pasiunii pe care am pus-o în tot ce am făcut pentru FAMO, cât şi o provocare pentru viitor.
Tocmai de aceea, subliniez ca FAMO nu promovează monoparentalitatea. Ceea ce facem noi este sa îi ajutăm pe cei ramaşi singuri să treacă mai uşor peste momentul în care viaţa lor a luat alt curs... În rest, ne dorim pentru noi şi copiii noştri sănătate...echilibru...şi încredere!"
Distincţia i-a fost acordată lui Beatrice Cioba pentru eforturile şi lupta dusă prin această asociaţie nonprofit, în sprijinul părinţilor nevoiţi să-şi crească singuri copiii.
La cea de-a XV-a ediţie a galei au fost oferite în total 12 premii, gala fiind prezentată de Irina Păcurariu.
Iată ce ne-a declarat, la Ora de ştiri, pe TVR2