loader
Foto

Galerie foto

În horă cu Maramureșul străvechi: Măriuca Verdeș

Artista, cu un suflet de poveste, este o interpretă și culegătoare de folclor a cărei dragoste pentru tradiții face să strălucească totul în jurul ei

 

Drumul ei artistic a început de timpuriu, iar pasiunea și talentul său au prins contur prin ani de studiu la Colegiul de Arte din Baia Mare și, mai târziu, la Universitatea Națională de Muzică din București.

Dedicată artei populare, ea a continuat să aprofundeze acest univers cultural la Cluj, obținând două masterate: unul în Muzică la Academia „Gheorghe Dima” și altul în Etnologie și Antropologie.

Pentru ea, dragostea pentru folclor nu înseamnă doar albume și participarea la emisiuni, ci și bucuria de a împărtăși această moștenire cu cei mici.

(w882) captura ec

Prin proiectul său de suflet, Școala Rădăcinilor Străbune, inițiat în 2012, merge prin școlile din Maramureș, organizând ateliere de tradiții pentru copii și evenimente locale care adună comunitatea, precum „Sărbătoarea Rădăcinilor Străbune” și „Sezători în Călinești.”

De la vârsta de cinci ani, de când a obținut primul său premiu, distincțiile și aprecierile au continuat să apară. Ne amintim cu drag de doar câteva dintre acestea: Diploma de Excelență „Tezaur Folcloric - Moștenitorii și muguri de Tezaur”, premiul obținut la „Mamaia Folclor” și numeroase altele, inclusiv din partea UNESCO.

Astăzi, ea își continuă drumul de succes prin realizarea emisiunii „Zestrea Rădăcinilor Străbune” difuzată la TVR Folclor, unde duce mai departe frumusețea și autenticitatea tradițiilor maramureșene.

„Plecând de la învățăturile mamei, din curtea casei, unde s-a pus sămânța horei bătrânești în sufletul meu... dragostea pentru sat, pentru oamenii satului, au fost cele care m-au motivat să le perpetuez în diferite forme. Horind horile bătrânești pentru a nu ne uita glasul dintre generații, dar și pentru a-l întreține precum focul, să nu se stingă, așa mi-am făurit calea”, spune Măriuca.

Deși în viață nu își face planuri mari, ea speră să ducă mai departe moștenirea culturală cu credință, tradiție și perseverență – valori care îi conturează identitatea și care fac din ea o păstrătoare autentică a tezaurului folcloric din Maramureș.

 

Sursa TVR.

Sursa foto: Drumul lui Leșe, TVR 3.

 

 

 

 

 

Logo

 
’’Fac tot ce depinde de mine ca să rămân modest şi integru’’ – Ion Drăghici

Pictorul şi graficianul, restauratorul, pictorul de biserici şi artistul monumentalist, membrul Uniunii Artiştilor Plastici din România, Ion ...

Stromboli, ”Farul Mediteranei”

Stromboli, ”Farul Mediteranei”

publicat: Luni, 16 Decembrie 2024

La fiecare două minute le amintește localnicilor că este tot acolo. Mulți au părăsit în ultimii ani această mică insulă italiană din cauza ...

Când oferta emoțională învinge un program electoral. De ce a avut succes discursul independentului Călin Georgescu

Dincolo de discursurile susținute de candidatul independent Călin Georgescu în spațiul public, am dorit să înțelegem de ce a sedus un asemenea ...