loader
Foto

Jocul ursului, tradiție de Crăciun din Bucovina / VIDEO

RECOMANDARI

Sărbătoarea Crăciunului se apropie cu pași repezi, pregătirile pentru jocurile tradiționale performate de sărbătorile de iarnă au început în diferite regiuni ale țării. Să ne amintim de jocul ursului, interpretat de membrii ansamblului folcloric Străjerii din Suceava, în curtea TVR, în decembrie, 2022!

 

Potrivit doamnei Violeta Enea, șef serviciu Etnografie la Muzeul Național al Bucovinei din Suceava, ″Una din cele mai cunoscute şi spectaculoase cete din Bucovina, răspândită în toate zonele judeţului Suceava, este ceata Ursului.  Animalul cel mai impunător din pădurile Bucovinei, al cărui cult se practica încă din vremea geto-dacilor, a devenit un simbol al puterii în cultura populară,  cel care ştia când vine primăvara şi ieşea din bârlog (în Ziua Ursului din calendarul popular).

Cetele aveau unu sau mai mulţi urşi, care erau legaţi cu lanţuri de către ursari, îmbrăcaţi în haine peticite, cu faţa dată cu funingine, (aluzie la ţiganii care făceau bani la iarmaroace şi bâlciuri cu urşi adevăraţi) şi care, ţineau ritmul dansului, denumit „Ursăreasca”, cu o dobă. Costumele urşilor sunt deosebite, combinaţie de blană, piele, clopoţei legaţi la urechi şi picioare sau curele de care sunt prinse tălănci. Masca de cap putea să acopere faţa în întregime sau, se purta doar pe frunte, combinată cu postav negru, „dinţi” din fasole şi canafi din lână roşie.

Jocul Ursului are trei momente importante: chemarea ursului, ridicarea pe ciomag şi hora ursului, legate de moartea şi învierea sa ritualică odată cu Anul Nou. Alaiurile separate de urşi sunt însoţite ca şi la celelalte cete, de personaje ca babe şi moşnegi, doctori, mirele şi mireasa, care completează ceremonialul urăturii specifice, atmosfera de carnaval popular. Acest obicei se practica aproape în toate zonele judeţului Suceava: Gemenea, Stulpicani, Paltinu, Molid, Dumbrăveni, Boroaia, Drăguşeni, Capu Codrului, Udeşti, Vama.

 
Epoca Brâncovenească: Între transformare, mit și martiriu | VIDEO

Domnia lui Constantin Brâncoveanu, desfășurată între 1688 și 1714, reprezintă un moment crucial în istoria românilor, marcând o epocă distinctă, ...

Învierea Domnului, biruința morții și sărbătoarea vieții

Întreaga învățătură a Bisericii se întemeiază pe Învierea lui Hristos. Învierea este cea mai mare sărbătoare a creștinătății. Să ne bucurăm și ...

Inactivitate versus activitate fizică

Inactivitate versus activitate fizică

publicat: Sâmbătă, 19 Aprilie 2025

Nu de mult, în societatea și presa românească s-a iscat o polemică despre achiziția unei mașini luxoase de către un campion român. S-au generat ...