In memoriam Fănuş Neagu: „Frumoșii nebuni ai marilor oraşe”

TVR.RO | actualizat: Joi, 26 Mai 2016
În mai 2016, se împlinesc 5 ani de la moartea autorului român Fănuş Neagu. In Memoriam, Casa de Producţie TVR difuzează, la TVR 2, TVR 3, TVR Moldova şi TVRi, punerea în scenă a romanului „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe”.
Fanus Neagu frumosii nebuni
Fanus Neagu frumosii nebuni
Fanus Neagu frumosii nebuni
Fanus Neagu frumosii nebuni
Fanus Neagu frumosii nebuni
Fanus Neagu frumosii nebuni
Fanus Neagu frumosii nebuni
Fanus Neagu
Fanus Neagu frumosii nebuni
Fanus Neagu frumosii nebuni
Fanus Neagu frumosii nebuni
Fanus Neagu frumosii nebuni
Fanus Neagu frumosii nebuni
Fanus Neagu frumosii nebuni
Fanus Neagu frumosii nebuni
Fanus Neagu

„Eu vreau să ştiu ce e acolo în întuneric, în ascunzişu care-l deosebeşte pe om de bou. Că omu iubeşte stânjeneii şi bou mănâncă iarbă. Fiecare om, camarade, şi fiecare femeie, părerea mea, are o cutie secretă. Acolo e sufletu şi moartea. Pui mereu pe fundu casetei sau între pereţii ei, care-s făcuţi din foiţă de carne, şi nu scoţi, pentru că ţi-e frică să dai la iveală. Eu am vrut să văd ce e înăuntru, ia să scot eu, zic, să pun pe masă, fapt cu fapt, să înşir toate porcăriile, să scuip pe ele şi să torn în locul lor lapte dulce. Nu s-a putut, nu-ţi dă mâna să scoţi. Fiinţa omului e cea mai prefăcută şi e un prost ăla care zice că se uită-n ochii tăi şi-ţi spune cu cine are de-a face. Numa copiii sunt curaţi, fiindcă n-au avut timp să se strice, da le vine rându şi lor...” (Fănuș Neagu, „Îngerul a strigat”)

Scriitor, dramaturg, romancier, director de teatru, academician, cronicar sportiv, boem şi rebel, Fănuş Neagu s-a născut în 5 aprilie 1932, la Grădiştea-de-Sus, Brăila. În anul 1954 debutează cu povestirea „Duşman cu lumea", în revista Tânărul scriitor, iar în anul 1960 are loc debutul editorial, cu volumul de povestiri „Ningea în Bărăgan”, retipărit în 1964 sub titlul „Cantonul părăsit”.

În anul 1960 publică „Somn de la amiază”, iar în 1962, „Dincolo de nisipuri”, în anul 1967 publică „Vara buimacă", iar piesa „Scoica de lemn” este pusă în scenă la Teatrul Nottara din Bucureşti.

Publică ulterior, în anul 1979, „Cartea cu prieteni”, în anul 1981 – „Insomnii de mătase", în anul 1985 – „A doua carte cu prieteni”.

În anul 1985 i se joacă piesele „Echipa de zgomote”, la Teatrul Majestic, şi „Olelie", la Teatrul Naţional din Bucureşti. Printre volumele pe care le-a scris se mai numără „Întâmplări aiurea şi călătorii oranj" (publicistică), romanul „Scaunul singurătăţii", nuvelele „Dincolo de nisipuri", iar în anul 1993 i se joacă la Teatrul Naţional din Bucureşti şi la Teatrul Naţional din Timişoara piesa „Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp".

A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumele "Cantonul părăsit", "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe", "Echipa de zgomote", "Casa de la Miezul Nopţii” sau “Paiaţa soseşte la timp".  În perioada decembrie 1993-1996, Fănuş Neagu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti, iar în noiembrie 1993 devine membru corespondent al Academiei Române, iar în 21 decembrie 2001 a membru titular al aceleiaşi instituţii.


În 2008, aflat pe patul de spital, Fănuş Neagu i-a trimis o scrisoare jurnalistului Marius Tucă, în care acuza agresivitatea presei faţă de situaţia sănătăţii lui.

„Dragă Marius Tucă,

În numele amiciţiei ce ne leaga, te rog să inserezi în Jurnalul Național aceste rânduri adresate multor ziarişti sau reporteri din mass-media centrală, tineri sau mai puțin tineri, dar toţi de o seamă cu barbaria. O fac atât în numele meu, cât şi al unor prieteni ca Radu Beligan, Sergiu Nicolaescu şi Ştefan Iordache, hărţuiţi, ca şi mine, cu neruşinare tenace, de nişte condeie butucănoase", îşi începea scriitorul mesajul. „Vă e foame de moarte de ne căutaţi prin toate spitalele? Aşteptaţi-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nicio întâlnire. Cei care nu mă credeţi, puneţi mâna pe o lamă şi ascuţiţi-o pe venele de la o mână. Straniu e faptul că majoritatea dintre voi vor muri fără sa se fi născut", continuă acesta.

„Da, sunt bolnav - cancer de prostată cu diseminări - mă tratez la Spitalul Elias (mă opresc să fac o plecăciune în faţa medicilor, asistentelor, infirmierelor şi tuturor slujitorilor acestui spital pentru imensa lor dragoste de oameni) şi nu doresc altceva decât să mă lasaţi în pace cu nenorocul, suferinţa, spaimele şi speranțele mele. Eu ştiu să îndur, vârsta m-a învăţat multe, dar am o familie, rude, prieteni pe care-i îngroziţi când mă îngropaţi a doua oară în decurs de şase luni. Vă întreb: o faceţi din pustiu sufletesc sau din cea mai elementară lipsă de conştiinţă profesională? Apoi, ce bucurie vă trezeşte suferinţa altora? Şi, mai ales, pentru ce ne vreţi dincolo de dincolo? Literatură nu citiţi, prin urmare nici cărţile mele, la film nu mergeţi, la teatru nici atât. Îmi închipui cu toată sinceritatea ca nici de urât nu ne urâți.

Atunci nu încape decât o singura explicaţie: sunteţi mânaţi cu biciul de patronii voştri să aduceţi ştiri ce să sature aşteptările unui public, de voi înşivă format metodic, de-a lungul timpului, ca amator de telenovele imbecile, senzaţionalism ieftin, erotism vulgar etc. Aş mai avea destule să vă spun, dar mă opresc aici, încheind cu fraza unui mare scriitor rus (voi, se înţelege, aţi fi vrut să fie unul american, dar n-am ce face): «Urât mai trăiţi, domnilor!»", şi-a încheiat Fănuş Neagu scrisoarea. În 24 mai 2011 a plecat la îngeri.

În continuarea demersului de a reașeza pe un loc firesc Teatrul Naţional de Televiziune și pentru a ne aminti cum se cuvine de Fănuș Neagu, Casa de Producție TVR vă propune Frumoşii nebuni ai marilor oraşe, luni 16 mai, pe TVR 2, la ora 20.10.

„Frumoşii nebuni cântă dragostea, libertatea şi răzvrătirea. Adică viaţa. Paginile scrise atunci se păstrează ca fumul în crestătura icoanelor potrivite sub candela Timpului. Sunt de zăpadă albastră, de Dunăre neistovită şi umblă-n ele sănii alungite de crivăţ, duhul legendelor şi al gerului care încleştează Bucureştii la margini de Orient şi lângă inima binecuvântată a tinereţii şi a femeilor”, Fănuș Neagu.

Frumoşii nebuni ai marilor oraşe

Teleplay dupa romanul cu acelaşi titlu de Fănuș Neagu(data premierei, 4 februarie 1998)

În distribuție: Horațiu Mălăele, Maia Morgenstern, George Alexandru, Ion Chelaru, Daniela Nane, Virgil Andriescu, Ovidiu Niculescu, Ion Pavlescu, Cornel Vulpe, Petrică Popa, Ion Matache, Nicolae Ifrim, Alexandrina Halic, Carmen Stimeriu, Eugen Mazilu, Victor Gafiuc, Doina Ghiţescu, Dana Nedelcu, Ştefan Mareş, Radu Gheorghe Zaharia, Dumitru Chesa.

Redactor Ioana Prodan

Decor: Virgil Popa

Costume: Nicoleta Petrovici

Muzica: Dani Constantin

Scenariul și regia: Constantin Dicu

Piesa „Frumoşii nebuni ai marilor oraşe” este difuzată pe TVR 2 (16 mai, ora 20:10; reluare 22 mai, ora 1:10), TVR 3 (21 mai, ora 20:00; reluare 22 mai, ora 7:55), TVR Moldova (21 mai, ora 16:55), TVR Internaţional (22 mai, ora 17:50) şi online, pe www.tvrplus.ro.

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe www.tvrplus.ro

Producător coordonator: András István Demeter.