HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE NR.45 DIN 28 MAI 2020

TVR.RO | actualizat: Luni, 03 August 2020

În îndeplinirea atribuţiei conferite de Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare

 

În considerarea Hotărârilor Parlamentului României nr. 14 din 28 martie 2018, prin care au fost desemnaţi membrii Consiliului de Administraţie al SRTv şi nr. 16 din 28 martie 2018, prin care a fost desemnat Preşedintele Consiliului de Administraţie al SRTv,

 

Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune adoptă prezenta

HOTĂRÂRE

Art. 1 – Se aprobă încheierea unui act adiţional la contractul dintre SRTv şi SC ZUCCHERO MEDIA SRL, având ca obiect realizarea şi difuzarea sezonului 5 al emisiunii ”VEDETA POPULARĂ”, pentru prelungirea duratei de cesionare a licenţei pe perioada 01 iulie–31 decembrie 2020, precum şi pentru modificarea perioadei de realizare şi difuzare a sezonului 5, în perioada februarie–decembrie 2020, în loc de februarie–iulie 2020, conform expunerii de motive nr.93494/21.05.2020.

Art. 2 - De punerea în aplicare a prezentei hotărâri răspunde Departamentul TVR 1.