HOTARARILE CONSILIULUI DE ADMINISTRATIE DIN DATA DE 15.07.2005

| actualizat:

Prezenţi: Tudor Giurgiu – Preşedinte – Director General, Nicu Alifantis, Tudor Barbu, Ioana Băntoiu, Sorin Burtea, Cornelia Constantin, Liviu Fetter, Zsolt Galfalvi, Anne Rose Marie Jugănaru, Despina Neagoe, George Pruteanu– membri.

Invitaţi: Monica Purcaru – Consilier Juridic, Cristina Constantinescu – Director Comunicare şi Reprezentare, Sabina Petre – Director al Direcţiei Economice (la punctele 12, 13, 14,…, 25), Irina Radu – Director al Departamentului TVR 1 (la punctul 12), Bogdan Postelnicu – Director al Direcţiei Tehnice (la punctele 5, 6 şi 7), Constantin Constantinescu – Director al Direcţiei ITandC (la punctele 8 şi 9)

Secretar Maria Iova, Steno. Mirela Vintilă.

Domnul Tudor Giurgiu, Preşedinte - Director General, a informat cu privire la:

» familiarizarea sa cu activitatea ce se desfăşoară în instituţie;

» necesitatea constituirii unei echipe de lucru eficiente în cadrul Direcţiei Ştiri;

» necesitatea modificării structurii organizatorice a S.R.Tv în scopul eficientizării colaborării dintre departamente;

» importanţa realizării unei diagnoze organizaţionale, a unei analize financiare de către o echipă profesionistă de consultanţi care cunosc problemele cu care se confruntă televiziunile publice din Estul Europei;

» faptul că, anul viitor, Televiziunea Română împlineşte 50 de ani de activitate, fiind necesară marcarea acestui moment prin organizarea unor evenimente mai deosebite;

» realizarea, în viitorul apropiat, a unei analize a dinamicii modificărilor din structura organizatorică a S.R.Tv;

» mutarea Direcţiei Ştiri, în aproximativ o lună şi jumătate, în clădirea nouă;

» importanţa realizării unei evaluări financiare şi de performanţă a Festivalului Cerbul de Aur - ediţia 2005;

» iniţierea demersurilor de organizare a Festivalului Cerbul de Aur - ediţia 2006, începând cu luna octombrie a anului 2005;

» organizarea, cu sprijinul lui Tudor Chirilă, a unui concert dedicat sinistraţilor inundaţiilor;

» necesitatea înfiinţării unei structuri care să analizeze proiectele de film documentar şi de ficţiune care sunt trimise Televiziunii Române;

» revizuirea modului de lucru al Televiziunii Române cu RTC.

Modificări ale schemei de personal

Consiliul de Administraţie a aprobat cu 11 voturi pentru, propunerea Departamentului Resurse Umane cu privire la diferite modificări în structura organizatorică a Societăţii Române de Televiziune, după cum urmează:

» transformarea unui post ocupat de REDACTOR din cadrul Direcţiei Ştiri, Redacţia Emisiuni Informative Saptămânale într-un post de REALIZATOR EMISIUNI RTV;

» transformarea unui post ocupat de reporter cu studii superioare din cadrul Direcţiei Programe, Redacţia Social Economic într-un post de REDACTOR;

» transformarea unui post vacant de secretar de redacţie din cadrul Direcţiei Programe, Serviciul Arhiva Multimedia într-un post de EDITOR IMAGINE;

» transferul a 2 posturi vacante de cameraman din cadrul Direcţiei Producţie, Serviciul Imagine Teren în cadrul Serviciului Imagine Studiouri;

» transferul unui post vacant de regizor emisie din cadrul Direcţiei Producţie, Serviciul Montare Emisiuni în cadrul Serviciului Imagine Studiouri şi transformarea acestuia într-un post de cameraman;

» transformarea unui post ocupat de secretar de redacţie din cadrul Direcţiei Programe, Redacţia Teatru Film într-un post de secretar şef producţie film;

» transformarea unui post ocupat de redactor din cadrul Direcţiei Programe, Redacţia Social Economic într-un post de realizator emisiuni RTV;

» transformarea unui post ocupat de redactor din cadrul Direcţiei Programe, Redacţia Teatru Film într-un post de realizator emisiuni RTV;

» transformarea unui post ocupat de redactor din cadrul Direcţiei Programe, Redacţia Muzică Divertisment într-un post de realizator emisiuni RTV;

» transformarea unui post ocupat de reporter cu studii superioare din cadrul Direcţiei Programe, Redacţia Social Economic într-un post de redactor;

» transformarea a 2 posturi ocupate de programator din cadrul Direcţiei Ştiri, Serviciul Resurse de Producţie, în 2 posturi de analist.

Propunere cu privire la mandatarea de către Consiliul de Administraţie al S.R.Tv a unui reprezentant care să semneze, din partea S.R.Tv, contractul individual de muncă al Directorului General

Consiliul de Administraţie a aprobat cu 11 voturi pentru, mandatarea domnului Zsolt Galfalvi ca reprezentant al Consiliul de Administraţie al S.R.Tv, să semneze, din partea S.R.Tv, contractul individual de muncă al Directorului General.

Propunere cu privire la organizarea concursului pentru ocuparea postului de Director al Direcţiei Ştiri şi cu privire la modificarea componenţei comisiei de examinare pentru concursul pentru ocuparea postului de Director al Direcţiei Programe

Consiliul de Administraţie a aprobat cu 11 voturi pentru, condiţiile privind organizarea concursului pentru ocuparea postului de Director al Direcţiei Ştiri. Consiliul de Administraţie a aprobat în unanimitate componenţa comisiei de examinare: Tudor Giurgiu, George Pruteanu, Anne Marie Jugănaru, Ioana Avădani, Ion Cristoiu, Anca Fusariu şi Mihai Coman, cu amendamentul că propunerea domnului George Pruteanu de înlocuire a domnului Cornel Nistorescu cu domnul Ion Cristoiu a fost aprobată cu 7 voturi pentru şi 4 împotrivă (Tudor Giurgiu, Ioana Băntoiu, Zsolt Galfalvi şi Sorin Burtea).

Consiliul de Administraţie a aprobat cu 11 voturi pentru, modificarea componenţei comisiei de examinare pentru concursul pentru ocuparea postului de Director al Direcţiei Programe. Din această comisie vor face parte: Tudor Giurgiu, Despina Neagoe, Sorin Burtea, Nicolae Manolescu, Mircea Toma, un reprezentant al Clubului Român de Presă (care să nu reprezinte interesele unui post de televiziune concurent) şi Ion Bogdan Lefter. Pentru evaluarea psihologică a candidaţilor se va face apel la o structură specializată din afara instituţiei.

Propunere cu privire la includerea în lista de investiţii a unor sume necesare achiziţionării unor produse şi servicii importante pentru buna desfăşurare a activităţii din S.R.Tv

Consiliul de Administraţie a aprobat, cu 11 voturi pentru, includerea în lista de investiţii a unor sume necesare achiziţionării unor produse şi servicii importante pentru buna desfăşurare a activităţii din S.R.Tv, după cum urmează:

» antenă mobilă de satelit driveaway, necesară amenajării unui sistem de transmisie mobil prin satelit – valoare aproximativă 3.260.000.000 lei cu TVA inclusă (această sumă se va încadra în Lista de investiţii 2005, la poziţia 16 bis, alocându-i-se o parte din suma aferentă poziţiei 14, care de reportaj de mare capacitate);

» echipament multidisplay pentru realizarea unei instalaţii noi de monitorizare/control al transmisiei programelor S.R.Tv prin satelit – 3.900.000.000 lei cu TVA inclusă (această sumă se va încadra în Lista de investiţii 2005, la poziţia 15 bis, alocându-i-se o parte din suma aferentă poziţiei 14, care de reportaj de mare capacitate).

Propunere cu privire la aprobarea majorării valorii alocate achiziţionării unor camere de televiziune cu canal de cameră, transfocator şi accesorii pentru Studioul Teritorial TVR Cluj şi studiourile de producţie din Bucureşti

Consiliul de Administraţie a aprobat, cu 11 voturi pentru, majorarea valorii alocate achiziţionării unor camere de televiziune cu canal de cameră, transfocator şi accesorii pentru Studioul Teritorial TVR Cluj şi studiourile de producţie din Bucureşti (inclusă în Lista de investiţii a Consiliului de Administraţie, aprobată de Consiliul de Administraţie, la poziţia 30) cu 2.478.397.316 lei, urmând ca această sumă suplimentară să se distribuie din economiile, în valoare totală de 2.519.165.766 lei, realizate în cadrul altor achiziţii recente – echipamente de reglaj al iluminatului tehnologic şi instalaţie de traducere simultană (incluse în Lista de investiţii 2005 la poziţiile 19 şi 38).

Propunere a Direcţiei Tehnice cu privire la suplimentarea poziţiei 7 din Lista de investiţii 2005 - Construcţii Montaj -, cu suma de 480.000.000 lei cu TVA inclusă

Consiliul de Administraţie a aprobat, cu 10 voturi pentru, şi o abţinere (a domnului Tudor Barbu) propunerea cu privire la suplimentarea poziţiei 7 din Lista de investiţii 2005 - Construcţii Montaj -, cu suma de 480.000.000 lei cu TVA inclusă, rezultând astfel valoarea de 610.000.000 lei (14.000 Euro + TVA), prin diminuarea poziţiei 12 „Studio Moliere şi anexă (execuţie – etapa I), unde va rămâne valoarea de 11.820.000.000 lei.

Propunere a Direcţiei ITandC cu privire la compensarea sumei de aproximativ 1.311.000.000 lei cu TVA inclusă, necesară finalizării lucrărilor de cablare structurată pentru Corpurile Ştiri 1, 2 cu o parte din economiile rezultate în urma licitaţiei pentru calculatoare şi servere în valoare de aproximativ 2.000.000.000 lei cu TVA

Consiliul de Administraţie a aprobat, cu 11 voturi pentru, compensarea sumei de aproximativ 1.311.000.000 lei cu TVA inclusă, necesară finalizării lucrărilor de cablare structurată pentru Corpurile Ştiri 1, 2, poziţia 24 din Lista de investiţii pentru IT pe anul 2005, cu o parte din economiile rezultate în urma licitaţiei pentru calculatoare şi servere în valoare de aproximativ 2.000.000.000 lei cu TVA (poziţiile 10, 11, 13 din Lista de investiţii pentru IT pe anul 2005).

Propunere privind modificarea din Lista de investiţii pentru IT pe anul 2005 avizată de Comitetul Director prin hotărârea nr. 17/24.05.2005

Consiliul de Administraţie a aprobat, cu 11 voturi pentru, amânarea dezbaterii acestui subiect până la momentul detalierii de către Direcţia ITandC a modului de funcţionare a unui sistem de gestiune a contractelor în format electronic.

Propunere cu privire la mandatarea domnului Tudor Giurgiu, Preşedinte – Director General, pentru reprezentarea intereselor Televiziunii Române la diferite reuniuni internaţionale

Consiliul de Administraţie a aprobat, cu 11 voturi pentru, mandatarea domnului Tudor Giurgiu, Preşedinte – Director General, pentru reprezentarea intereselor Televiziunii Române la diferite reuniuni internaţionale.

Propunere cu privire la desemnarea reprezentantului Consiliului de Administraţie al S.R.Tv în Comisia de Etică şi Arbitraj

Consiliul de Administraţie a aprobat, cu 11 voturi pentru, menţinerea domnului Sorin Burtea, în calitate de reprezentant al Consiliului de Administraţie al S.R.Tv, în Comisia de Etică şi Arbitraj.

Propunere cu privire la aprobarea variantei de organizare a Festivalului Cerbul de Aur propusă de doamna Irina Radu, director al Departamentului TVR 1 şi director al festivalului şi informare cu privire la stadiul pregătirilor pentru festival

Consiliul de Administraţie a aprobat, cu 11 voturi pentru, varianta de organizare a Festivalului Cerbul de Aur propusă de doamna Irina Radu, director al Departamentului TVR 1 şi director al festivalului, după cum urmează:

» încadrarea în bugetul de 1 milion de euro şi solicitarea către Consiliul Local şi către Consiliul Judeţean Braşov să semneze contractul cu S.R.Tv până la data de 25 iulie 2005;

» prevederea în contractul S.R.Tv - Consiliul Local - Consiliul Judeţean Braşov, drept anexe, a contractelor dintre autorităţile braşovene şi terţi, pentru a fi siguri că lucrurile de care e nevoie au fost contractate şi vor fi plătite (termenul de predare a acestor contracte constituite în anexe este 15 august 2005).

Consiliul de Administraţie a luat act de informarea cu privire la stadiul pregătirilor pentru festival.

Propunere cu privire la contribuţia S.R.Tv de 15% din veniturile proprii realizate din publicitate în ceea ce priveşte proiectul de lege a cinematografiei

Consiliul de Administraţie a aprobat, cu 11 voturi pentru, ca valoarea contribuţiei S.R.Tv la producţie să fie 15% din veniturile proprii realizate din publicitate.

Informare cu privire la bugetul aprobat de fostul Consiliu de Administraţie pentru anul 2005

Consiliul de Administraţie a luat act de informarea cu privire la bugetul aprobat de fostul Consiliu de Administraţie pentru anul 2005.

Informare cu privire la execuţia bugetară pe primul trimestru al anului 2005 aprobată de fostul Consiliu de Administraţie

Consiliul de Administraţie a luat act de informarea cu privire la execuţia bugetară pe primul trimestru al anului 2005 aprobată de fostul Consiliu de Administraţie.

Informare cu privire la organigrama şi structura organizatorică a S.R.Tv la data de 30 iunie 2005

Consiliul de Administraţie a luat act de informarea cu privire la organigrama şi structura organizatorică a S.R.Tv la data de 30 iunie 2005, aşa cum au fost aprobate de către fostul Consiliu de Administraţie.

Informare cu privire la Strategia de Programe a S.R.Tv 2005-2006 aprobată de fostul Consiliu de Administraţie al S.R.Tv

Consiliul de Administraţie a luat act de informarea cu privire la Strategia de Programe a S.R.Tv 2005-2006 aprobată de fostul Consiliu de Administraţie al S.R.Tv, susţinând necesitatea ajustării acesteia:

» se impune acordarea unei atenţii deosebite construirii unei strategii de difuzare a filmelor pe TVR 1;

» este necesară difuzarea pe TVR 1 a unor materiale mediatice dedicate teatrului şi literaturii;

» modificarea procentelor pe genuri de emisiuni astfel încât cultura să aibă o pondere mai mare;

» în grila de emisiuni a TVR 2 ar putea fi incluse emisiuni cu caracter educativ care sa constituie lecţii de învăţare a unor limbi străine, a diferite materii pentru elevii de gimnaziu;

» acordarea unei atenţii deosebite mediatizării activităţii parlamentare şi prezidenţiale într-o formă vandabilă.

Informare cu privire la planul de investiţii aprobat de fostul Consiliu de Administraţie al S.R.Tv pentru anul 2005

Consiliul de Administraţie a luat act de informarea cu privire la planul de investiţii aprobat de fostul Consiliu de Administraţie al S.R.Tv pentru anul 2005.

Informare cu privire la Legea Audiovizualului 504/2002

Consiliul de Administraţie a luat act de informarea cu privire la Legea Audiovizualului 504/2002.

Informare cu privire la obiectul de activitate al TVR Media

Consiliul de Administraţie a luat act de informarea cu privire la obiectul de activitate al TVR Media.

Informare cu privire la numele firmelor cu care este asociată Societatea Română de Televiziune

Consiliul de Administraţie a luat act de informarea cu privire la numele firmelor cu care este asociată Societatea Română de Televiziune.

Informare cu privire la Contractul Colectiv de Muncă valabil pentru perioada 2005-2006

Consiliul de Administraţie a luat act de informarea cu privire la Contractul Colectiv de Muncă valabil pentru perioada 2005-2006.

Informare cu privire la situaţia contractului încheiat de S.R.Tv cu ARBOMEDIA

Consiliul de Administraţie a luat act de informarea cu privire la situaţia contractului încheiat de S.R.Tv cu ARBOMEDIA. Se va face o evaluare pentru a stabili care este forma cea mai avantajoasă de administrare a spaţiului de publicitate al TVR.

Informare cu privire la faptul că domnul Cristian Niţulescu, redactor şef al Redacţiei Ştiri Interne, va coordona activitatea Direcţiei Ştiri până la organizarea concursului pentru postul de director al Direcţiei Ştiri

Consiliul de Administraţie a luat act de informarea cu privire la faptul că domnul Cristian Niţulescu, redactor şef al Redacţiei Ştiri Interne, va coordona activitatea Direcţiei Ştiri până la ocuparea, prin concurs, a postului de director al Direcţiei Ştiri.

Informare cu privire la modificarea articolului 25 din „Metodologia de Evaluare a Performanţelor Profesionale ale Personalului de Execuţie”
Consiliul de Administraţie a luat act de informarea cu privire la modificarea articolului 25 din „Metodologia de Evaluare a Performanţelor Profesionale ale Personalului de Execuţie”, în sensul că evaluarea personalului de execuţie se va realiza de 2 ori pe an.