Art.1 Se aprobă modificarea denumirii Fundaţiei Caritatea pentru a acoperi o arie mai largă de preocupări şi rezervarea la Ministerul Justiţiei (conform procedurii specifice a Ministerului Justiţiei, publicată la adresa http://www.just.ro/Sections/Informatiiutile/Procedura Rezervăriidenumiriiasociaţiilor/tabid/430/Default.aspx) a uneia dintre denumirile propuse (în funcţie de disponibilitate): prima opţiune - „TVR Collegium"; a doua opţiune - „Fundaţia TVR"; a treia opţiune: „Fundaţia Televiziunii Române"; a patra opţiune: „Fundaţia Societăţii Române de Televiziune".
Art. 2 Se aprobă modificarea scopului Fundaţiei şi ulterior corelarea obiectivelor acesteia, după cum urmează:
"Fundaţia are ca scop promovarea culturii şi valorilor culturale româneşti şi universale, identificarea, iniţierea, proiectarea, susţinerea şi derularea unor proiecte şi programe cu impact social şi cultural care să contribuie la afirmarea valorilor culturale şi democratice".
Art. 3 Se aprobă modificarea caracteristicilor şi modului de constituire a Consiliului Director al Fundaţiei, după cum urmează:
a. „Consiliul Director este organul de conducere şi administrare al Fundaţiei;
b. Consiliul Director este format iniţial din 3 membri şi nu poate avea mai mult de 11 membri. Membri Consiliului Director pot fi persoane fizice sau juridice, române şi/sau străine;
c. Preşedintele Consiliului Director şi membri Consiliului Director sunt numiţi şi/sau revocaţi prin hotărârea Fondatorului. Mandatul lor este nedeterminat;
d. În caz de vacanţă a unui sau mai multor membri ai Consiliului Director, dacă Fondatorul nu mai există, ceilalţi membri ai Consiliului Director vor peoceda la numirea unui/unor noi membri în postul/posturile vacante".
Art. 4 Se aprobă alocarea de către Fondator a resurselor necesare modificărilor arătate mai sus.
Art. 5 De punerea în aplicare a prezentei Hotărâri răspunde grupul de consilieri ai PDG.
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea art.26 din Legea nr.41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.