HOTĂRÂREA CONSILIULUI DE ADMINISTRAŢIE NR.116 DIN DATA DE 22.12.2010

| actualizat:

În temeiul prevederilor art. 27 din Legea nr.41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune adoptă prezenta hotărâre:

Art.1 Se aprobă începerea negocierilor între SRTv şi Splendid Media pentru încheierea unui act adiţional având ca obiect modalităţile de încheiere amiabilă a contractului dintre cele două părţi.

Componenţa comisiei de negociere este următoarea: Alexandru Lăzescu-Preşedinte-Director General, Cipriana Voicu-Director Direcţia Economică; Anca Gheorghe-consilier PDG, Dan Radu-Director Producţie Editorială şi Programe, Cezar Ion-Director Direcţia Editorială, Marioara Dudu-Serviciul Achiziţii Publice, Marin Drumcea-Serviciul Juridic, Mona Dîrţu-Director TVR Interactiv şi un reprezentant al casei de avocatură cu care SRTv are contract.

Art. 2 - Se aprobă, ca în condiţiile finalizării demersului de la pct. 1 să fie demarate procedurile pentru achiziţia de servicii de gestionare şi vânzare a spaţiului publicitar tv al SRTv.

Componenţa comisiei este următoarea: Alexandru Lăzescu-Preşedinte-Director General, Cipriana Voicu - Director Direcţia Economică; Anca Gheorghe-consilier PDG, Dan Radu-Director Producţie Editorială şi Programe, Cezar Ion-Director Direcţia Editorială, Marioada Dudu-Serviciul Achiziţii Publice, Marin Drumcea-Serviciul Juridic, Mona Dîrţu-Director TVR Interactiv şi un reprezentant al casei de avocatură cu care SRTv are contract.

Art. 3 - De punerea în aplicare a prezentei Hotărâri răspunde Direcţia Marketing şi Vânzări.

Prezenta hotărâre a fost adoptată cu respectarea art.26 din Legea nr.41/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.