Încă o persoană din Televiziunea Publică a fost depistată pozitiv la testul COVID-19

TVR.RO | actualizat: Joi, 23 Iulie 2020
Facem precizarea că acest caz și cele anterior depistate pozitiv sunt cazuri fără legătură unele cu celelalte. Este doar o evoluție normală în condițiile unei transmisii comunitare extinse.

Conducerea TVR a dispus sporirea măsurilor în astfel de cazuri: dezinfecţii atât în spaţiile în care s-a aflat persoana respectivă cât şi în mai multe încăperi şi asigurarea suplimentară a unor materiale de protecţie.

Regulile de protecţie ce trebuie respectate de angajaţii TVR sunt următoarele:

• Purtaţi mască facială, având acoperite atât gura cât şi nasul. Masca se schimbă la 4 ore sau când se umezeşte;

• Păstraţi o distanţă de cel puţin 1,5 - 2 metri între dumneavoastră şi ceilalţi colegi;

• Nu staţi în grupuri mai mari de 3-4 persoane.

• Nu vă atingeţi faţa, gura şi nasul cu mâinile neigienizate;

• Respectaţi cu stricteţe igiena personală (spălatul pe mâini cu apă şi săpun, pentru cel puţin 20 de secunde);

• Măsurarea temperaturii este obligatorie la intrarea în instituţie;

• Anunţaţi telefonic Cabinetul Medical SRTv şi medicul de familie apariţia oricărui simptom de boală (creşterea temperaturii peste 37,3, frison, astenie, tuse uscată, pierderea bruscă a gustului şi mirosului);

 

Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol