Prezenţi: Tudor Giurgiu Preşedinte Director General, Nicu Alifantis, Tudor Barbu, Ioana Băntoiu, Sorin Burtea, Cornelia Constantin, Liviu Fetter, Zsolt Galfalvi, Anne Rose Marie Jugănaru, Despina Neagoe, George Pruteanu membri.
Invitaţi: Ştefania Duţu Consilier Juridic, Cicerone Grigorescu, reprezentant al SPUSTV, Titi Dincă, Director al Direcţiei Artistice şi Producţie (la punctul 8), Maria Iova Redactor al Departamentului Comunicare şi Relaţii Internaţionale
Steno. Mirela Vintilă.
Domnul Tudor Giurgiu, Preşedinte - Director General, a informat cu privire la:
» vizitele întreprinse în ultimele luni la Studioul Teritorial Iaşi şi la Studioul Teritorial Craiova;
» importanţa găsirii soluţiei optime pentru asigurarea emisiei studiourilor teritoriale: crearea unui nou canal regional sau transformarea TVR 2 într-un post de televiziune care să sprijine mai mult emisia studiorilor teritoriale (avantajele şi dezavantajele celor două propuneri vor fi prezentate într-un material informativ la şedinţa următoare);
» modul în care TVR a reflectat, prin emisiuni informative, problema inundaţiilor;
» prezentarea în cadrul viitoarei şedinţe a unui material informativ cu privire la derularea proiectului Cei mai mari români şi cu privire la bugetul alocat acestui proiect;
» pregătirea, pentru şedinţa din luna iunie, a unui material informativ referitor la modalităţile de valorificare a potenţialului uman existent în TVR cât mai eficient;
» necesitatea efectuării unei analize a performanţelor noii grile de programe după trei luni de la punerea ei în practică;
» prezentarea, în cadrul următoarei şedinţe, a unui material informativ actualizat privind situaţia licenţelor de programe (filme, seriale, documentare etc.) achiziţionate şi care nu au fost difuzate până la data expirării licenţei;
» pregătirea, pentru şedinţa viitoare, a unui material informativ privind activitatea Direcţiei Ştiri, performanţele jurnalului, rezultatele implementării unei noi structuri organizatorice la nivelul Direcţiei Ştiri (eficienţa restructurării), problema corespondenţilor interni;
» pregătirea, pentru şedinţa viitoare, a unui material informativ privind audienţa înregistrată de noul jurnal de ştiri (difuzat de TVR 1 şi de TVR 2) în lunile martie - aprilie comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut;
» desfăşurarea viitoarei şedinţe în data de 17 mai 2006, ora 10.00.
Propunere cu privire la aprobarea ordinii de zi a şedinţei Consiliului de Administraţie
Consiliul de Administraţie a aprobat cu 11 voturi pentru, ordinea de zi a şedinţei.
Propunere a Direcţiei Marketing şi Vânzări cu privire la casarea unui mesh
Consiliul de Administraţie a aprobat cu 11 voturi pentru, propunerea Direcţiei Marketing şi Vânzări cu privire la casarea unui mesh.
Propunere a Direcţiei Artistice şi Producţie cu privire la alocarea bugetară pentru înlocuirea casetoscoapelor Betacam SP (second hand) de la poziţia I B 9, Anexa 2, punctul 6, cu casetoscoape DVCAM (pentru vizionare)
Consiliul de Administraţie a aprobat cu 11 voturi pentru, propunerea Direcţiei Artistice şi Producţie cu privire la alocarea bugetară pentru înlocuirea casetoscoapelor Betacam SP (second hand) de la poziţia I B 9, Anexa 2, punctul 6, cu casetoscoape DVCAM (pentru vizionare), conform notei nr. 69.140/17.04.2006. Valoarea totală a Listei de Investiţii pe 2006, aprobată de Consiliul de Administraţie, rămâne neschimbată.
Propunere cu privire la numirea doamnei Silvia Pospăescu Ciurescu în funcţia de ordonator de credite pentru bugetul aferent derulării proiectului Cei mai mari români
Consiliul de Administraţie a aprobat cu 9 voturi pentru, şi 2 abţineri (Nicu Alifantis şi Tudor Barbu) numirea doamnei Silvia Pospăescu Ciurescu în funcţia de ordonator de credite pentru bugetul aferent derulării proiectului Cei mai mari români.
Propunere cu privire la modificări ale structurii organizatorice
Consiliul de Administraţie a aprobat cu 11 voturi pentru, propunerea cu privire la diferite modificări ale structurii organizatorice, după cum urmează:
ˇ transferul unui post de REALIZATOR EMISIUNI RTV (promo), ocupat de domnul DUMITRAŞCU TUDOR, din cadrul Direcţiei Marketing şi Vânzări, Serviciul Producţie Promo, în cadrul Direcţiei Ştiri, Redacţia Ştiri şi Actualităţi;
ˇ transferul unui post de REFERENT ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALĂ, ocupat de doamna LINTE AURELIA, din cadrul Direcţiei Economice, Serviciul Aprovizionare, în cadrul Serviciului Achiziţii Licitaţii;
ˇ transferul unui post de REFERENT ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALĂ, ocupat de doamna SPIRACHE ANA, din cadrul Direcţiei Economice, Serviciul Aprovizionare, în cadrul Serviciului Achiziţii Licitaţii;
ˇ transferul unui post de REFERENT ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALĂ, ocupat de doamna CATARGIU VERONICA, din cadrul Direcţiei Economice, Serviciul Aprovizionare, în cadrul Serviciului Achiziţii Licitaţii;
ˇ transferul unui post de REFERENT ECONOMIST ÎN ECONOMIE GENERALĂ, ocupat de domnul POPESCU RADU, din cadrul Direcţiei Economice, Serviciul Aprovizionare, în cadrul Serviciului Achiziţii Licitaţii.
Propunere cu privire la numirea doamnei Cornelia Hură în funcţia de director interimar al Direcţiei Economice şi membru al Comitetului Director, până la ocuparea postului prin concurs
Consiliul de Administraţie a aprobat cu 11 voturi pentru, numirea doamnei Cornelia Hură în funcţia de director interimar al Direcţiei Economice şi membru al Comitetului Director, până la ocuparea postului prin concurs.
Propunere cu privire la reorganizarea unor structuri ale S.R.Tv şi cu privire la înfiinţarea Departamentului Strategie şi Dezvoltare
Consiliul de Administraţie a aprobat cu 11 voturi pentru, propunerea cu privire la reorganizarea unor structuri ale S.R.Tv (Direcţia Artistică şi Producţie, Direcţia Tehnică, Direcţia Programe) şi cu privire la înfiinţarea Departamentului Strategie şi Dezvoltare, conform notei 9626/28.04.2006, cu următorul amendament:
» modificarea subpunctelor a), b), c) şi g) de la punctul 2, capitolul I.1. Reorganizarea Direcţiei Artistică şi Producţie (pag. 2-3), după cum urmează: Se înfiinţează următoarele compartimente:
a)Serviciul Care Producţie în subordinea Departamentului Producţie;
b) Serviciul Studiouri Producţie în subordinea Departamentului Producţie;
c)Serviciul Iluminare Studiouri şi Care Producţie în subordinea Departamentului Producţie;
g) Serviciul Imagine Studiouri şi Care Producţie în subordinea Departamentului Artistic.
Structura organizatorică aprobată va funcţiona începând cu data de 01.05 2006.
De asemenea Consiliul de Administraţie a aprobat cu 11 voturi pentru, ca postul nou creat de Director Direcţia Tehnico Administrativă să facă parte din Comitetul Director al SRTv, precum şi validarea în funcţia de Director Direcţia Tehnico Administrativă şi membru în Comitetul Director al SRTv, interimar, până la organizarea concursului, a domnului HORIA CAZAN.
Totodată, Consiliul de Administraţie a aprobat cu 11 voturi pentru, şi caietele de sarcini ale: Direcţiei Artistică şi Producţie, Direcţiei Tehnico Administrative şi Departamentului Strategie şi Dezvoltare.
Propunere cu privire la scoaterea la concurs a postului de Director al Direcţiei Economice
Consiliul de Administraţie a aprobat cu 11 voturi pentru, scoaterea la concurs a postului de Director Direcţia Economică. Totodată, Consiliul de Administraţie a aprobat cu 9 voturi pentru şi 2 abţineri (Sorin Burtea şi Oana Băntoiu) componenţa comisiei de examinare: Tudor Giurgiu, Sorin Burtea, Oana Băntoiu, Radu Furnică şi un reprezentant din partea Ministerului Finanţelor Publice.
De asemenea, Consiliul de Administraţie a aprobat cu 11 voturi pentru, condiţiile de organizare a concursului. Postul de Director Direcţia Economică este vacant şi se află în prezent în litigiu de muncă.
Informare cu privire la încheierea Contractului Colectiv de Muncă din S.R.Tv pentru 2006 2007
Consiliul de Administraţie a luat act de informarea cu privire la faptul că, în perioada 28 martie 2006 19 aprilie 2006, au avut loc negocierile Contractului Colectiv de Muncă din S.R.Tv pentru perioada 2006-2007. Acesta a fost înregistrat la Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familiei în data de 28.04.2006, dată de la care a început să-şi producă efectele.
Informare cu privire la audienţa posturilor de televiziune TVR 1 şi TVR 2 comparativ cu audienţa altor posturi de televiziune în luna martie a anului 2006 comparativ cu luna martie a anului 2005
Consiliul de Administraţie a luat act de informarea cu privire la audienţa posturilor de televiziune TVR 1 şi TVR 2 comparativ cu audienţa altor posturi de televiziune în luna martie a anului 2006 comparativ cu luna martie a anului 2005.
Informare cu privire la situaţia licenţelor de programe (filme, seriale, documentare etc) achiziţionate şi care nu au fost difuzate până la data expirării licenţei
Consiliul de Administraţie a luat act de informarea cu privire la situaţia licenţelor de programe (filme, seriale, documentare etc) achiziţionate şi care nu au fost difuzate până la data expirării licenţei.
Solicitări ale membrilor Consiliului de Administraţie:
» Doamna Oana Băntoiu a solicitat o analiză comparată a celor două soluţii propuse de Preşedintele Director General privind asigurarea emisiei studiourilor teritoriale: crearea unui nou canal regional, transformarea TVR 2 într-un post de televiziune care să sprijne mai mult emisia studiorilor teritoriale;
» Doamna Anne Rose Marie Jugănaru a solicitat găsirea unei soluţii pentru ca Televiziunea Română să se implice în ajutorarea sinistraţilor din zonele inundate;
» Domnul Zsolt Galfalvi a solicitat informarea oficială a studiourilor teritoriale cu privire la faptul că bugetele lor nu vor fi micşorate cu 20%, aşa cum s-a stabilit în una dintre şedinţele precedente ale Consiliului de Administraţie;
» Domnul Sorin Burtea a propus detaşarea unor angajaţi din cadrul unor structuri ale S.R.Tv în cadrul Departamentului Comunicare şi Relaţii Internaţionale pentru a asigura o mai bună desfăşurarea a activităţii acestui departament;
» Doamna Anne Rose Marie Jugănaru a solicitat desemnarea unor persoane care să se ocupe de urmărirea concluziilor studiului Delloite;
» Doamna Despina Neagoe a solicitat pregătirea pentru şedinţa următoare a unui material informativ privind veniturile S.R.Tv din taxa tv;
» Domnul Tudor Barbu a solicitat pregătirea, pentru şedinţa din luna iunie, a unui material informativ privind audienţa noilor producţii difuzate de TVR 1 şi TVR 2, cuprinse în noua grilă (în material va fi prezentată şi o comparaţie cu cotele de audienţă prevăzute în contract);
» Doamna Oana Băntoiu a solicitat pregătirea, pentru şedinţa viitoare, a unui material informativ privind posibilitatea organizării Festivalului Cerbul de Aur;
» Domnul Zsolt Galfalvi a solicitat discutarea, în cadrul şedinţei viitoare a subiectelor legate de Strategia de dezvoltare a reţelei de corespondenţi externi şi de necesitatea şi oportunitatea folosirii unităţilor de tip DSNG/ENG în cadrul Televiziunii Române în ceea ce priveşte producţia (înregistrare, editare, difuzare) şi în vederea elaborării unor poziţii de principiu pentru orientarea Televiziunii Române în implementarea unor fluxuri de producţie funcţionale;
» Domnul Nicu Alifantis a solicitat prezenţa doamnei Rodica Culcer, Director al Direcţiei Ştiri, la următoarea şedinţă;
» Domnul Zsolt Galfalvi a solicitat introducerea în cadrul unei şedinţe a Consiliului de Administraţie a unei teme legate de analiza activităţii Direcţiei Ştiri.
Diverse: