loader
Foto

Galerie foto

In Memoriam Ileana Stana Ionescu, programe speciale la TVR | VIDEO

Dispariția apreciatei actriţe Ileana Stana Ionescu este o mare şi de neînlocuit pierdere pentru teatrul şi filmul românesc. Televiziunea Română regretă decesul actriţei care a adus bucurie pentru generaţii de telespectatori şi îi aduce un respectuos omagiu difuzând o serie de programe In memoriam.

 

Pe 1 iulie, de la ora 20.00, la TVR 3, am revăzut-o pe marea actriţă într-o ediţie a emisiunii „Din arhiva TVR *In memoriam Ileana Stana Ionescu”.

(w882)

Marţi, 2 iulie, de la ora 20:00, într-o ediţie „Confesiuni *In memoriam Ileana Stana Ionescu”, realizatoarea Iuliana Marciuc ne-a propus să revedem la TVR 2 un interviu realizat cu actriţa Ileana Stana Ionescu în anul 2011.

​Nu ne-o putem imagina pe Ileana Stana Ionescu altfel decât actriţă. Cu toate aceastea, marea doamnă a teatrului şi filmului românesc a povestit în emisiunea „Confesiuni” că nu a urmat Institutul de Teatru, iar debutul său a fost „un joc al întâmplării”. „Lucrurile au fost în favoarea mea de la început, iar viaţa profesională a fost un joc al întâmplării. Nu am avut curajul să devin actriţă, dar am cunoscut teatrul cu totul întâmplător şi m-am îndrăgostit de tot ceea ce era dincolo de scenă. Oamenii pe care am avut prilejul să-i cunosc m-au găsit interesantă pentru profesia aceasta, mai ales că în Teatrul din Reşiţa, unde a avut loc debutul meu, lipsea o tânără de vârsta mea, pe atunci aveam 18-19 ani. Ei au avut curajul să încerce o experienţă cu mine. Am debutat cu „Şcoala femeilor”, de Molière, unde l-am cunoscut şi pe soţul meu, Andrei Ionescu”, a povestit Ileana Stana Ionescu pentru „Confesiuni”. „Confesiuni * In memoriam Ileana Stana Ionescu” se va difuza în aceeaşi zi la TVR Internaţional, de la ora 22:00 şi la TVR Moldova miercuri, 3 iulie, de la ora 0.00.

Marţi, 2 iulie, de la ora 21:00, TVR 1 v-a invitat să urmăriţi comedia „Harababura” (România, 1990), în regia lui Geo Saizescu, cu Dem Rădulescu, Ileana Stana Ionescu, Ştefan Bănică şi Rodica Popescu Bitănescu în rolurile principale. Filmul spune povestea unui grup de turişti, care pleacă în concediu la munte, întâlnindu-se în Poiana Braşov, prilej cu care flirturile, cicăleala şi bârfele sunt la ele acasă. Martori la răutăţile mărunte sau nu ale tovarăşilor de călătorie, doi tineri îndrăgostiţi şi trei bătrâni care au pornit la drum cu bicicleta reprezintă singurele repere ale normalităţii.

Miercuri, 3 iulie, de la ora 22.00, TVR Cultural a difuzat, în memoria actriței Ileana Stana Ionescu, piesa „Când vine barza”, de André Roussin, pusă în scenă de Constantin Dicu în 1991. Scrisă în anul 1951, piesa „Când vine barza” prezintă o suită de situații pline de haz: soția senatorului Charles Jacquet, Olympe, află că este însărcinată și i se confesează fiicei sale. Totuși, vestea îi încurcă planului soțului, un fervent opozant al proiectului de legalizare a avortului.

Duminică, 7 iulie, urmăriți pe TVR 2 alte două filme dedicate actriței: de la ora 12:45, comedia regizată de Geo Saizescu ”Eu, tu și Ovidiu” (1977), iar de la ora 20:00, filmul polițist ”Șantaj” (1980).

(w882)

Cunoscuta actriță Ileana Stana Ionescu a decedat duminică, 30 iunie, la vârsta de 87 de ani. Apreciată şi îndrăgită, Ileana Stana Ionescu a debutat la Teatrul de Stat din Reșita, cu rolul Agnes în „Școala femeilor” de Molière. În anul 1959, a intrat în trupa Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, iar din 1965 a devenit actrița Teatrului Național ”I.L.Caragiale”, pe scena căruia a jucat roluri importante, printre care: Fraulein - „Gaiţele" de Alexandru Kiriţescu, regia Horea Popescu (1977), Hecuba - „Troienele", Doica - „Medeea" de Seneca în „Trilogia antică", regia Andrei Şerban (1990), Stăvăroaia - „Iolul şi Ion Anapoda" de G.M. Zamfirescu, regia Ion Cojar (2006), Soacra - "Micul infern" de Mircea Ștefănescu, regia Mircea Cornișteanu (2013)”.

Născută la 14 septembrie 1936, în oraşul Brad, județul Hunedoara, Ileana Stana Ionescu a jucat sute de roluri în teatru, zeci de roluri în filme şi producţii TV şi nenumărate personaje interpretate magistral pentru Teatrul Naţional Radiofonic, potrivit Radio România Cultural.

*Programele TVR pot suferi modificări de ultimă oră.

Logo

 
”Casa României” de la Londra

”Casa României” de la Londra

publicat: Joi, 21 Noiembrie 2024

O vizită în ”Casa României” de la Londra este o lecție deschisă despre istoria și cultura țării și, în același timp, o călătorie plină de ...

Infracţiuni electorale, procese penale

Infracţiuni electorale, procese penale

publicat: Joi, 21 Noiembrie 2024

Ce consecințe juridice atrag infracțiunile de furt electoral, împiedicarea exercitării drepturilor electorale, coruperea alegatorului și frauda ...

Sărbătorile de iarnă în Bucovina (I)

Sărbătorile de iarnă în Bucovina (I)

publicat: Joi, 21 Noiembrie 2024

Sărbătorile de iarnă care fac parte din calendarul popular, sunt poate cele mai spectaculoase şi relevante pentru cultura spirituală a poporului ...