loader
Foto

Iarna pe uliță

O altfel de iarnă a descoperit echipa emisiunii „Popasuri folclorice”, o iarnă a poveştilor, a bucuriei, a chiotelor de veselie, sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 19:00, la TVR 3 şi online pe TVR+.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă
Peste sat.

Ademeniţi de joaca fulgilor de nea, de zăpada ce s-a aşternut ca o haină pe umerii naturii, echipa emisiunii a ieşit repede afară pentru a aduce în casele românilor, prin cântecele invitaților emisiunii, frumuseţea anotimpului alb.

Au străbătut hotare întregi, din Siliştea Snagov, au ajuns pe Valea Teleajenului, apoi pe Valea Cernei, ca într-un final săniile cu zurgălăi, trase de cai, să-i poarte până în mândra şi frumoasa Bucovină.

(w882) popasuri f

Am descoperit o altfel de iarnă, o iarnă a poveştilor, a bucuriei, a chiotelor de veselie, în care uitarea nu a şters de pe chipurile oamenilor emoţia pură şi frumoasă a întâlnirii cu farmecul acestui anotimp.

Iarna, departe de forfota orașului, își spune altfel povestea. Acolo printre dealuri şi munţi, printre văi şi câmpii, oamenii dau timp vietii şi nu uită să ridice ochii din pământ, pentru a lăsa natura să le invadeze ființa. Ei caută bucuria în fiecare gest pe care Dumnezeu îl face față de pământ, iar iarna înseamnă un alt moment în cronoligia timpului şi a cosmosului - de curăţire, de împrospătare, de pus la dospit planurile noului an pentru ca totul să fie bine rânduit, când primii muguri vor anunţa un nou început, căci vorba aceea - Iarna-i grea, omătul mare/Semne bune anul are!

(w882) popasuri f

Producător Maria Tănase Marin

„Vă invit să vă bucuraţi de această frumuseţe unică a iernii, prezentată altfel, în ediţia de sâmbătă, 14 ianuarie, a emisiunii Popasuri folclorice intitulată sugestiv - Iarna pe uliţă.”

***

Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcaţi aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android!



Logo

 
Violonistul Emanuel Silaghi: despre specificul muzicii și dansului codrenesc

Săptămâna trecută am aflat de la etnologul Laura Melinda Tătăran despre un obicei stravechi codrenesc: " mărsu ' pă digănie". În ...

“Punctul Critic”, ediție specială din zonele cele mai afectate de inundații, un duplex București-Galați

TVR1 transmite miercuri, 25 septembie, de la ora 18:30, o ediție specială a emisiunii „Punctul critic” dedicată situației din județele Galaţi şi ...

Istoria bijuteriei, la ”Locuri, oameni și comori”

Istoria bijuteriei, la ”Locuri, oameni și comori”

publicat: Marţi, 24 Septembrie 2024

Primele dovezi că omul se împodobea, vin de acum zeci de mii de ani, pe când bijuteriile erau șiraguri de scoici, de dinți de animale, ...