HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE NR.28 DIN 25 MARTIE 2015

TVR.RO | actualizat: Vineri, 27 Martie 2015
În îndeplinirea atribuţiei conferite de Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare În considerarea Hotărârilor Parlamentului României nr. 16 din 1 aprilie 2014, prin care au fost desemnaţi membrii Consiliului de Administraţie al SRTv şi nr. 25 din 16 iunie 2014, prin care a fost desemnat Preşedintele Consiliului de Administraţie al SRTv Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune adoptă prezenta HOTĂRÂRE: Art. 1. Se aprobă continuarea negocierilor între SRTv şi compania Walt Disney Company Limited, conform mandatului acordat în şedinţa CA din data de 25 martie 2015, pentru modificarea condiţiilor contractului nr.15483/03.08.2009, având următoarele obiective: a) scăderea preţului/ episod b) renunţarea la clauza de commitment c) negocierea unui calendar de plăţi, sustenabil, începând cu anul 2016. Art. 2 – Termenul de finalizare a negocierilor este 15 mai 2015. Art. 3 - De punerea în aplicare a prezentei hotărâri răspunde Serviciul Achizitii Programe, Licente Film. Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea art.26 din Legea nr.41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.