loader
Foto

„În casele unde ajungem noi, Crăciunul e sărbătoarea din inimă.” Ediţie specială „Izolaţi în România”, în Ajun, la TVR 1

O dată în plus, Dite Dinesz şi echipa sa urcă pe cărări de munte, alături de voluntari, cu daruri pentru cei din cătunele rupte de lume. „Izolaţi în România” se vede marţi, 24 decembrie, de la ora 19.30, la TVR 1.

 

Realizatoarea TVR Dite Dinesz nu îi lasă singuri nici anul acesta pe cei care îşi petrec Crăciunul doar ei cu Dumnezeu... De la 19.30, tot pe 24 decembrie, le suntem alături într-o ediţie specială „Izolaţi în România”, la TVR 1. Recunoscătoare pentru tot şi cu inima plină de bucuria de a fi putut dărui, Dite Dinesz mărturiseşte: „Un an întreg am urcat poteci. Întotdeauna aveam daruri pentru cei pe care îi întâlneam. Erau daruri de la telespectatorii care astfel au ales să urce munţi. Binele lăsat pe poteci se vede până la cer.”

(w882) Izolati in

(w882) Izolati in

Mai mult, impresionaţi de poveştile celor care, pierduţi printre cărări de munte, îşi trăiesc viaţa cu demnitate, simplu, fără să ceară vreodată ceva, dar bucuroşi întotdeauna de oaspeţi, mulţi români au luat exemplul inimoasei echipe TVR şi au pornit în căutarea lor.

„Pe poteci au urcat şi medici, să consulte. Şi voluntari, să ajute cu lemne. De Crăciun vezi un întreg, cu voluntari. Nu sunt toţi. Pe unii i-am întâlnit, de alţii doar am aflat. Prima dată am urcat de Crăciun cu daruri în 2017. De atunci, în fiecare an, sunt voluntari cu daruri la casele la care noi am ajuns. Nu avem cum să le ştim pe toate ori să ajungem peste tot. Poate nu am schimbat vieţi. Dar măcar am dat vestea că nu sunt uitaţi de oameni şi am umplut masa de sărbătoare. E minunat să ştii că pe urmele Izolaţi în România mai e cineva, cu bine!”, mai spune, cu emoţie, Dite Dinesz.

(w882) Izolati in

Pe 24 decembrie, învăţăm din nou lecţia smereniei şi trăim bucuria Crăciunului cu pace. Realizatoarea TVR ştie unde să-l afle: „În casele unde ajungem noi, Crăciunul e sărbătoarea din inimă. Nu masa e bogată, ci inima, atentă la semnele unei zile pline de sens.” Vedem „Izolaţi în România” marţi, de la ora 19.30, la TVR 1.

(w882) Izolati in

Imagine Marius Danci şi Rafael Vasilcin

Montaj Constantin Buţă

Realizator Dite Dinesz

Logo

 
Scrie ce nu-ți dorești și lista îți schimbă viața

Vine o vreme când îți revizuiești proiectele de viață. Descoperi odată cu vârsta ce ai învățat, ce ai pierdut și te întrebi după ce mai alergi. ...

Marius Popa: „Faptele bune ar trebui să rămână... acolo, cumva, în spatele cortinei”

Jurnalişi, vedete, oameni de televiziune povestesc, în cadrul campaniei TVR „Zi-le de Sărbătoare”, despre Crăciunul copilăriei lor, despre ...

Botezul Domnului Iisus Hristos

Botezul Domnului Iisus Hristos

publicat: Luni, 06 Ianuarie 2025

Astăzi, 6 ianuarie, este sărbătorit botezul Mântuitorului Iisus Hristos în apa Iordanului, sărbătoare cunoscută în popor sub denumirea de ...