Irina Sarbu, una dintre cele mai cunoscute și îndrăgite interprete de jazz din România, a susținut concerte pe cunoscute scene din țară și din străinătate. Mereu în căutarea noului, Irina povestește despre evoluția și proiectele sale în interviul ce urmează.

 

Ești absolventă de UNATC. Cum ai ajuns să cânți muzică jazz și nu altceva? De ce ai ales acest gen muzical?

M-am îndrăgostit de jazz încă din liceu. Deși studiam pian clasic de mică, ceva a vibrat în mine când am auzit pentru prima dată această muzică, acest ritm de swing și toate armoniile ce au o sonoritate atât de specială. Plus improvizația, poveștile... Mi s-a părut că această muzică îți oferă atâta libertate de exprimare! Am început să cânt împreună cu colegul meu de clasa, Andrei Tudor, la rândul lui și el pasionat de jazz. Îmi împrumută casete, alegeam împreună melodiile pentru repertoriu, stăteam și repetăm după ore... Eram clasa a XI-a la Liceul de muzică „George Enescu”. Apoi, încet încet, am început să cântăm în duo în diverse spații și la diverse evenimente.

Irina Sârbu / Credit foto: Cristian Barcan

Cum ai ajuns să o cunoști pe regretata Anca Parghel și cum ți-a influențat devenirea ta artistică?

Pe Anca Parghel am cunoscut-o în vara anului 2003. Tocmai terminasem primul an de facultate la UNATC secția Actorie și eram în vacanță la Vama Veche. Într-o dimineață, m-a sunat mama: „Vino repede la București, e Anca Parghel în oraș!”. Știam că locuia la Bruxelles și că preda acolo. Venea destul de rar în țară, și atunci când apărea era asaltată de toată lumea care voia să studieze cu ea. Am luat trenul și m-am întors. Ne-am înțeles foarte bine din prima! Mereu am apreciat cât era de deschisă, de veselă, de pozitivă, de dornică să împărtășească tot ce știe. Avea darul de a da încredere, de a susține, de a ajuta. Un pedagog extraordinar! Întâlnirea cu ea a fost foarte importantă pentru mine. Decesivă aș putea spune. M-a învățat foarte multe și pentru asta îi voi fi recunoscătoare toată viață!

Irina Sârbu / Credit foto: Ioan Stoica

Ce albume de muzică jazz ai scos pe parcursul carierei tale muzicale de până acum și care este povestea lor?

Primul album – „World Symphony”- a fost înregistrat în 2007, alături de Marius Mihalache Band. Este un album de etnojazz la care mi-a plăcut foarte mult să lucrez! Apoi a venit, în 2015, cel de-al doilea album de etnojazz – „Șapte Scări”- alături de ETHNOTIC Project. Albumul a fost premiat „Albumul etnojazz al anului 2015” la Gala Premiilor Jazz. Eram însărcinată cu Ana în 4 luni când am intrat să înregistrăm în studio și pot spune că se simte în vocea mea ceva deosebit, special, o energie, o culoare, o vibrație, încă o inimă, ceva ce nu am am mai regăsit niciodată de atunci. Sunt sentimente care nu prea pot fi descrise în cuvinte, dar cred că muzică are darul de a le exprimă. Și apropo de asta, în 2023 am înregistrat și lansat albumul „At The End Of July”, primul meu album de autor. Aranjamentele pieselor de pe album sunt semnate de Sorin Zlat. Am lucrat foarte bine împreună, Sorin mă înțelege și mă ajută mereu să mă exprim așa cum simt, și, în acest sens, caută mereu și găsește tot ce mă avantajează și mă susține muzical.

Care sunt temele abordate în albumele tale?

În primele două albume, am prelucrat teme cunoscute din folclorul românesc, pe ritmuri de jazz. Ador etnnojazz-ul pentru că este o combinație între cele două stiluri muzicale pe care le îndrăgesc cel mai mult – folclor și jazz. Cel de-al treilea album însă, „At The End Of July”, mă definește că tot – femeie, mamă, fiică, artist, muzician, om! S-a născut din nevoia de exprimare, din nevoia de vindecare, din dorința de a merge mai departe și de a lasă în urmă trecutul, cu bune și cu rele. Albumul reprezintă 10 povești foarte personale din viață mea, povești și situații care m-au marcat, m-au bucurat sau întristat, povești care au însemnat ceva important în demersul meu uman și artistic. Ar mai fi multe de zis, de scris, de cântat... cine știe, poate urmează și partea a II-a a albumului.

Irina Sârbu / Credit foto: Ioan Stoica

Ce te-a inspirat în alegerea lor?

La albumul „World Symphony” repertoriul a fost gândit de Marius Mihalache. La „Șapte Scări” am ales piesele împreună cu artiștii care au luat parte la înregistrări. Foarte important era să ne placă piesă originală tuturor. Și să fie ofertantă pentru a o prelucrare pe jazz. La albumul „At The End Of July” m-au inspirat propriile experiențe.

Credit foto: Ioan Stoica

Ascultându-te, am observat că pendulezi între genuri. Care sunt genurile de muzică abordate de tine și ce transmiți prin ele?

Cel mai mult iubesc jazz-ul! Mă ajută să mă simt liberă! E ceva în ritmul de swing care mă face să vibrez într-un fel extrem de special. Foarte aproape, dar totuși pe locul 2, aș pune muzică românească. Îmi aduce bucurie și chef de viață! Apoi muzică clasică. Îmi place mult să cânt prelucrări vocale după piese instrumentale semnate de Bach sau Boccherini. Mai am mulți alți compozitori în plan! Urmează surprize!

Irina Sârbu la Ateneul Român / Credit foto: Ioan Stoica

Cine este publicul muzicii jazz interpretate de tine, cum l-ai defini?

De când ne ocupăm cu „Lecția de Jazz” din cadrul proiectului educativ pentru copii „Clasic e Fantastic. Cum să înțelegem muzică”, la concertele noastre vin de la copii la adulți, toți, însă iubitori ai genului. Dar știi ce îi leagă? Le place să improvizeze și răspund cu entuziasm la provocări! În concertele noastre, avem un moment în care îndemnăm publicul să cânte împreună cu noi. Și adulții și copiii o fac cu aceeași poftă!

Care sunt concertele care ți-au adus cele mai mari satisfacții?

Toate! Nu aș putea face diferența. Sigur că sunt situații și situații însă foarte mult ține și de public. Uneori avem un public numeros, dar mai reținut, alteori sunt mai puțini, dar se încălzesc imediat și se creează o conexiune specială între noi și ei. Fiecare concert este o surpriză și pentru noi.

Irina Sârbu / Credit foto: Ioan Stoica

Cum te pregătești pentru un concert?

Pentru mine este foarte important somnul. Să fiu odihnită la concert. Mai ales când este un eveniment cu Big Band-ul sau cu orchestra. Și să fiu foarte sigură pe ce am de făcut. Nu îmi place să cânt cu partitura sau cu textul în față, vreau să știu totul pe dinafară. Îmi da o libertate mai mare de exprimare. În rest, mă încălzesc, mănânc bine cu câteva ore înainte..., nimic special.

Irina Sârbu și fetița ei, Ana / Credit foto: Ioan Stoica

Fetița ta, Ana, acum în vârstă de 9 ani, îți este alături în diferite concerte. Cum ai cooptat-o pe Ana, să cânte alături de tine? Ce cântați împreună și cum vă pregătiți pentru asemenea experiențe?

Ana a urcat prima oară pe scenă când avea 3 ani și jumătate. Am invitat-o în cadrul „Lecției de Jazz” de la Ateneu să cânte o melodie pentru copii pe care noi am prelucrat-o apoi pe un ritm de jazz. De atunci am tot invitat-o, pe diferite scene, să cânte alături de noi. A cântat cu Big Band-ul Radio, a cântat cu orchestra, am cântat împreună „Duetul Pisicilor” de Rossini și Partea I din concertul pentru două oboae de Albinoni - vocal. Am cântat împreună o piesă și pe ultimul meu album, am compus împreună un colind pentru copii, a cântat piese de jazz, a învățat improvizații de jazz..., am învățat-o tot ce știu și încă mai am multe de spus. Ea, însă se pare că este mai atrasă de pop și rock, ceea ce mi se pare foarte fain. Până la urmă fiecare cu preferințele sale, dar o îndemn să studieze foarte serios pianul și să învețe teorie muzicală.

Cum poate fi cultivat gustul copiilor pentru muzica jazz de către părinți și școală?

Mare parte din educație se face acasă. Eu asta cred. Copilul va lua contact cu ce asculți tu. Apoi, încet încet, se va desprinde și își va descoperi propriile preferințe și pasiuni. Dar sunt sigură că „începuturile” rămân înrădăcinate pe viață. Cum poți cultivă gustul copiilor pentru artă? Ducând-i la concerte, la operă, la operetă și la teatru. Cu familia sau cu școala, important este să ia contact cu arta de mici.

Irina Sârbu / Credit foto: Ioan Stoica

Muzica românească tradițională a fost reinterpretată de multe ori nu tocmai lăudabil de unii. Cum ar trebui procedat pentru a nu permite degradarea acesteia?

Nu am un răspuns la asta. Până la urmă, fiecare interpretează așa cum simte și livrează ce crede că îl reprezintă sau ce „se vinde”. Cu toții au dreptatea. Publicul face diferența. Există public pentru toți.

Știu că la Ateneu, o dată la cateva luni, copiii alături de părinți pot participa la Lecția de jazz susținută de tine. În ce constă acest proiect și cum se derulează el?

Proiectul Clasic e Fantastic împlinește anul acesta 14 ani. A fost ideea mamei mele, Cristina Sârbu. Am început de la zero. Fără bani, fără finanțări, fără sponsori. Doar ideile ei, visele ei și o trupa de actori care au avut încredere în acest proiect. Recunoașterea a venit în 2022 când proiectul a fost distins cu „Premiul Uniter” pentru rolul său educativ. S-au întâmplat foarte multe în acești 14 ani, dar cel mai important este că s-a format un public al nostru, care abia așteaptă concertele care au loc o dată pe luna și care umplu sala Ateneului, fără excepție, până la refuz. Este o confirmare că ceea ce facem este bine și că oamenii au nevoie de proiecte de acest gen.

Ești implicată și în proiectul Clasic e fantastic - Copilăria marilor muzicieni. Ce presupune Clasic e fantastic, la ce se referă acest concept, care sunt poveștile cuprinse în el, unde și când pot fi văzute?

„Copilăria marilor muzicieni” înseamnă piese de teatru pentru copii între 4 și 10 ani care se joacă în prezent la Teatrul Odeon. Subiectele – copilăria marilor compozitori - sunt spuse într-un mod interactiv și cât mai pe înțelesul celor mici. De la Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Bartok, Rossini la Vieuxtemps, Tschaikovski, Enescu, Wagner sau Gershwin. Există și o colecție de cărți Clasic e Fantastic care se pot achiziționa de la Editura Grafoart. Dacă tot se apropie Sărbătorile de iarnă, cred că ar fi un cadou foarte frumos de pus sub brad pentru cei mici.

Irina Sârbu și fetița ei, Ana / Credit foto: Ioan Stoica

În ce măsură cele două proiecte prind contur pe alte scene din țară decât cele din capitală?

Suntem invitați mereu, atât cu Lecția de Jazz cât și cu piesele de teatru pentru copii, în diferite orașe din țară. La diferite festivaluri, la filarmonici sau pe scene de teatru. Proiectul este foarte bine primit peste tot!

Cum îmbini teatrul cu muzica?

Foarte bine! Pot fi și o actriță care cântă, dar și o cântăreață care joacă teatru!

Irina Sârbu / Credit foto: Ioan Stoica

Ce experiențe ai în teatru și film?

În film nu am prea multă experiență. În ceea ce privește teatrul am jucat pe scene ca: Teatrul Metropolis, Odeon, Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul „Marin Sorescu” din Craiova, la Operetă sau la Opera Comică Pentru Copii. Muzică rămâne marea mea dragoste și, de ceva vreme, mă concentrez mai mult pe asta.

Absolventă a secției de actorie la UNATC, ai rămas aproape de universitatea absolvită. Povestește-mi despre experiența de profesor pe care o trăiești!

Îmi place foarte mult ce fac! Ceea ce mă apropie de studențîi UNATC este faptul că mă pot identifica cu experiența lor. Doar am terminat aceeași facultate și îmi este mult mai ușor să îi înțeleg. Descopăr studenți dornici să învețe, să cânte, să se dezvolte, să acumuleze informații și experiență. Studenți talentați, muncitori, care vor să își depășească limitele și să se afirme în domeniul artistic. Noi ii învățăm tot ce știm. Mai departe, ține și de norocul și șansă fiecăruia cred...

Irina Sârbu / Credit foto: Ioan Stoica

Care sunt planurile tale pentru acest an, dar și pentru anul care urmează ca interpretă de jazz?

Poate cel mai important concert din această toamnă este cel din 14 noiembrie de la Sala Radio. Voi cânta, împreună cu Big Band-ul Radio condus de Simona Strungaru, toate piesele de pe albumul meu - „At The End Of July” - în aranjamente pentru Big Band semnate de Tobias Hoffmann. A fost o onoare și o bucurie să lucrăm împreună. Tobias este minunat și a reușit, cu talentul sau incontestabil, să aducă sonorități noi și extrem de interesante acestor piese.

Alte concerte importante pentru mine sunt pe 17 octombrie la Operetă împreună cu Sorin Zlat Trio, pe 20 octombrie la Festivalul de Jazz „Johnny Răducanu” de la Brăila - împreună cu ETHNOTIC Project, pe 23 octombrie la Opera din Cluj, pe 9 decembrie avem Lecția de Jazz la Ateneu și pe 19 decembrie Concert de Crăciun la Filarmonica din Pitești. Deocamdată...

Irina Sârbu / Credit foto: Ioan Stoica

Ce trebuie să facă un aspirant la statutul de interpret de jazz?

În primul rând, să studieze. Să asculte multă muzică, să transcrie solo-urile instrumentale sau improvizații vocale ale artiștilor preferați, să cânte cât mai mult și în formule diferite, să acumuleze experiență, să învețe repertoriu variat, să vină la jam sesson-uri, să își respecte arta, meseria și publicul. Cred eu ...

***

Irina Sârbu este absolventă a UNATC, secția actorie, lector universitar doctor, profesor de canto și tehnică vocală, o voce unică a jazz-ului românesc, care abordează piese de jazz standard, etnojazz, samba, bossa nova, tango, muzică românească interbelică, muzică franceză și chiar folclor. Jazz-ul își lasă amprenta în interpretarea melodiilor sale de la „Caravan” la „C’est si bon”, de la „One note samba” la „Ciocirlia”, de la melodica amplă și intens susținută a creației românești interbelice de genul „Zaraza” la melodii din repertoriul instrumental clasic - Bach, Albinoni sau Boccherini.

Irina Sârbu / Credit foto: Ioan Stoica

Cel mai recent album este cel de autor „At The End Of July”, apărut în 2023. Primele două albume ale Irinei Sârbu sunt World Symphony, realizat alături de Marius Mihalache (2007)  și Șapte Scări (2015).

Printre premiile obținute în cariera sa se numără: Premiul „Tinerețea Jazz-ului” (Premiile Forumului Muzical Român 2011), Premiul pentru debut la Festivalul Național de Comedie, ediția a XVIII-a, pentru rolul „Povestitorul” din musicalul „Cele două orfeline”, regia George Ivașcu (Galați, 2006) și Premiul pentru debut alături de pianistul Andrei Tudor la “GALA PREMIILOR JAZZ” Casa Radio (2004).

***

Alese mulțumiri, Irina Sârbu, pentru interviul acordat pentru TVR și mult succes în toate proiectele artistice!

***

Interviu realizat de Maria Grăjdan