HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE NR.99 DIN 27 OCTOMBRIE 2014
TVR.RO | actualizat: Luni, 03 Noiembrie 2014
În îndeplinirea atribuţiei conferite de Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
În considerarea Hotărârilor Parlamentului României nr. 16 din 1 aprilie 2014, prin care au fost desemnaţi membrii Consiliului de Administraţie al SRTv şi nr. 25 din 16 iunie 2014, prin care a fost desemnat Preşedintele Consiliului de Administraţie al SRTv
Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art. 1. – Se aprobă demararea, în regim de urgenţă, a unei proceduri de „negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare”, (Art.122 lit.c) din Legea nr.34/2006) pentru achiziţionarea unor servicii de sondare a opiniei publice pentru campania electorală şi alegerile prezidenţiale din 2 noiembrie 2014 – turul unu şi 16 noiembrie 2014 - turul doi, conform documentelor anexate, prin transmiterea de invitaţii tuturor firmelor specializate şi acreditate în domeniu.
Art. 2. – (1) Doamna Irina Radu, Coordonator cu atribuţii de Director Direcţia Programe, coordonează activitatea comisiei în vederea achiziţionării serviciilor de sondare a opiniei publice.
(2) Din comisia de negociere fac parte şi următorii membrii: Constantin Rostotchi-Direcţia Programe, Dorin Muntean-Direcţia Ştiri, Domnica Bucur-Departamentului Economic, Aura Linte-Serviciul Achiziţii, Adreea Mihuţi-Departamentul Marketing şi Vânzări, Marin Drumcea-consilier juridic.
Art. 3 - De punerea în aplicare a prezentei hotărâri răspunde Serviciul Achiziţii.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea art.26 din Legea nr.41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Miercuri, 13 Noiembrie 2024
Miercuri, 30 Octombrie 2024
Vineri, 25 Octombrie 2024
Miercuri, 23 Octombrie 2024