In Memoriam Melania Ursu. „Bolnavul închipuit", la TVR 2 și TVR 3

TVR.RO | actualizat: Duminică, 17 Ianuarie 2016

Casa de Producție TVR vă propune IN MEMORIAM Melania Ursu spectacolul „Bolnavul închipuit", joi, 14 ianuarie, la ora 12.10, pe TVR 2. Același spectacol va fi difuzat duminică, 17 ianuarie, la ora 8.00, pe TVR 3.

Cunoscuta actriță clujeancă Melania Ursu s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani.

Melania Ursu s-a născut la 16 iunie 1940 la Sibiu și a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale" din București, la clasa profesoarei Mony Gelerther.

În 1961, a devenit și actriță a Teatrului Național din Cluj.

În anul 2012 Melania Ursu a primit premiul UNITER pentru întreaga activitate.

„BOLNAVUL ÎNCHIPUIT"

de Molière

Traducere: Tudor Bogdan şi Ştefan Crudu

Spectacolul preluat de Televiziunea Română din Festivalul Naţional de Teatru „I.L.Caragiale” ediţia a XIII-a, anul 2003, de la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca.

În distribuţie : Anton Tauf, Melania Ursu, Adriana Băilescu, Dorin Andone, Cristina Pardanschi, Irina Wintze, Carmen Culcer, Ovidiu Crişan, Cornel Răileanu, Emanuel Petran, Dan Chioran, Dragoş Pop, Vasilica Stamatin Stelian Roşian.

Decoruri : T.Th. Ciupe
Costume : Adriana Grand
Muzica : Dorina Crişan Rusu
Realizator : Ioana Prodan
Redactor : Doina Teodoru
Director imagine : Aurel Piţigoi
Montaj : Sebastian Chelu

Regia : Silviu Jicman
Direcţia de scenă: Sanda Manu

(w500) Melania Ur

Interviul realizat de jurnalista Maria Sângeorzan în anul 2013 redă, cu tandrețe, crâmpeie din viața, frământările și devenirea uneia dintre cele mai importante actrițe ale României contemporane, se arată într-un comunicat al Casei de Producție TVR.

„Acasă la ea, într-o cameră de bloc, ce ar trebui să fie sufragerie, dar este ticsită de cărţi şi de obiecte care de care mai neaşteptate, se află o mică arhivă despre teatrul şi filmul românesc, dar şi despre viaţa Melaniei Ursu. O ladă de zestre veche, o sticlă de sifon, un fier de călcat cu cărbuni, un bici, mai multe oale din lut, pagini de incunabule înrămate, o parte dintr-un iconostas ortodox, un scăunel pentru furca de tors fac parte din “ambientul domestic” al actriţei, fiind obiecte de decor perfect integrate în “cadrul general”. Şi fiecare lucru, cît de banal ar fi fost cîndva, a căpătat deja valoare, pentru că proprietara are cîte o istorie fermecătoare pentru el. În acest decor am vorbit cu Melania Ursu despre anii tinereţii.

– Care a fost primul contact al copilului Melania Ursu cu teatrul?

– Eram mică de tot cînd tata, ofiţer de carieră, s-a mutat cu familia la Cluj. Locuiam în clădirea Comandamentului Militar şi tata avea, ca toţi ofiţerii, o lojă rezervată la Teatrul Naţional. Pînă ce m-am mutat la Sibiu, după divorţul părinţilor, am văzut multe spectacole de operă şi teatru, dar nu mi-a trecut prin minte că aş putea urca pe scenă.

– Actoria a fost, deci, un vis de adolescenţă.

– Nici măcar! Cîţiva ani am locuit la Sibiu cu mama, bunica şi sora mamei. Ele au intuit că am talent pentru arte şi m-au dus să iau ore de pian, de pictură, să studiez limba franceză. Nu mă gîndeam la teatru. În ultima clasă, tata m-a adus la Cluj, ca să mă pot înscrie la Facultatea de Drept. Am terminat zece clase, aşa era atunci învăţămîntul, cu trei ani de gimnaziu şi trei de liceu, la actualul Colegiu „George Coşbuc”, în 1957, şi tata a stabilit că trebuie să mă fac avocată. La Liceul de băieţi “George Bariţiu” se organizau, atunci, cursuri de pregătire pentru copiii din ultima clasă, pentru filologie, matematică, fizică, medicină şi drept. Tata m-a înscris la cursurile de drept, aşa că învăţam română, istorie, constituţie, socialism ştiinţific. Soarta a vrut ca, înainte cu două-trei săptămîni de a termina liceul şi a intra în bacalaureat, din partea Teatrului National să vină la şcoală actori renumiţi, cum a fost domnul Braborescu, doamnele Maria Cupcea şi Magda Tîlvan, domnul Constantin Anatol, regizorul teatrului de atunci, să vină prin licee ca să caute copii care vor să meargă să dea la Institutul de Teatru. Ne-au spus: “Care sînteţi buni recitatori, veniţi cu două poezii, o fabulă şi o poezie lirică, şi cine reuşeşte la selecţia noastră primeşte o recomandare pentru Bucureşti”. Aveam cîteva colege cu care mergeam la reununi şi care îmi apreciau talentul la cîntat, ele au insistat să mergem împreună la preselecţie. Ei bine, ne-am dus şi eu am reuşit!

– Familia a fost de acord cu alegerea făcută?

– Nu. Tata mi-a explicat că a cheltuit cu pregătirea mea pentru Drept. Dar atunci legea era cît se poate de pragmantică: la Arte se dădea admitere cu două săptămîni mai devreme decît la alte facultăţi. Dacă picai, îţi luai dosarul şi te înscriai în altă parte. L-am convins pe tata să mă lase la Teatru, spunîndu-i că, dacă pic, mă înscriu la Drept. M-am dus cu el la Bucureşti, m-a înscris la cămin, la cantină, mi-a spus să fiu cuminte şi s-a întors la Cluj. Eu m-am dus la cursurile de pregătire, era în 1957, şi am dat de Florin Piersic: exact cînd am intrat eu la teatru, promoţia lui Florin Piersic absolvea. Studenţii din anul IV au fost instructorii noştri, fiindcă marii maeştri nu se coborau să dea consultaţii unor boboci. Eram vreo trei mii, iniţial, şi ne-am adunat pe găşti, cei din Cluj, Oradea, Iaşi, Timisoara…. În timpul preselecţiei, din 3.000 am rămas o mie, iar în final am intrat o sută. Alţi 25 – 30 au intrat “fără loc”. Eu eram a 99-a, penultima.

(Ziarul Făclia)

Din filmografia Melaniei Ursu: Pădureanca, Munţii în flăcări, Flăcări pe comori, Dragostea mea călătoare, Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu, Vis de ianuarie, Mere roşii.

ULTIMELE COMUNICATE