În îndeplinirea atribuţiilor conferite de Legea nr. 41/1994, privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Regulamentul Comitetului Director al Societăţii Române de Televiziune (SRTv),
În considerarea Hotărârilor Parlamentului României nr. 38 din 15 noiembrie 2021, prin care au fost desemnaţi membrii Consiliului de Administraţie al SRTv şi nr. 40 din 15 noiembrie 2021, prin care a fost desemnat Preşedintele Consiliului de Administraţie al SRTv,
Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 – (1) Cu 13 voturi pentru, Consiliul de Administraţie a aprobat încheierea contractului subsecvent nr. 8 având ca obiect Achiziţia de carburanţi (benzină, motorină, adblue) şi roviniete pe bază de carduri, ce urmează a se încheia cu societatea OMV PETROM MARKETING SRL, conform expunerii de motive nr. 25137/18.01.2024.
(2) – Sursa de finanţare: alocaţii bugetare, Buget DSC.
Art. 2 - De punerea în aplicare a prezentei hotărâri răspunde Direcţia Studiouri Centrale, prin Serviciul Transporturi, care are responsabilitatea urmăririi executării Acordului-Cadru şi a Contractului subsecvent nr. 8 ce urmează a se încheia cu societatea OMV PETROM MARKETING SRL.