Încă o persoană din Televiziunea Publică a fost depistată pozitiv la testul COVID-19

TVR.RO | actualizat: Luni, 27 Iulie 2020
Potrivit procedurilor,  a fost anunţat medicul de familie şi Cabinetul Medical al instituţiei care au luat măsurile necesare în acest caz.

Facem precizarea că acesta și cele anterior depistate pozitiv sunt cazuri fără legătură între ele. Este doar o evoluție normală în condițiile unei transmisii comunitare extinse.

Reamintim regulile de protecţie ce trebuie respectate de angajaţii TVR :

  • Purtaţi mască facială, având acoperite atât gura cât şi nasul. Masca se schimbă la 4 ore sau când se umezeşte;
  • Păstraţi o distanţă de cel puţin 1,5 - 2 metri între dumneavoastră şi ceilalţi colegi;
  • Nu staţi în grupuri mai mari de 3-4 persoane.
  • Nu vă atingeţi faţa, gura şi nasul cu mâinile neigienizate;
  • Respectaţi cu stricteţe igiena personală (spălatul pe mâini cu apă şi săpun, pentru cel puţin 20 de secunde);
  • Măsurarea temperaturii este obligatorie la intrarea în instituţie;
  • Anunţaţi telefonic Cabinetul Medical SRTv şi medicul de familie apariţia oricărui simptom de boală (creşterea temperaturii peste 37,3, frison, astenie, tuse uscată, pierderea bruscă a gustului şi mirosului);

Nu în ultimul rând, stimați colegi, apreciem faptul că foarte mulţi dintre dumneavoastră respectați regulile de mai sus și manifestaţi o atitudine responsabilă.

Vă rugăm să îi avertizaţi să facă la fel și pe cei care încalcă măsurile impuse, în această perioadă, în TVR.

Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol