În îndeplinirea atribuţiilor conferite de Legea nr. 41/1994, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Regulamentul Comitetului Director al Societăţii Române de Televiziune (SRTv),
În considerarea Hotărârilor Parlamentului României nr. 38 din 15 noiembrie 2021, prin care au fost desemnaţi membrii Consiliului de Administraţie al SRTv şi nr. 40 din 15 noiembrie 2021, prin care a fost desemnat Preşedintele Consiliului de Administraţie al SRTv,
Luând în considerare dispoziţiile imperative ale Legii nr. 296 din 26 octombrie 2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung,
Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 – (1) Cu unsprezece voturi pentru şi o abţinere, Consiliul de Administraţie a aprobat numirea membrilor Comitetului Director al SRTv, precum şi a membrilor Comitetelor Directoare ale Studiourilor Teritoriale, conform prevederilor Legii nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
Art. 2 – La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, orice dispoziţii contrare încetează să mai producă efecte.
Art. 3 – De punerea în aplicare a prezentei hotărâri răspund Departamentul Resurse Umane şi Preşedintele-Director General.