Meciul din prima etapă a returului Ligii I poate fi urmărit în direct la TVR 1 şi TVR HD, duminică, 18 octombrie, de la ora 20.30
Fotbalul din Liga 1 îşi aşteaptă suporterii din nou, duminica, la TVR. Partida dintre Petrolul Ploieşti şi Steaua Bucureşti, din etapa 14 a Ligii, va putea fi urmărită în direct la TVR 1 şi TVR HD, duminică, 18 octombrie, de la ora 20.30 şi va fi comentată de Dragoş Bocanaciu şi Marian Olaianos.
Peste 100 de meciuri directe, 91 în campionat, cu 53 de partide în care Steaua a învins şi cu 20 de confruntări în care prahovenii au luat punctele – cam astfel ar putea fi sumarizate întâlnirile celor două echipe de până acum. Petroliştii sunt în prezent ultimii în Liga 1, cu un parcurs dezamăgitor: doar o victorie în ultimele 16 meciuri jucate, închieiată cu scorul de 2-1, cu FC Botoşani, în august.
De cealaltă parte, Steaua vine după o calificare în semifinalele Cupei Ligii şi are cinci succese în precedentele şase jocuri din Liga 1. Campioana en-titre nu a mai pierdut la Ploieşti din iulie 1999, dar a făcut-o atunci la scor, 1-5.
Meciul Petrolul Ploieşti – Steaua Bucureşti contează pentru prima etapă a returului. În tur, pe Arena Naţională, partida s-a încheiat cu o remiză: 0-0.
În următoarele etape, TVR va transmite în direct, la TVR 1 şi TVR HD, întâlnirile dintre CS Universitatea Craiova şi Dinamo Bucureşti (duminică, 25 octombrie, ora 15.00), respectiv dintre CFR Cluj şi Steaua Bucureşti (duminică, 1 noiembrie, ora 20.30).