În îndeplinirea atribuţiei conferite de Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
În considerarea Hotărârilor Parlamentului României nr. 14 din 28 martie 2018, prin care au fost desemnaţi membrii Consiliului de Administraţie al SRTv şi nr. 16 din 28 martie 2018, prin care a fost desemnat Preşedintele Consiliului de Administraţie al SRTv,
Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune adoptă prezenta
HOTĂRÂRE
Art. 1 – (1) Se aprobă un nou mandat pentru reprezentanţii Adunării Generale (decizia asociatului unic) a Filialei FSRTv SRL Chişinău: Cristian Văileanu - Coordonator cu atribuţii de Director, Direcţia Studiouri Centrale; George Tudor - Coordonator cu atribuţii de Producător Executiv, Direcţia Ştiri; Iulian Bărăscu – Coordonator cu atribuţii de Director, Departamentul Resurse Umane, conform notei nr. 120.362/09.12.2020.
Art. 2. – (1) Mandatul membrilor Adunării Generale a Filialei SRTv din Republica Moldova este valabil în perioada 01.01.2021 – 31.03.2022.
(2) Membrii Adunării Generale vor reprezenta interesele SRTv în cadrul Filialei SRTv SRL Chişinău si vor prezenta o informare trimestrială Consiliului de Administratie al SRTv.
Art. 3. – (1) Se aprobă acordarea unei indemnizaţii lunare pentru fiecare membru al Adunării Generale a Filialei Societăţii Române de Televiziune SRL din Republica Moldova, în cuantum de 25% din salariul brut al directorului Filialei SRTv SRL din Republica Moldova, pentru toată perioada de valabilitate a mandatului.
(2) Suma pentru plata indemnizaţiei menţionate la Art.3 alin. (1) va fi suportată din bugetul Filialei Societăţii Române de Televiziune SRL – Chişinău.
Art. 4 – De punerea în aplicare răspund Administratorul Filialei SRTv din Republica Moldova, membrii Adunării Generale a Filialei SRTv SRL Chişinău şi Departamentul TVR Internaţional.